Când ceea ce simt se numeşte iubire

Camera era luminata de sute de beculete...se trezi speriata nestiind unde se afla...privi in jur...
Mii de culorii erau imprastiate pe totti peretii...era patul ei...comoda, dulapul...era la ea in camera si totusi.... intr-un colt, un brad mare lumina...
Isi duse mainile la ochi si si-i freca, crezand ca i se pare...duse privirea in partea cealalta a patului, insa era goala...il cauta cu privirea prin camera, dar era singura...
Se ridica usor si se duse la brad, unde stateau cadouri...Incepuse sa rada... Era destul de mare sa stie ca Mos Craciun nu exista si totusi...se aseza jos si ca un copil mic incepu sa rupa ambalajul cadourilor...deschise cutia si gasi o cutie mai mica...o deschise si pe aceasta...alta cutie mai mica... rasetul ei umplu camera...si inca o cutie mai mica, si alta si mai mica... Se opri brusca si ramase muta de uimire, tinand in mana o cutie mica cat sa incapa...
"Deschide cutia, Rania..." tresari la auzul vocii lui...se intoarse si-l gasi in tocul usii cu micul dejun in mana... Ii zambi si privi inapoi cutia... ar fi vrut sa o deschida, insa se temea...nu stia ce avea sa gaseasca sau poate stia prea bine, dar se temea ca nu cunoaste raspunsul pentru ceea ce era in cutiuta...
Barbatul se apropie de ea, lasa tava jos si ii lua cutia din mana... o saruta usor luandu-i mainile ei in mainile lui..."Priveste-ma in ochi, te rog...am sa-ti spun ceva si vreau sa vezi ca e adevarat... Te iubesc!"..."Si eu te..."
"Shhhtt...nu-mi raspunde, doar asculta-ma... Te iubesc cu bune cu rele, cu necazuri si bucurii, te iubesc dimineata, amiaza, seara si noaptea...te iubesc azi, te iubesc maine, te-am iubit si ieri..."
In ochii ei lacrimi se stransera si stateau sa se rostogoleasca pe fata somnoroasa...

"Esti atat de frumoasa..." deschise cutia si in ea se afla un inel micut si finut cu o piatra neagra..."Rania, vrei sa fii sotia mea de acum si pana in veci?...caci te vreau aici pe pamant, dar te vreau si in ceruri tot alaturi de mine.."
Incepuse sa planga de emotii, negasidu-si cuvintele sa mai spuna ceva...Radea si plangea in acelasi timp..."Dragul meu..." ii mangaia fata usor privindu-l in ochii.."vreau! vreau sa-ti fiu alaturi...vreau sa fiu sotia ta!"
"Te iubesc, Rania! te iubesc..." O ridica in brate si o invarti pana se trantira amandoi pe pat...

Un apel umanitar pentru Teo...

O cunoasteti pe Teo?...
Daca nu, sa va spun eu:
Teo este de fapt Tudose Ana Teodora...o tanara domnisoara in clasa a 12a la Colegiul National Iasi...Este o fata foarte zambareata, plina de viata, care isi dedica timpul liber in folosul celorlalti, ajutandu-i pe cei aflati in dificultate.
Cu parere de rau spun acum ca ea este cea aflata in dificultate...
Cand toata lumea se bucura de vacanta de vara, Teo se simtea foarte rau... Avea stari de voma si ameteala...putea fi confundata cu orice...de aceea nici nu si-a facut ganduri ca ar putea fi altceva...
Acum 2 saptamni, Teodora a inceput sa lipseasca de la scoala...ridicand semne de intrebare tuturor. Nu este genul de fata care sa isi piarda vremea prin baruri sau alte parti ca alti liceeni...
Ii era rau...din ce in ce mai rau...dureri de cap, stari de voma...
Si-a facut un RMN de unde a aflat ca ar avea lichid in jurul creierului...mai apoi au spus ca este o tumora epifizala...Luni, la cel de al doilea RMN s-a observat ca aceasta tumora a crescut.
Din cauza faptului ca avanseaza foarte repede, Teo trebuie operata in regim de urgenta.
Dar cum se intampla mai tot timpul, banii sunt cea mai mare problema in momentul de fata. Din pacate, Romania nu este dotata cu materialele necesare pentru o astfel de o operatie si de aceea aceasta trebuie facuta in strainatate...
E trist...e trist ca suntem oameni invatati, e trist ca suntem medici extraordinari, e trist ca avem cei mai buni economisti, e trist ca suntem buni in toate si nu avem unde sa demonstram...nu sunt aparte, nu sunt materiale...
Si uite cum o tanara atat de frumoasa, atat de speciala si unicul copil la parinti...poate sa piarda sansa de a afla ce inseamna sa fii mama, bunica, sotie...
Haideti sa o ajutam...Haideti sa ii facem un Craciun fericit!!!

A fost creat si un cont in EURO pentru cei care o pot ajuta:

    RO75BRDE240SV72158702400

Nu uitati si contul in lei/RON:

    RO58BRDE240SV71915572400

Conturile sunt pe numele "ASOCIATIEI PARINTILOR DIN COLEGIUL NATIONAL IASI" - CUI: 12846802

Aleele inalbite....

Era un sfarsit de noiembrie friguros...prima zapada deja acoperise parcurile...era o liniste atat de mare incat se auzeau inimile cum bateau... stateau pe o banca, unul in bratele celuilalt fara sa zica nimic...priveau de jur in imprejur...
ea: ...De ce ma iubesti?...
el: De ce???
ea: ...da...de ce?...
el: pentru ca esti coasta mea...pentru ca impreuna formam un intreg...pentru ca nu as gasi sa iubesc ceva mai frumos...pentru ca tu intruchipezi dorintele mele cele mai ascunse...pentru ca nu pot sa ma abtin sa simt ceea ce simt...ma faci mai fericit ca niciodata....
ea: Te iubesc!

si-mi zboara gandul spre tine...

As putea sa-ti explic oare cum ma faci sa ma simt?... as putea sa-ti arat vreodata oare cat de mult m-ai facut sa te iubesc?...
Ador sa te vad zambind... ma faci sa zambesc si sa minun de cat de frumos poti sa fii...

