Il privea atenta...il privea cum doarmea atat de usor si linistit...nu se putu abtine si-si puse degetele in parul lui, jucandu-se, alintandu-l...l-ar fi putut privi ore-ntregi....isi plimba degetele de-a lungul fetei adormite parca pentru a-i tipari chipul in memorie...mai tarziu avea sa-l redea pe foaie....
...avea atatea in minte sa-i zica dar nu reusea...se limita la un simplu sarut pe frunte, apoi pe ochi, obraji si buze...insemna mai mult de o mie de cuvinte...dar oare el intelegea asta?...
...ii era greu....mult prea greu sa-i vorbeasca...
...trebuia totusi sa faca ceva pentru ca stia ca aceasta povara avea sa strice mai tarziu ceva frumos... se ridica din pat, privi inc-odata spre barbatul care visa si cu care visase si ea nu cu mult timp in urma...era mai bine asa...stia ca e spre binele lui...
...se imbraca cu camasa lui...isi permita sa mai aiba o ultima amintire de la el...isi cauta cheile de la masina si alte lucruri ale ei ramase de-a lungul timpului...privi in camera si realiza cu mai bine de jumatate era decorata cu lucrurile ei...
...avea sa fie greu, atat pentru ea cat si pentru el....mai tarziu ii va multumi....
...lacrimi spalau obrajii si un sentiment de frica o imbratisase....va fi singura din nou...o va ura sau va intelege decizia ei?...
...se repezi si ii fura un sarut...un geamat se auzi...ea incremeni...incet ii sopti la ureche:"a-i sa ma intelegi candva...sa nu ma uiti...te...." il sarutase inc-odata si pleca...lasandu-si doar forma imprimata pe cersafuri alaturi de el...

Soarele ma uraste!

...Era o dimineata frumoasa...fara soare, cu cer innourat...
M-am ridicat din pat cu o bucurie inexplicabila...se anunta a fi o zi buna...
...ma uitam putin buimaca de somn dupa ceas...trebuia sa plec spre servici, dar nu auzisem alarma dimineata...08:45...fuck!...intarziasem deja 45 de minute...am inceput sa rad...
...imi cautam haine prin mormanul facut intr-un colt pe pat, si ma gandeam ca totusi 5 minute pentru o cafea nu se supara nimeni..:P...cu o mana imi incheiam bluza cu cealalta asezam ibricul pe aragaz... priveam in oglinda...si cica eram eu...zburlita,aiurita... m-am oprit si m-am uitat mai atent...eram complet dezordonata...daca m-ar fi vazut mama mi-ar fi tinut o intreaga predica despre cum trebuie sa arate o femeie...eram indragostita... nu ma interesa nimic altceva...nici daca ploaia, nici daca ningea... era jumatatea lui mai... si totusi era racoare... imi pusesem cafeaua in cana si cautam ceva repede de mancat prin frigider...sorbeam din cafeaua fierbinte dar eram asa grabita ca nici nu simteam... iesisem din casa cu o felie de paine in mana...alergam si mancam...trebuia sa ajung cat mai repede la spital...
...imi incercasem norocul cu autobuzul care venea, dar fara succes asa ca ma repezisem spre taxi... in 20 de minute coboram din taxi si ma indreptam gandindu-ma la scuza pe care urma sa o imbarlig sefului... m-ar fi crezut daca ii spuneam ca din cauza autobuzului?....nu...deja o folosisem de prea multe ori...poate daca i-as fi spus adevarul era mai bine...treceam cu graba printre zeci de oameni care stateau si asteptau la urgente....3 ambulante venira...era foarte aglomerat...ma uitam dupa fete cunoscute...insa nimic...
...am intrat in unitate...si cu un zambet larg mi-am salutat colegii...
"o zi buna de salvat vieti! ce ziceti:P?"
...liniste... salut din nou si nimic... de dupa o perdea, o colega iesise....plina de sange...cu lacrimi in ochi...
"...e impopsibil...nimeni nu ar trai cu asemenea traume...cine ii spune..." zarindu-ma s-a oprit...
"...uuuh!ce priviri aveti...stiu am intarziat...ce cazuri sunt...ce trauma ai?"...ma indreptam spre zona de unde iesise colega... o mana ma oprise...era colegu de la chirurgie...
"Nu te du!...Ole..."
"Ce se intampla cu voi?...va purtati ciudat!!...traumele sunt specialitatea mea..."
"...poate ar trebui sa te duci in cabinetul sefului...are ceva sa-ti zica..."
"ce se intampla?..."
"...iti va spune el..."
priveam fetele colegilor mei...si nu intelegeam...intarziasem ce-i drept o ora...dar totusi...observam cateva din colege plecand spre baie plangand...
"ok...ma duc...dar vreau sa stiu...Volodia a ajuns?"...
...o colega izbucnise pur si simplu in plans...
"ok...spuneti-mi fratilor!ce dracu?...unde e Volodia...n-a ajuns?..."
"...hai in cabinet la sef...vorbesti cu el..."
"Volodia e acolo?..."
nu intelegeam....priveam si nu intelegeam... "ok...ma duc..." ma indreptam incet spre cabinet...treceam pe langa perdea...si intr-un moment de neatentie din partea colegilor am tras perdea...
"nu..."...un tipat al unei colege...prea tarziu...priveam uimita, muta... nu mai puteam nici sa respir...lacrimi curgeau siroaie fara ca eu sa realizez macar...nu ma puteam misca...nu puteam face nimic...stateam dreapta privind spre patul unei iubitul meu statea...intins...fara suflare...
"Olenka...ne pare rau...dar Volodia venea cu o urgenta cand un tir a intrat in ei...am facut tot posibilul..."
m-am intors sa-l privesc in ochi...aveam o privire goala...
"tot posibilul?..." ...abia ma auzeam..."...zace mort in pat...si e tot posibilul?..." pulsul imi crestea cu fiecare secunda in care incepeam sa constientizez ce se intampla..."nu...visez!... e doar un vis urat...nu-i posibil..."
...incepusem sa rad...si totusi plangeam... era o zi frumoasa de salvat vieti... hohote de ras umpleau camera...
imi speriasem colegii care ma priveau neputinciosi....
...rasul isteric se terminase cu o mare de lacrimi..."de ce?...de ce?..."
...era intins...cu ochii inchisi...cu buzele albe..si un zamebt sters..."te iubesc atat de mult...si tu ma lasi singura?...cum poti?..."...ma apropiasem de el...si loveam cu pumnii in pieptul lui..."acum?...cand totul era asa frumos?...acum ti-ai gasit sa mori???...."...il scuturam in speranta ca va deschide ochii...insa cazusem intr-o imbratisare...

