sâmbătă, 22 ianuarie 2011

...si ploua peste noi...

Te iubesc!
Da?
Da!
De ce?
De ce??
Da...De ce?...
Cum adica?...
Adica de ce ma iubesti?...ce ti-am facut sa ma iubesti?
Pai ce mi-ai facut?...ce mi-ai facut de te iubesc atat de mult?...ce mi-ai facut de gandurile, in orice moment al zilei, imi zboara spre tine?...ce mi-ai facut de-ti simt dorul atat de tare?... ce mi-ai facut de te vreau mereu la mine in brate?...ce mi-ai facut de nu-mi pot lua privirea de la tine?... ce mi-ai facut de-ti simt parfumul mereu in preajma?... spune-mi... m-ai vrajit?
...daaa!...
nu glumesc, Ana... te iubesc!
Stiu prostutule, stiu!...si eu te iubesc..inimaginabil de mult....

vineri, 14 ianuarie 2011

o farama de viata...


Statea intinsa pe pat si privea cu interes tavanul...nu era nimic deosebit acolo...doar alb...insa din gandurile ei se nastea un print...asa cum il visase mereu... Il privea atenta caci parea atat de real...Printul ii zambi...iar ea la randul ei ii zambise...incepuse sa rada dandu-si seama cat de nebuna apare in acel moment pentru ca zambea unui tavan...
Alteori purtau discutii lungi despre problemele ei...se contraziceau, ba chiar ajungeau sa se certe de la anumite subiecte, dar totul se termina cu o portie de ras...visau impreuna plimbari prin lume, vizitau in fiecare zi alt oras...ea asculta si el ii povestea cum arata marele orase...
Uneori adormea la vocea lui cea calda...si in vis il intalnea iar...si plecau impreuna spre acele meleaguri...alergau...dansau...
Nu-i placea soarele caci o despartea de print...dar doar pana la lasarea serii...
Stia ca e doar inchipuirea ei si ca nu poate continua, insa cum sa renunte la printul ei...cum sa renunte la cel mai dulce vis al ei?...
Se auzi un ciocanit slab la usa...
Cine putea fi?...figurina de pe tavan disparu...Se ridica si incet si cu greu... se indrepta spre usa...se auzi din nou...nu ajungea la vizor si pentru ca mama ei nu era acasa, deschise usa...
Incremeni..
"Buna ziua...O caut pe Maira Sava..."
"aaa...e..eu"
il privea uimita si speriata si fara sa stie ce sa creada caci printul ei se afla in fata usii sale...intoarse privirea spre dormitor ca si cum ar fi asteptat sa iasa cineva de acolo...se intoarse si fasticita isi trase patura inapoi pe scaunul cu rotile in care era imobilizata, acoperindu-si picioarele...
"imi pare rau daca v-am speriat...nu asta era intentia mea..."
"nu, nu in niciun caz..."
"Sunt Matei Vlad...sunt noul dumneavoastra terapeut...de azi eu va voi ajuta sa va faceti exercitiile de recuperare..."

joi, 6 ianuarie 2011

plimbare in trecut....

Era in jurul orei 19:30...soarele inca staruia pe cerul liber si-mi chinuia ochii... "A naibii ochelari...n-am putut sa-i iau cu mine?"... Stateam la usa, pregatita sa cobor din trenul ce ma ducea spre Nicaieri...Multimea din tren, taranimea ma speria...
Veneam dintr-un oras mare...si desi cu bunici la tara, nu fusesem invata sa merg cu trenul...masina fiind principalul nostru mijloc de transport....
Manele rasunau in tot trenul, iar voci barbatesti se auzeau fredonand.."Oh Doamne!..." Caldura era insuportabila, caci mijlocul lui iulie e punctul culminant al verii..."Unde naiba trebuie sa cobor?"...priveam speriata pe geam sa nu cumva sa ratez statia, caci altfel... trenul anunta sosirea printr-un claxon insuportabil... imi asezasem rucsacul mare in spate si ma pregateam..aici trebuia sa fie... Coborasem in statie, uitandu-ma in toate partile...Trebuia sa fie aici...Stanga, dreapta...nimic...panica pe fata mea...in spate nimic..."Ei drace, am gresit statia..." Trenul se puse din nou in miscare iar eu priveam pierduta spre el...Abia ii mai vedeam ultimul vagon, insa ramasesem cu ochii atintiti la el...