Ador sa stau la tine in brate... sa adorm cu capul pe pieptul tau si sa ma las in lumea viselor, stiind ca tu vei veghea asupra mea...
Ador sa te privesc dormind...chiar sforaind...imi dau seama atunci cat de obosit esti...pentru ca tu nu sforai de obicei... 
Ador sa mergem la plimbare...chiar daca mereu parem grabiti spre departe... asa ne plimbam noi...
Ador sa ma uit cu tine la televizor, sa vad cum te pierzi la o reclama, un film, o stire si tot ce ti-as spune tu aprobi...
Ador sa-ti vad privirea incruntata si sa te sarut pe frunte sa vad cum ti se descreteste fruntea...
Ador sa mancam impreuna, sa vad cum mananci ce mananc si eu... combinatii mai stranii...
Ador sa merg cu tine in excursii...mereu ai grija sa-mi fie mie bine...
Ador sa te ascult vorbind...imi spui cele mai frumoase vorbe, care ma urca pe culmile fericirii...cine ar crede ca ar putea cuvintele sa faca asa ceva?...
Ador sa te ascult cantand...nu esti cel mai mare cantaret dar urechile mele sunt fericite sa te auda....
Ador sa dansez cu tine....suntem atat de afoni incat acem perechea cea mai potrivita....
Ador parfumul tau...ma innebuneste...
Ador cand ai grija de piciorusele mele dupa o zi intreaga de mers...
Ador cum ma saruti toata ca sa imi treaca nazurile..si sa nu mai fiu morocanoasa...
Ador cand te imbraci sport si eu elegant...si impreuna aratam ciudat, dar si atunci suntem un cuplu superb....
Ador cand imi soptesti o zi intreaga ca ma iubesti...
Ador ca mi-ai pus un zambet pe fata care nu dispare...ador ca-mi faci inima sa bata nebuneste ori de cate ori te vad... ador ca ma faci sa ma pierd in fata ta atat de tare...ca uit de mine...
Ador sa ma pun in pat langa tine si sa ma trezesc dimineata la fel...
Si cel mai mult..dar cel mai mult ador...totul la tine!

Hello my love...

Statea in coltul camerei, ghemuita pe un scaun si infasurata intr-un cersaf alb din satin... privea patul care inca pastra urmele unei nopti dezlantuite...parfumul lui plutea usor in aer...se simtea inca caldura transpiratiei lor...
Prin minte ii treceau pasaje pline de dorinta, pasiune...isi amintea de ea si nu se recunoastea..se pierduse in bratele iubirii cum nu facuse vreodata...isi simtea buzele aspre de prea multe saruturi iar pe piele se cunosteau inca mainile lui...
...Il avusese si nu o singura data...era al ei...stia...ar fi fost in stare sa-o duca si maine in fata altarului sa-i jure dragoste eterna...ii putea citi in ochi intreaga viata...si ea era alaturi de el...
...si totusi...muncise prea mult sa renunte la visul ei...avea o cariera in fata...ar fi putut oare sa renunte la tot pentru el?...se pare ca nu... il intalnise ieri dupa multi ani... ii vazu ochii si stia ca nu are scapare...ii apartinea...
...
fusese o seara in care si-au spus adio...nu prin vorbe...ci prin fapte...s-au gustat stiind ca niciodata nu vor mai calca pe acelasi drum...
Nu si-au rostit nici un cuvant...s-au iubit si atat...
adormise in bratele lui atat de linistita si fericita...si se trezise intr-o camera goala... unde martori celor intamplate stateau doar peretii...
Ii venea sa planga...cat putuse sa fie de proasta... i-ar fi spus"ramai"...dar vocea nu o ajuta...si acum..era din nou singura intr-o lume fara culoare...
"...Hello my love...it's getting colder on this island...i'm sad, aloe...i'm so sad on my own..."

ploua cu frunze...

Statea pe banca cu o carte in mana...pierduta printre randuri...
Parea sa fie un sfarsit de august, caci frunzele prindeau culoarea rosiatica a toamnei, iar vantul era usor rece...dar nu parea sa o deranjeze... I se schimba expresia fetei cu fiecare rand pe care-l citea...de la ras...la o usoara tristete...pana la cateva lacrimi...
Purta o rochita verde din voal si o bluzita neagra cu maneci lungi pe deasupra...parul negru zburda in ritmul vantului, la fel si rochia, descoperindu-i putin din picioarele imbracate in razele soarelui... Era atat de firava...
O observase de ceva timp....avea aproximativ 2 luni de cand venea pe aceeasi banca, la aceeasi ora sa citeasca... Saptamana trecuta citise Invitatie la vals...cat mai plansese cand se  apropiase de ultimele pagini...I-ar fi placut sa se duca langa ea si sa o intrebe ce s-a intamplat, dar daca strica misterul fetei?...acum avea in mana Scrisoare de dragoste...
Putea sa spuna ca o cunostea in toate momentele ei...cele de bucurie, tristete, teama, plans...era atat de expresiva...
De cate ori o astepta era nerabdator...iar cand in sfarsit se aseza pe bancuta ei inima lui incepea navalnic sa bata... si el la randul lui citea... se prefacea ca citeste pentru ca alaturi de ea nu avea stare chiar si cand distanta dintre ei era de vreo 7 metri...se pierdea privind-o...
Acum era destul de linistita...ba chiar zambea din cand in cand...la un moment dat o vede ca se opreste din citit si priveste in jur...nervos sa nu-l surprinda isi aseza ochii inapoi pe pagina cartii lui...era ceva in neregula pentru ca nu putea citi...era pe dos...o intoarse repede si fasticit...oare ea vazuse ca citise pe dos?...
cu coltul ochiului privi din nou spre ea...banca goala...nu mai era...privi de jur imprejur, printre copaci si pe alei...nimic...nu era nicaieri...se uita din nou la banca si vazu ca ramase cartea acolo...se indrepta si lua cartea in mana...o deschise...nu era semnata...la o a doua rafoire gasi un bilet...
"Ai sa orbesti daca ma mai privesti atat... caci de la citit nu cred: cel putin o carte pe saptamana o tii pe dos...sau poate esti vreun magician si poti citi asa...atunci de ce nu-ti faci curaj sa-mi spui macar buna?"...biletul era semnat cu un simplu N.
Era uimit si fericit in acelasi timp...uimit de mesajul pe care-l citea si fericit pentru ca si ea il observase... acum ce avea sa faca?...
"Spune Abracadabra!"
...fiori il cuprinsera cand auzi vocea fetei...se intoarse usor si-i descoperi cel mai frumos zambet...
reusi sa ingane incet un "Abracadabra?..."
"Nidia...tu?"
"Luca..."

Love couldn't be any better...

Iti poti imagina sa primesti tot ceea ce-ti doresti vreodata in viata?...iti poti imagina sa fii atat de fericita ca nu mai stii ce e cu tine?...
sa-ti imaginezi restul vietii tale alaturi de el?...propia voastra casuta?...copilasii vostri?...
iti poti imagina cum e sa iubesti fara limite...sa nu te mai recunosti?...
...
sa-ti povestesc...
stii cum e painea calda, abia scoasa din cuptor aburind?...
...stii cum e prima raza calda de soare?...primul ghiocel?...o piersicuta coapta?...o cafea tare?...
...stii cum arata apusul intr-o zi de vara?...sau rasaritul la mare?...stii cum e aerul proaspat de munte?... stii cum e ploaia dupa o vara secetoasa?... stii cum e mana care te linisteste dupa un cosmar groaznic?...
stii cum e sa nu mai fii singura?...