trecuse deja 3 ore de cand stateam in bratele lui reci...si fara viata...
...colegii incercau sa ma dezlipeasca de el...
...priveam in gol...nu mai aveam nici lacrimi...
m-am apropiat si i-am alintat buzele cu un sarut...un ultim sarut...m-am ridicat si am plecat... afara soarele acoperise cerul...lumea zambea...iar...eu... lasam lacrimile sa-mi acopere pasii....

...dispar in umbra norilor...

...am ochii atintiti spre cer...privesc, dar nu stiu ce...poate soarele, care se chinuie sa razbata, sau or fi pasarile ce pleaca in stoluri in tarile calde?...
...ninge...ninge mult si greu...fulgi reci imi ating obrajii...
...plang... sunt fericita si plang... un zambet sincer imi acopera fata...privesc peste tot si nicaieri visand... de fapt imi amintesc...imi amintesc zilele ce au trecut si pe care le-am petrecut visand cu tine... visam amandoi...acum trebuie sa visez singura...am sa pot oare?...
...mi-e frica...mi-e frica sa nu fi fost doar un vis... sa nu dispari acum cand toate merg in sensul acelor de ceas...
...te-as tine in brate o zi intreaga si tot nu m-as satura, ti-as spune o mie de povesti si tot as mai gasi una pentru tine...ti-as saruta ochisorii si nasucul si buzele si tot as continua... cine sunt eu fara tine?...am existat pana acum oare?... asa credeam...realizez acum ca nici macar n-am trait...eram o umbra pierduta pe strazile triste...
...privesc in continuare spre cer...si plang... mi-e bine...de asta plang... daca erai langa mine, de ce nu te-am gasit pana acum?...
...si gandurile mele...si teama...si toate sentimentele urate dispar in umbra norilor...
azi iubesc soarele!...azi te vreau langa mine....