"Olguta!!!"
Nu reactionam...cine ma cunoaste aici??
"Olga!..."
Intorsesem privirea mirata ca cineva imi stia numele complet si-l mai si striga...in fata mea dupa linia de tren era un drum care urca...Alergand spre gara venea Medeea...Facusem ochii mari, nevenindu-mi a crede ca am ajuns unde trebuia, sarisem peste linia de tren si alergam spre ea. O strangeam in brate si o priveam fericita... o fata imbujorata si bronzata de soarele de tara ma privea razand..."Credeai ca ai gresit statia asa-i?" avea un ras puternic si gros... "Of, Medeea...stii doar cum sunt eu cu drumurile astea si mijloacele de transport...n-ar fi prima data..."
"ei...lasa...te-ai descurcat...hai sa mergem...am venit cu decapotabila!de asta am si intarziat putin..." Imi zambi strengareste si ma lua de mana... Decapotabila? gandeam eu...de unde daca nici macar nu au carnet...d'apoi masina...si inca decapotabila...nici unul din membri familiei...o fi venit cu cineva din sat... Cand colo ne opriseram in fata unei carute la care avea inhamat un cal...
|Priveam mirata.."Ce e asta?"
"O caruta..."imi raspunde sincer Medeea ca si cum nu stia ce ma apucasem...
"Vad asta..."
"Buna Olguta..."
Privisem in sus la cel care conduce"decapotabila"..era fratele Medeei, Lucian...
II zambeam, bufnind in ras.."Buna...ai venit sa ma iei cu decapotabila?...avem aer conditionat?"
"Desigur...imediat dupa ce pornim, dau drumul"...radeam cu totii copios de cat de credula puteam fi...
Ma catarasem in caruta....si plecaram la drum...Soarele incepea sa se piarda usor printre dealurile mari...Era atata liniste...priveam fericita ca-mi voi petrece 2 luni de zile departe de civilizatie, departe de masini, calculatoare.... Pe fata mi se asezase un zambet melancolic si visator... Vocea calda a Medeei ma trezise din reverie..
"Ce ma bucur ca ai venit...Va fi super...sa vezi dealul...e plin de flori... bunica te asteapta...intr-una ma intreaba de tine...aa...si sa vezi cine a mai venit...ce ne vom distra...si sunt amandoua..." O ascultam in timp ce ma bombarda cu noutati si imi explica ce vara vom avea...era atat de cald, iar eu atat de fericita ca voi petrece timpul alaturi de ea...
Era doar inceputul...

luni, 3 ianuarie 2011

...Se inserase mai devreme decat de obicei...sau cel putin asa i se parea...soarele disparuse demult...sau poate nici macar nu aparuse in acea zi, dar ea era mult prea abatuta sa mai observe ceva... Privea pe fereastra de vreo 10 ore...nu se miscase...poate ca nici nu clipise... Un singur lucru stia...vremea era precum sufletul ei...innourat si racoare....dadea sa ploua...iar ea dadea sa planga...
De ce?... era singura intrebare care-i staruia in minte...De ce?...
Incepuse sa planga...desi se chinuise sa nu lase lacrimile sa-i stapaneasca chipul, nu reusise... privea spre cer....acum nu mai era in concordanta cu vremea, caci nu ploua... zambi ironic gandind ca nici nu se putea asa ceva, ar fi fost prea de tot... o picatura ii atinse fruntea...ochii incepura a colinda cerul...incepea sa ploua?...
Din cerul negrul o patura de picuri  acoperira pamantul...