Ma ingrozeste doar gandul ca o furtuna ar putea sa mi le pe toate....
Te iubesc! azi, maine, mereu...

"Toate vin la timpul lor. Tu vii in timpul meu?"

Soarele se inaltase devreme pe cer, insa cheful ei de a se ridica din pat nu...stia ca va intarzia...era oare zi cand sa nu intarzie?...avea nepunctualitatea in sange...ceilalti trebuiau sa se obisnuiasca cu ea...
trr...trr...trr...trr
...infundat se auzi un telefon!se ridica in graba si incepu sa caute telefonul fix...se intreba atunci de ce mai tine fixul cand avea 3 abonamente pe toate retelele existente de telefonie mobila...
"Alo?"
"Somnoroasooo!! ridica-te din pat si fugi la munca,iar intarzii..."
"Hahaha!...nu am chef...mi-e lene..."
"Hai lenes-o ca e ultima zi de munca...diseara plecam in concediu...o luna intreaga, iti dai seama?"
"Oh da!"
"Bagajele-s ready?"
"Puse in masina deja..."
"Perfect! te asteptam atunci la noi dupa servici...imbraca-te casual...nu stii unde mergi...te-am pupat...paaa!"
"Nu! nu inchide..un..de?...da!" inchise receptorul.."nu pot sa ma imbrac casual la servici..."
Intoarse privirea spre ceas si observa ca mai avea 30 de minute pana sa inceapa munca...
Sarise din pat si se schimba imediat intr-o rochite neagra,superba, nici business, nici prea eleganta potrivita si dupa servici...se farda putin...rimel si ruj de culoarea buzelor pentru hidratare...isi prinse parul intr-o coada la spate, se accesoriza cu o pereche de cercei verde smarald si o bratara din acelasi set...isi lua o geanta micuta in care-i intra o agenda si cele 3 mobile...putin parfum si o pereche de pantofi inalti, negru catifea, intocmai perfecti pentru tinuta ei. Verifica casa si pleca.
Nu reusise sa manance, dar nici nu avea nimic in frigider.Urma sa-si cumpere de la Happy Drive o cafea si ceva de mancare.
Ajunsa la servici, nu reusi sa intre in birou ca si intampina probleme ...asa este cand conduci o firma de organizari evenimente...
Orele zburara si se vazu ajunsa in fata casei prietenei ei cea mai buna...
"Hei! Ai ajuns draga mea...cu o ora mai tarziu...si imbracata asa? asta e la tine casual?...esti fantastica!..."
2 fetite blonde ii sarira in brate...
"Sami, Sami..."
"Buna dragele mele...Buna Emi...am avut probleme cu nunta de maine...modificari de ultima ora...e destul de casual avand in vedere ca am fost la munca..."
"No bine ca ai ajuns...trebuie sa ne impartim in masini...suntem 5, copii merg la bunici. Giulia vrea sa mearga cu noi cu masina, deci tu iei cealalta persoana..."
"Dar poate imi spui si mie cine e cealalta persoana!"
"Stai linistita, o sa-ti placa!"...cu o voce mult mai joasa si soptita adauga.."..mereu ti-a placut!..."
"Poftim?"
"Nimic, hai urca in masina...vorbim la telefon sa vedem unde ne oprim sa mancam ceva ca tu sigur nu ai avut timp..."
Din casa iesi cu multe bagaje sotul Emei...erau casatoriti de 6 ani si avusesera 2 gemene Cati si Cami.
"Buna Sami!"
"Buna, Manu...ok!...de unde il iau pe ultimul ratacit din aceasta misterioasa excursie?"
"Nu trebuie! e chiar..."

o sonerie de telefon le intrerupse
"Sami esti in concediu..."
"O secunda EMi...firma nu se conduce singura...Alo? Samanta Hoffman la telefon...Buna Geo! Desigur ca e gata...."
...
"Of, of fata asta! nici in concediu nu se opreste din munca..."
"Ii furam telefonul?"
"Dragul meu sot, stai linistit...in curand va uita de toate...la surpriza pe care o va avea sa speram ca nu leasina..."
"Minte diabolica...stiam de ce te iubesc"
"si nu doar atat pot" ii aplica un sarut fugar sotului...
...
"Da,da...am schimbat florile dupa cum ai dorit...desigur! eu personal m-am ocupat de acest lucru. De acum la dispozitie iti va fi Cristina Sack pentru orice problema. Da da! desigur ca e calificata...bine..multumesc..o zi buna!"
Se intoarse spre masina cu ochii in telefon si se izbi de o silueta masculina..Privi din fuga persoana si ingana un "ma scuzati..."
Incremeni...isi dadu seama cine era persoana care statea in fata ei cu o valiza micuta imbracat cu un short si un tricou negru, foarte sportiv..Il privi din nou plina de mirare...."Emi?"
Auzi motorul masinii prietenei ei..."Pa, pa...vorbim acus...ne ducem sa o luam pe Giulia...iar v-ati potrivit, amandoi in negru...just like old times...love you darling, have fun!"si pleca in viteza...Ramasesera acolo amandoi, fata-n fata si se priveau...
parea ca timpulnu trecuse si erau din nou studenti...Avea ochii la fel de verzi insa arata mult mai bine...Se pare ca anii care au trecut s-au asezat unde trebuie...era mult mai atletic, mai frumos si mai atragator...
"Se pare ca nu ti-au spus ca merg si eu..."
"Nu..."... il privea in continuare cu un aer visator.
"Ma gandeam eu...Smecherii!!!...Buna Samanta! long time no see."
"Buna Matei...intr-adevar..sa fie 5 ani?"
"Aproape..."
Matei fusese iubitul ei pe perioada facultatii si prietenul din copilarie al Emei...asa se cunoscusera ei doi. Ema era colega de facultate a Samantei si intr-o intalnire la ea acasa, il intalnise pe Matei. Se indragostisera asa tare. Timp de 4 ani traisera o poveste cum multi nu au parte, dar care s-a sfarsit prea devreme din cauza...probabil nici ei nu stiu de ce...
"Mergem?"
trezita din visare si readusa in prezent Samanta se indrepta spre masina..."Desigur! urca..."
"Bagajul?"
"aaa....da..da acum iti deschid portbagajul..."

"Multumesc."
Urcara amandoi in masina si plecara la drum in cea mai mare liniste...deschise radioul pe Europa Fm, unde era o seara de muzica romaneasca si incepuse in fortacu Marea Dragoste de Madalina Manole.

"Ne-am indragosti cand ne-am intalnit
Si cu o clipa de magie am simtit ca e marea dragoste
Ne-am indragostit si chiar am gasit tot ce nu aveam in viatza
Ne-am privit in ochi s-am simtit cum e sa respiri din dragoste..."

