Apus...

Privesc uneori apusul si ma gandesc daca exista ceva mai frumos decat acea priveliste cu soarele aproape de pamant... exista sentiment mai mare de admiratie decat pentru aceasta creatie? Exista combinatie de culori mai complexa si plina sentimente ca aceea? Rasaritul nu este la fel de spectaculos, insa apusul... apusul naste alte orizonturi... dupa apus mereu urmeaza altceva. Insa acel moment unic cand toate se imbina si creaza un cer atat de hipnotizant e coplesitor...
Ce a gandit Dumnezeu cand a creat apusul?
Poate l-a creat pentru mine... ca sa am un loc unde sa-mi astern gandurile si sa le colorez asa cum vreau eu...
Poate s-a gandit ca in toate zilele mele de uraciune si amaraciune, seara ma pot bucura cateva minute de ceva mereu frumos...
Poate mi l-a facut cadou, ca sa ma invete ce inseamna culorile....caci eu nu cunosc decat albul si negru...

Cat as vrea sa ma pierd in apus, sa ma imprastii si sa colind lumea odata cu el... cat as vrea sa-l simt din nou, sa-l traiesc, sa-l ascult, sa-l privesc...
Apus....