...culori necunoscute acaparase cerul...vantul sufla usor, jucand frunzele, gadiland pamantul... era un sfarsit trist de toamna... cimitirul se scalda intr-o ceata usoara, iar ciorile incepusera duetul... din cand in cand un scartait de cruce le acompania...
...Intra usor pe poarta cimitirului, demult uitat de lumea omeneasca...privea in jur la ceea ce iubea cel mai mult cand avea nevoie de pace, cand dorea sa planga, sa tipe, sa rada...sa respire din nou...oaza ei de liniste...
Cand venea cu multi ani in urma, nu avea pe nimeni aici...nu avea mormant pe care sa-l planga...asa ca isi alegea de fiecare data alt mormant care-l lumineze si sa-i lasa cateva lacrimi pe monument...Cat ii placea sa vina sa se plimbe printre copacii ingalbeniti de vreme, sa se aseze pe o banca, sa inchida ochii si sa ascult acel cantec al vesniciei ce mereu se auzea...
Acum, intra cu frica...nu mai era acolo doar pentru a se bucura de copaci, de priveliste...acum se ducea sa lumineze un anume mormant...
Trecusera atatia ani de cand plecase si uitase de oaza ei, incat acum se gandea de ce plecase?...pieduse atata...si atatia oameni...
...fugise de problemele de "acasa" si uitase ca timpul nu iarta...
gasi imediata piatra funerara...si ingenunchind aseza florile pe mormant...flori de camp, asa ii placeau... scoase din geanta 3 lumanari si le aseza pe margine aprinse...
Se aseza la margine si inchise ochii...incerca sa rememoreze clipele traite alaturi de el...cel mai bun prieten...desi plangea pentru ca nu-l vazuse de vreo 12 ani...si nici macar nu ii daduse nici un semn, chiar daca el fusese cel care o ajutase mereu... nu ii trimisese nici o scrisoare, nici nu-i daduse vreun telefon... il lasase pur si simplu in umbra trecutului...motiv avea...era moarta pentru toti si asa trebuia sa ramana...nu putuse sa-i spuna nici macar lui...
... acum isi reamintea chipul lui...incepuse sa rada amintindu-si de nazbatiile pe care le faceau impreuna, de serile in care plecau la vanatoare de fantome sau furat de cirese... radea cu pofta printre lacrimi amintindu-si cum incercase cu disperare el sa se catare la fereastra ei sa-i dea piersici, pentru ca ea era pedepsita in casa...si astfel ajunsese sa stea si el in casa cu un picior in ghips, dupa o cazatura de la fereastra camerei ei...
...sau cand fugeau in timpul noptii ca sa prinda rasaritul langa iaz...
"De ce plangi si razi?"...un copilas o trezise din reverie...deschise ochii brusc...
"Ce s-a intamplat?...ti-e rau?"...
...privea copilasul de vreo 6 anisori...si zambi...
"George?..."era ca si cum se intorcea in trecut...in prima zi cand l-a cunoscut... era in cimitir si plangea din cauza unor probleme acasa, asa ca fugise la cimitir sa planga...nu avea decat 5 anisori pe atunci... de undeva aparuse un baietel si o ajutase sa rada...de atunci fusesera de nedespartit... copilasul care aparuse acum semana foarte bine cu George si aveau o varsta apropiata, doar ca ea avea acum mult mai mult...
"L-ai cunoscut pe tati?..."
"Tati?..."...deci era copilul lui...se casatorise, isi intemeiase o familie...oare o uitase?...
"da...pe tati il cheama George..."
"Si pe tine?..."
"Lorin...dupa matusa Lorena..."
"Matusa Lorena?..."...asa se numise si ea cand era mica...acum avea alt nume pentru ca fusese nevoita sa si-l schimbe...Amalia
"Da...Matusa Lorena era prietena cea mai buna a lui tati, erau ca frati...mami spune ca tati a plecat la ceruri ca sa aiba grija de matusa, asa cum a avut si atunci cand traia...acuma sunt unul langa altul...Tati obisnuia sa ne spuna povesti cu matusa Lorena...de ce plangi?...si tu i-ai cunoscut pe amandoi?..."
intoarse privirea spre mormantul de alaturi...nu-l observase...Slav Lorena...era numele ei pe o piatra funerara...alturi Cristea George...macar erau impreuna...isi stersese lacrimile de pe obraz si zambi
"...Da...i-am cunoscut pe amandoi..."
"Atunci o cunosti si pe mami..."
il privea nedumerita...
"Mami este sora matusii Lorena, Gabriela..."
Deci George se casatorise cu sora ei mai mica..si avusesera si un copil...macar el avusese parte de o viata...
"Da...i-am cunoscut pe toti trei..erau buni prieteni..."
"Atunci de ce nu vii la noi??...mami ar fi foarte fericita sa intalneasca prieteni..."
izbucni in rase, ceea ce il lasase pe copilas nedumerit...
"Nu pot...dar spunei mamei asa:...matusa lorena o iubeste si o va iubi mereu...de acolo de sus are grija de familia ei, si mereu cand se va gandi la ea va fi acolo sa-i dea putere..."
"Dar tu cine esti?..."
"o amintire..."
Se ridica, saruta copilasul pe frunte si-l lasase in urma, impreuna cu toate amintirile si trairile pe care le avuse alaturi de tatal sau, George... din nou il lasa in umbra trecutului...insa nu-l va da uitarii...