Il privi cu coada ochiului si observa ca si el cazuse pe ganduri...o surprinse cand il privea si o intreba "Stii unde mergem?"
fasticita si rusinata ca fusese prinsa contempland asupra lui raspunse..."nu?!..."
"Dar tie ce ti-au zis?...si unde mergeai?"
"Nimic decat ca o sa-mi placa...ca o sa fie ca in facultate cand plecam de nebunii...si mergeam la bunicii Emei sa duca copilasii."
"Dumnezeule!"rasetul lui ii trezi in ea niste fiori de demult ascunsi..."Stii drumul pana la Balea lac?"
"Nu...nu ma pricep sa ajung nicaieri cum nu ma pricepeam nici inainte, de asta mi-am luat gps! stii sa introduci datele?"
Ii seta gps-ul si-si continuara drumul...primi un mesaj de la Ema sa nu mai treaca pe la bunici, ca ei au plecat deja si sa-si continue drumul spre destinatie.
Mersesera dupa cum ii ghidase gps-ul, insa drumul era mai ciudat decat Matei il tinea minte. Parea neingrijit,neciurculat...Dupa aproape 3 ore de condus Samanta simtea lipsa mancarii din aceea zi, dar si oboseala unei zile incarcate la munca.
"Esti bine?vad ca esti cam incordata..." Nu schimbasera prea multe vorbe, situatia era jenanta pentru amandoi fiindca nici unul nu stia exact motivul despartirii.
"Da...doar flamanda si obosita...Emi si Manu nu ti-au raspuns?"
"Nu...au telefoanele inchise. Cred ca cel mai bine ar fi sa ne oprim undeva sa innoptam si sa mananci ceva. Imi pare rau, nu mi-am luat nici acum carnetul, altfel am fi facut schimb..."
"Nici acum?...esti un mare lenes." incepu sa rada uitand si de foame si de tot...era ca pe timpuri...Matei o privea atent, doar zambind...
"Esti la fel de frumoasa sau poate chiar mai frumoasa..." zambetul Samantei pieri...
"Esti organizatoare de nunti...exact ce iti doreai"
"Organizatoare de evenimente...nunti, botezuri, conferinte, petreceri private, simpozioane..."
"Esti fericita?"
"Poftim?" stranse puternic volanul in mana...
"Esti fericita?....ai casa pe care ti-ai dorit-o, masina si o afacere de succes...dar esti fericita acum ca le ai pe toate?"
Privea atenta drumul, insa gandurile ii erau departe...intr-adevar avea tot ce-si dorea, insa nu se simtea implinita...ar fi renuntat la tot pentru el, dar se pare ca el nu...altfel de ce ar fi parasit-o?
Vazu 2 faruri in fata...si o voce indepartata strigand-o...nu simti decat volanul care tragea in dreapta...o zguduitura si apoi liniste...
"Samanta...Samanta?...ma auzi?...raspunde te rog!...Dumnezeule! Samanta!"
deschise ochii usor si vazu ca de jur imprejur masina era inconjurata de boscheti, iar in fata ...poate chiar mult prea in fata era un copac...
speriata privi spre Matei si vazu sangele cum i se prelingea pe fata...
"Oh Doamne!"...ochii i se inundara de lacrimi si frica ii cuprindea usor corpul...incepu sa planga..."ce-am facut?ce ti-am facut"
"liniste-te! nu am nimic...doar o mica taietura la funte...zi-mi esti bine?...poti sa te misti?"
"da...cred...da"
"bun...atunci hai sa incercam sa iesim din masina mai repede si hai sa luam tot ce putem lua...sa nu se intample altceva."
Isi lua geanta si bagajele din masina si iesisera la drum. Se asezara pe marginea drumului si se gandeau ce sa faca...
"Nu am semnal la telefon...pe nici unul din ele."

"Nici eu. te simti in stare sa mergi? poate gasim un satuc unde sa ramanem in seara asta....sau poate avem noroc sa ne ia cineva pe drum."
"bine..."
Mergeau incet unul langa altul fara sa-si spuna absolut nimic. tacerea era grea si apasatoare...
"Matei...iarta-ma te rog...nu am vazut masi..."
"Samanta suntem bine amandoi...gata a trecut.Nu trebuia sa-ti distrag atentia...e vina mea...dar nu am putut sa ma abtin. Stii ca nu pot?..." se opri in fata ei si o privea direct in ochi. Samanta scapa bagajele din mana si ramase nemiscata..."Mereu ai avut efectul asta asupra mea...ma faci sa ma pierd si sa te privesc neincetat...esti atat de nevinovata cand faci ochii astia mici...cand iti strangi buzele de nervi, cand te sperii..." se apropie si mai mult de ea lasand si el la randul lui bagajele in spate...erau acum unul langa celalalt, atingandu-se..."speram ca totul a trecut...ca nu mai simt nimic pentru tine...ca nu te mai iubesc..."
"De ce m-ai parasit atunci?....spune-mi?...stiai ca nu sunt genul cu care sa te joci...ti-am zis de la inceput...si mi-ai promis, mi-ai jurat ca niciodata nu ai sa ma faci sa sufar...de ce?" lacrimi incepura sa se rostogoleasca pe fata-i obosita...culorile apusului o faceau si mai frumoasa...
"Samanta..." incerca sa o prinda in brate, insa ea acu cativa pasi in spate.
"Nu!...nu... nu pot sa te iert. Ai reusit ce nimeni altcineva nu ar fi putut si nu a putut..sa-mi furi inima...si ce-ai facut cu ea?...ti-ai batut joc!"
"Nu e adevarat..nu m-am jucat.."
"Dar ce ai facut?...hm??...esti un prost!"
"Samanta...erau in facultate...eram un amarat...in timp ce tu visai...si-ti doreai...cine eram eu sa te fac sa uiti de toate?..."
"As fi renuntat la tot pentru tine."
"Tocmai...nu as fi vrut...tii minte cand ai primit bursa de 6 luni in Germaniaa?...nu ai vrut sa pleci...din cauza mea...nu puteam sa las sa se intample asta..."
"poftim?..."
"am preferat sa ajungi undeva...sa devii cineva...si eu la fel...iar mai apoi sa ne reintalnim daca asa ne-a fost destinul...caci asa pare..."
"stai!...ce spui acolo?...m-ai lasat pentru ca eu visam?...crezi ca mai conteaza masina, casa cand nu te mai am pe tine?... stii cat am plans din cauza ta?...credeam in tine...de ce mai lasat sa te mai iubesc daca nu doreai sa ramai cu mine?..."...cu pumnii il lovi in piept, plangand puternic...o prinse in brate si o stranse la piept, alintand-o pe cap sa o linisteasca...ii saruta fruntea...apoi ochii...simti cativa picuri reci...o ploaie de vara incepu....desi soarele slab se mai afla inca pe cer...ii privi ochii inlacrimati...si o saruta apasat...
"te am si te mai vreau..."

se ineaca inima in iubire...

Sa fie un vis?...sa fie un basm?...am ajuns sa traiesc oare propriile mele povesti?...
oohh...m-am imbolnavit...m-am imbolnavit de dragoste si  nu are leac...
mi-e frica...
A fost frumos...este frumos...intens...pasional....
Daca as incerca sa cuprind intr-un cuvant toata iubirea mea...nu as putea...e un amestec de sentimente si emotii pe care toti le traim si totusi nu toti stim sa le apreciem...
Ma doare inima de atata iubire...
...este...o..."lacrima...abis...cautare...neant....raza de soare.Colt...sange, floare sfasiata...zbor, zbatere, cautare...gand, ideal, despartire...cadere...taras...regasire...lacrima de fericire...val, suflet, respiratie...ploaie...inaltare, declin, inaltare...chemare...univers...disperare...pas...mangaiere...durere...
zambet...iubire,dor, adiere..."
(A.S)

Nu ma trezi, lasa-ma sa te iubesc la nesfarsit!

Se rupe panza...cad in gol!

Azi...
mi-e greu...azi ma simt aiurea....ma simt rau si ma simt la pamant...
Ce pot sa spun...mi-e greu sa recunosc ca nu mai sunt un copil...
Nu vreau sa mai cresc....
eu ma opresc aici!

de aici-acolo si de acolo-aici

Back to being alone on the blog...
Beto are multe de spus...asa ca de azi inainte il gasiti pe http://biblioteca-prafuita.blogspot.com.
Aici va ramane ceea ce a fost inainte...

...cristale...

Ploua...e frig si ploua...Simt fiecare picatura de ploaie cum cade rece pe trupul meu obosit, atingandu-mi parca inima si inghetandu-mi-o...Sunt singura, atat de singura cum uitasem sa fiu...ma cuprind fiori de panica, caci nu stiu unde ma aflu si unde ma indrept...
Privesc nedumerita in toate partile si lumea ma priveste ca o nebuna...nici unul nu vine sa-mi intinda o mana de ajutor...
"La ce va uitati?"...
"Nu stiti voi oare...ca soarele mai mult apune decat rasare?!"...

A venit toamna...

Am iesit pe strada sa ma bucur de aerul rece, sa ma bucur de ploaia ce vine si de cateva clipe de singuratate...
inchid ochii si inspir adanc...in castile telefonul, Nicu Alifantis canta o poezie de Nichita stanescu-emotii de toamna...imi vin sa plang, caci sunt in ceata...si sunt nesigura si ma simt singura...mi-e atat de frica...
...privesc spre cer si imi imaginez ce as putea fi si ce as vrea sa fiu...
Balanta atarna cand intr-o parte cand in cealalta... imi intep gandurile cu un ac si le sparg...imi continui drumul pe poteca din padure...privesc copacii inalti si scuturati de vant...
E anotimpul meu...e anotimpul iubirilor si al romantelor...
...hai sa compunem romanta noastra si sa o cantam dupa cum ne place noua si nu lumii...hai sa dansam ca frunzele si sa incalzim ploaia rece...
hai sa ne iubim precum iubesc copacii pamantul...si florile primavara...
...hai sa aprindem soarele cu iubirea noastra...hai sa facem vara acest inceput trist de toamna....

Blog/2

 De astazi incepand Expresorul nu ghiceste viitorul are doi autori: Olguta si Beto.
De ce?...pentru ca m-a rugat!
Desi a inceput ca un mic jurnal...cu timpul s-a transformat intr-un caiet cu schite de povesti... voi scrie in continuare...la fel ca si pana acum...voi reveni cu cate o postare cand voi simti ca sunt prea plina de ganduri si trebuie sa le confesez cuiva...o voi face aici...
Nu scriu decat pentru a ma elibera...

...

Stiu ca ma iubesti si ca ma doresti alaturi de tine zi de zi...dar mi-e frica...nu ca am sa te pierd, ci pentru ca nu stiu ce vei alege... pe mine sau pe ei? 


 "A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare...." - Nichita Stanescu

Hot de inimi...

Te iubesc...azi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi...te iubesc atat cat pot eu...

Te iubesc!
Ai sa intelegi vreodata oare cat?...
Te privesc iar inima zburda...mi se taie respiratie si acum...dupa destul timp, atunci cand iti vad ochii...ma hipnotizeaza...sunt atat de intensi si nu vad in ei altceva decat iubire...cum poti sa ma iubesti atat?...
Cateodata ma intreb daca merit si te privesc...nu ma intereseaza daca merit sau...vreau sa fiu egoista si sa ma bucur de tine...Esti cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata...ti-am zis?...ti-am zis pentru ca nu pierd ocazie sa-ti spun cat te iubesc...
Ma inebunesti cu privirea ta, cu mainile tale...parca au fost facute pentru corpul meu...
Nici un mulaj nu ar fi atat de potrivit pentru mine cum esti tu...
Mi-e atat de greu cand nu esti langa mine si tot ce imi ramane este amintirea si parfumul tau... mirosi a tot ce-i mai bun intr-o casa... of... striga simturile dupa tine...unde esti?...
ia-ma langa tine!...acum,aici,mereu...

Un ochi peste copilul din tine...

Statea in bratele mele atat de neajutorat...atat de obosit, atat de vulnerabil... acum nu mai era in stare sa fie barbatul puternic...acum era doar un copilas ghemuit in bratele mele pentru un pic de somn...il priveam cum doarme si era cel mai frumos barbat din lume...Il priveam cum sta lipit de pieptul meu si cu bratele strans in juru-mi parca sa nu plec...Doamne, cat il iubesc! cand, cum si de ce s-a intamplat nu stiu...dar sunt cea mai fericita ca am avut eu aceasta sansa...
Imi amortisera picioarele stand nemiscata pe scaun, insa incercam din rasputeri sa nu ma misc ca sa nu il trezesc...L-am strans in brate si l-am sarutat usor pe obraz...Dormi dragul meu...eu sunt langa tine... sa te alint, sa te iubesc, sa te adorm, sa te fac la fel de fericit cum si tu ma faci...

suflet gol in zbor cazut...

...privea pe geamul ferestrii aburita de caldura din casa si inghetata de frigul de afara...lacrimile ii raceau si mai tari obrajii si asa infrigurati de temperaturile iernii...

...

...era un sfarsit de decembrie trist...

...iesise din casa fara sa stie incotro se indreapta...In urma cu 2 ani ar fi fost cuprinsa de febra cumparaturilor, ar fi impodobit casa si ar fi cumparat cadouri sa le aseze sub bradul nelipsit de Craciun...
acum casa era goala...nici macar becurile normale nu le tinea aprinse...nu mai suporta lumina...era parca prea mult pentru ea... tot ce putea sa faca era sa planga... crezuse ca avea totul si pierduse...
Intr-un moment de luciditate se imbracase si iesise din casa...era seara... luminile orasului inca nu erau aprinse, iar strazile nu erau asa pline de oameni... poate pentru ca cele -20 de grade erau perfecte sa-i faca sa stea in casa...
Isi alesese o singura ruta...drept inainte, fara stanga, fara dreapta....drept inainte.... si mersese asa... probabil vreo 1 ora si ceva... caci luminile acum se aprinsesera, iar pe strada nu se vedea tipenie de om...
parca trezita pentru cateva secunde privi de jur imprejur la locurile ce o inconjurau...vazu atunci un brad luminat la fereastra unei case atat de cunoscuta pentru ea...se apropie si privi pe geamul ferestrii aburita de caldura din casa si inghetata de frigul de afara...lacrimile ii raceau si mai tari obrajii si asa infrigurati de temperaturile iernii...Imaginea din fata ei o facu sa ramana cateva secunde fara rasuflare... lacrimile se inghesuiau pe fata ei... Se apropie mai mult... si se lipi de fereastra cu mainile si cu fruntea... El era alaturi de sotia sa, iar copii isi desfaceau cadourile cu entuziasm... era imaginea familiei perfecte... era tot ce-si dorise ea... un sot si un copil...nu... pe el si un copil...il iubise atat de mult... ce vina avea ea ca viata fusese atat de dura si o pedepsise furandu-i bucuria de a fi mama?... ce putea face?... il iubise mai mult decat se iubise pe sine... ii daruise zilele, noptile, intreaga ei viata si totusi...
Intoarse privirea de la geam si cazu in zapada plangand haotic...
...era prea tarziu...respira sacadat, caci frigul o cuprinsese atat de tare incat o amortise... se ridica usor... se indeparta de casa...fara sa priveasca inapoi... isi relua drumul drept inainte... spusese fara stanga, fara dreapta... insa casa in care isi petrecuse atatia ani din viata si care acum nu mai era a ei o facura sa se abata de la drum...
...pasii erau mici si chinuiti...tremura toata... si simtea cum durerile o cuprind... nu-si mai simtea mainile, picioarele...inima...cazu in genunchi...stia ca ajungea la capatul puterii ei... trebuia sa se ridice sa continuie drumul, insa nu reusi decat sa cada si mai tare...se intinse pe spate si privea cerul senin plin de stele... imaginea era umbrita de aburul rasuflarii ei... lacrimile ii incetosau privirea iar frigul o faceau sa-si piarda cunostinta... si parca imaginea era din ce in ce mai departe... ochii i se inchideau usor din cauza frigului....
...incepu sa ingande un cantec... era o descriere a celor intamplate in viata ei si era singurul care ii umplea casa goala... il tinuse pe repeat atat de mult timp ca si de ar fi vrut sa-l uite nu reusea...
"... suflet gol...nebun..de dor...tu credeai ca ai pereche...si un inger pazitor..."
...o voce indepartata o oprise din fredonat...
"...Suflet gol, in zbor cazut...orbita de iubire...credeai ca ai totul si ai pierdut... frumoasa melodie dar nu este de cantat intinsa pe trotuar pe un asemenea frig...
Era buimaca de la frig...dar vocea masculina era atat de calduroasa si calma...nu reusise nici macar sa-i raspunda, doar schita un zambet pe fata inghetata...
"... ce zici ne ridicam si mergem acasa?... unde stai?... te duc eu... sunt cu masina... prieteni ai?...trebuie sa chemam pe cineva sa aiba grija de tine...esti toata rece...ai sa te imbolnavesti rau de tot...of.. ce face o fata atata de frumoasa ca tine sa stea intinsa pe trotuar sa cante si sa planga?...
...un ras sadic o cuprinse...
"...te-am facut sa razi?...e bine atunci..." zambi si e si o ridica in brate...o aseza in masina parcata chiar langa ea... se urca la volan si o intreba inca o data:
"...deci unde stam?..."
"stau... aici..unde m-ai gasit..."
"...pe trotuar?...ma indoiesc ca n-ai o casa totusi..."
"... nu...nu...pe trotuar..nu pe trotuar... aici e ... casa... mea..."
"si atunci ce cautai pe trotuar?...nu-mi spune ca vroiai sa faci un picnic?..."
...caldura din masina incepea sa o dezghete si reusise sa-l priveasca mai bine...era chiar frumos... inalt...bine facut...extrem de familiar, dar totusi un necunoscut... era amuzant...incerca sa o inveseleasca...el nu stia ca sufletul ei era mult prea trist sa mai stie ce e aia fericire...
"multumesc pentru ajutor...eu ma indrept acum..." deschise usa si cazu langa masina...."..in casa...daca reusesc sa ma mai ridic...la naiba..."
speriat cobori din masina si se duse sa o ajute...o ridica...
"...ok...hai in casa... pe cine chemam sa te ingrijeasca?..."
"... sunt singura..."
"... si eu ce coincidenta...si chiar as avea nevoie de un loc in care sa stau cateva zile pentru ca sunt intr-n tur... al lumii sa zicem... si m-am pierdut prin oraselul acesta...aa... si sunt si medic... deci eu te voi ingriji iar tu-mi vei oferi cazare si mancare...ce zici?"
...nedumerita si amortita il privea de parca i-ar fi zis o poveste sf..."aaa..."
"...ma bucur ca esti de acord... acum...hai sa intram in casa sa te incalzim si sa te tratam...unde este cheia?..." cu ea in brate deschise usa casei si intra...
Nu stia cum sa reactioneze...nici ce sa-i zici...era un necunoscut pentru ea...si totusi se simtea extrem de bine stiind ca cineva are grija de ea...el vorbea in continuare...punandu-i mii de intrebari... nu reusea decat sa-i zambeasca in timp ce el continua....ochii i se inchisera usor privindu-l... adormise....

Dragostea...

...E mai frumoasa ca un rasarit de soare... e mai calda ca o zi torida de vara... e mai ceva ca primii fulgi de nea...mai emotionant decat atunci cand desfaci primul cadou din viata ta... mai buna ca orice cafea...dulce, amara... mai gustoasa decat orice ciocolata... mai amara ca pelinul si mai acra ca lamaia...
E ca un apus de soare ce te surprinde si te opreste sa-l privesti...e ca o tornada...ia in ea tot ce are in fata... iar daca e prea puternica distruge... sau poate e ca o ploaie torentiala...inunda inima cu picuri de emotie, de frica, de bucurie, de entuziasm...toate amestecate...
...E ca primul ghiocel aparut dupa o iarna lunga, sau ca prima raza de soare dintr-o primavara...e ca mirosul de toporasi...niciodata nu te saturi de ea...
sau ca o melodie cantata la pian intr-o sala goala...rasuna
E...nepretuita...

paradis sub ploaie...

..Il privea cum pleaca...ar fi vrut sa-l opreasca, insa orgoliul era prea mare...poate chiar mai mare decat iubirea pe care i-o purta...stia ca va regreta, stia ca va plange si ca se va uri pentru aceasta decizie, insa la momentul respectiv nici macar nu putu sa ingane un adio...
Simti cum obrajii ii se uda in timp ce privea prin crapatura usii ramase neinchisa dupa plecarea lui...nu era sigura ca plange, dar credea...afara ploaia se razbuna...un vant puternic ii izbi usa in fata...se trezi din amortire...
...isi lua primi papuci in picioare si iesi in strada dupa el...prea tarziu...strada parea sa nu aiba capat si era atat de goala...doar stropii de ploaie o mai gadilau, alungand senzatia de pustiu...
cazu in genunchi si incepu sa planga mai tare...renuntase la orgoliu dar prea tarziu, iar ea prea devreme incepuse sa regrete... Poate ca orgoliul nu era mai mare decat dragostea... era acoperita in totalitate de ploaie.... tunetele o mai faceau sa tresara si fulgerele o buimaceau...se intinse pe asfalt ca si cum ar fi vrut sa asculte ce are sa-i spuna ploaia...inchise ochii...lacrimi sau picurii de ploaie ii mangaiau fata...tremura de frig, dar nu se putea misca...ce facuse?...ce-i face pe oameni atat de prosti incat sa nu renunte la orgoliu...
...
"prostuta mica...ti-era atat de greu sa-mi spui ramai?..." o lua in brate si o duse in casa... o aseza pe pat, lua un prosop si o inveli in acesta... o stranse la piept..."de nu te-as fi iubit atat poate as fi reusit sa te las sa ma uiti...si poate te-as fi uitat si eu..."
"Iarta-ma..." o auzi inganand de sub prosop..."iarta-ma te rog...pentru ca nu ma gandesc decat la mine...te iubesc!"... ii zambi..."si eu te iubesc!"...

...totul se iarta, dar nimic nu se uita...

visez spre tine.7 va fi numarul meu norocos....

...e ciudat...am devenit dependentă...eram deja dependentă...de cafea...de shopping de rochițe... vicii stupide...de care oricum aș putea scăpa dacă aș vrea... dar cum să scap de dependența pe care mi-ai provocat-o tu?...
...spune-mi!...ce remediu există?...nu te-am văzut de câteva zile și deja simt că innebunesc...mă uit în oglindă și nu mă recunosc...strălucesc!...de fericire, de iubire...
... îmi pierd orele visându-te când nu ești aici...îmi inchipui mii de scenarii pentru momentul în care te voi revedea...știu că va fi în curând... dar nu-mi pot liniști gândurile... vor să te cuprindă, să te alinte... vor să-ti audă inima zburdând...vor să te privească..să te guste...
...
mă gândeam aseară... ce frumos este dimineața când mă trezesc și tu îmi ești alături...când mă trezești cu un "te iubesc", urmat de un sărut tandru... când mă strângi la piept de parcă m-ai pierde... ti-am promis...nu plec nicăieri.nu vreau! lângă tine mi-e bine...
Dar spune-mi...îți sunt cuvintele atât de adevărate pe cât spui?...

pe din doua!

Doua persoane imi cunosc adevarata identitate...una a "ghicit" cine sunt, iar cealalta ma cunoaste de cand ma cunosc si eu...
si totusi...
si totusi simt ca sunt descoperita, simt ca mi-este ceva mai greu sa scriu ce imi trece prin cap...
...aici sunt Olguta...in rest sunt...altcineva...
daca mi-as pierde identitatea...adica daca as pierde-o pe Olguta... ar fi ca si cum o parte din mine ar disparea... as fi injumatatita...
Olga, ar trebui sa fii mai atenta...

...o zi bună începe cu o cafea delicioasă și un zâmbet larg...

Incerca din tot dinadinsul să nu râdă... se chinuia teribil, insă izbucni în râs....era mult prea amuzantă situația, iar ea mult prea sensibilă ca să se poată abține... îl privea amuzată, incercând să revină la fața ei de serioasă.
...
O privi atent cu o expresie de genul "de ce razi?" și întoarse privirea spre tava cu pahare sparte...mereu se pierdea in prezența feminină și mai ales atât de frumoasă precum ea...sau cel puțin el așa considera...era o fată brunetă, dar atât de brunetă...părea culoare naturală...ochii mari, bulbucați și buzele pe măsură...arăta ca o indiancă... rochia-i verde de satin îl ducea și mai mult cu gândul într-acolo...era stânjenit de situație...nu era sigur de cum ar trebui să reacționeze, însă realiză că cel mai bine ar fi fost o confruntare, altfel nu ar fi fost în stare să se concentreze întreaga zi...
...
Privea mirată și nedumerită...se îndrepta spre ea?...oare ce va avea să-i zică?...o va întreba de ce râde sau de ce vine a 5 dimineață la rând la cafea?... gândi atunci toate posibilitățile...îi va zice ca așteaptă să intre la un curs, dar toate in fiecare dimineață la aceeași oră?...nu...îi va spune că așteaptă o prietenă...și în nici o dimineață "acea prietenă" nu a venit?...nu...mai bine îi spune că îi place cafeaua de aici...da...și era pe jumătate adevărat...doar nu avea să îi spună că de fapt venea să-l vadă...
...
"Bună!"
...cu un zâmbet speriat îi răspunse "bună!"
"Eu sunt Adrian..."
privi mirată și răspunse..."Adriana...ce coincidență!"
"Adriana?!...încântat să cunosc fata care mi-a chinut ultima săptamână cu frumusețea ei...și care m-a facut să stric 3 seturi de pahare...un adevărat record!"
"Eu?!...eu am făcut toate astea?!...nu, cred că e o greșeală...vezi tu...eu vin aici să be..."
"...da, da...vii aici de plăcere...e bună cafeaua, nu?"
"Da! așa e!"sigur pe ea ridică privirea la un nivel superior deși ea stătea jos, iar el în picioare.
"....Uite...te-am văzut de la începutul săptămânii aici...și nu doar pentru cafea... presupun că dacă ar fi fost doar cafeaua, nu m=ai fi privit atât de intens toate diminețile...e evident, să știi..."
rușinată plecă capul înainte ca el să observe ca-și schimbă culoarea feței..."...eu...aaa...știi..."
"...stai liniștită, n-ai de ce să te inroșești, deși să știi că te prinde roșul în obraji"...
...zâmbi timid la un astfel de compliment..."mulțumesc!"
"...te rog...acceptă-mi invitația în oraș și scuză-mă că nu am avut curajul tău, să recunosc că îmi placi și că aș dori să-mi zâmbești mai des..."
"...aaa...eu...da...adică...cum să nu...aș fi încântată să ieșim..."
"diseară?!...o plimbare pe plajă?...."
"sigur!"zâmbi larg..
"Atunci în față la cazinou la 20:00?!...desigur, dacă îți convine așa!"
"Perfect...atunci ne vedem acolo..." îi zâmbi și plăti consumația...plecă privind ușor înapoi... ce va urma oare?...

Să facem dragoste....
...ne amestecăm...eu verde, tu albastru...eu cireș, tu cais...eu o floare, tu un copac...eu ploaia, tu vântul...eu luna, tu soarele...eu o notă, tu un cântec...eu răsăritul, tu apusul...eu dulce, tu amar...eu un spin, tu un trandafir...
...ne amestecăm trupurile-n noapte,ne amestecăm până ajungem șoapte...

ți-am spus că.....

...Ești atât de frumos...superb...îți ador ochii? ți-am spus?....de mii de ori probabil, dar nu mă pot abține... ce vină am eu că ochii tăi mă fac să nu-mi mai iau privirea de pe tine?...
...buzele...îmi place să le mușc, să le gust...îmi place să le aud șoptindu-mi Te iubesc...
...oh, și inima...atâte povești are să-mi spună... o ascult mereu cum bate, iar când mă apropii bate și mai tare...îmi place să cred că e din vina mea...așa o fi oare?

decor funerar...

...culori necunoscute acaparase cerul...vantul sufla usor, jucand frunzele, gadiland pamantul... era un sfarsit trist de toamna... cimitirul se scalda intr-o ceata usoara, iar ciorile incepusera duetul... din cand in cand un scartait de cruce le acompania...
...Intra usor pe poarta cimitirului, demult uitat de lumea omeneasca...privea in jur la ceea ce iubea cel mai mult cand avea nevoie de pace, cand dorea sa planga, sa tipe, sa rada...sa respire din nou...oaza ei de liniste...
Cand venea cu multi ani in urma, nu avea pe nimeni aici...nu avea mormant pe care sa-l planga...asa ca isi alegea de fiecare data alt mormant care-l lumineze si sa-i lasa cateva lacrimi pe monument...Cat ii placea sa vina sa se plimbe printre copacii ingalbeniti de vreme, sa se aseze pe o banca, sa inchida ochii si sa ascult acel cantec al vesniciei ce mereu se auzea...
Acum, intra cu frica...nu mai era acolo doar pentru a se bucura de copaci, de priveliste...acum se ducea sa lumineze un anume mormant...
Trecusera atatia ani de cand plecase si uitase de oaza ei, incat acum se gandea de ce plecase?...pieduse atata...si atatia oameni...
...fugise de problemele de "acasa" si uitase ca timpul nu iarta...
gasi imediata piatra funerara...si ingenunchind aseza florile pe mormant...flori de camp, asa ii placeau... scoase din geanta 3 lumanari si le aseza pe margine aprinse...
Se aseza la margine si inchise ochii...incerca sa rememoreze clipele traite alaturi de el...cel mai bun prieten...desi plangea pentru ca nu-l vazuse de vreo 12 ani...si nici macar nu ii daduse nici un semn, chiar daca el fusese cel care o ajutase mereu... nu ii trimisese nici o scrisoare, nici nu-i daduse vreun telefon... il lasase pur si simplu in umbra trecutului...motiv avea...era moarta pentru toti si asa trebuia sa ramana...nu putuse sa-i spuna nici macar lui...
... acum isi reamintea chipul lui...incepuse sa rada amintindu-si de nazbatiile pe care le faceau impreuna, de serile in care plecau la vanatoare de fantome sau furat de cirese... radea cu pofta printre lacrimi amintindu-si cum incercase cu disperare el sa se catare la fereastra ei sa-i dea piersici, pentru ca ea era pedepsita in casa...si astfel ajunsese sa stea si el in casa cu un picior in ghips, dupa o cazatura de la fereastra camerei ei...
...sau cand fugeau in timpul noptii ca sa prinda rasaritul langa iaz...
"De ce plangi si razi?"...un copilas o trezise din reverie...deschise ochii brusc...
"Ce s-a intamplat?...ti-e rau?"...
...privea copilasul de vreo 6 anisori...si zambi...
"George?..."era ca si cum se intorcea in trecut...in prima zi cand l-a cunoscut... era in cimitir si plangea din cauza unor probleme acasa, asa ca fugise la cimitir sa planga...nu avea decat 5 anisori pe atunci... de undeva aparuse un baietel si o ajutase sa rada...de atunci fusesera de nedespartit... copilasul care aparuse acum semana foarte bine cu George si aveau o varsta apropiata, doar ca ea avea acum mult mai mult...
"L-ai cunoscut pe tati?..."
"Tati?..."...deci era copilul lui...se casatorise, isi intemeiase o familie...oare o uitase?...
"da...pe tati il cheama George..."
"Si pe tine?..."
"Lorin...dupa matusa Lorena..."
"Matusa Lorena?..."...asa se numise si ea cand era mica...acum avea alt nume pentru ca fusese nevoita sa si-l schimbe...Amalia
"Da...Matusa Lorena era prietena cea mai buna a lui tati, erau ca frati...mami spune ca tati a plecat la ceruri ca sa aiba grija de matusa, asa cum a avut si atunci cand traia...acuma sunt unul langa altul...Tati obisnuia sa ne spuna povesti cu matusa Lorena...de ce plangi?...si tu i-ai cunoscut pe amandoi?..."
intoarse privirea spre mormantul de alaturi...nu-l observase...Slav Lorena...era numele ei pe o piatra funerara...alturi Cristea George...macar erau impreuna...isi stersese lacrimile de pe obraz si zambi
"...Da...i-am cunoscut pe amandoi..."
"Atunci o cunosti si pe mami..."
il privea nedumerita...
"Mami este sora matusii Lorena, Gabriela..."
Deci George se casatorise cu sora ei mai mica..si avusesera si un copil...macar el avusese parte de o viata...
"Da...i-am cunoscut pe toti trei..erau buni prieteni..."
"Atunci de ce nu vii la noi??...mami ar fi foarte fericita sa intalneasca prieteni..."
izbucni in rase, ceea ce il lasase pe copilas nedumerit...
"Nu pot...dar spunei mamei asa:...matusa lorena o iubeste si o va iubi mereu...de acolo de sus are grija de familia ei, si mereu cand se va gandi la ea va fi acolo sa-i dea putere..."
"Dar tu cine esti?..."
"o amintire..."
Se ridica, saruta copilasul pe frunte si-l lasase in urma, impreuna cu toate amintirile si trairile pe care le avuse alaturi de tatal sau, George... din nou il lasa in umbra trecutului...insa nu-l va da uitarii...

vin berzele....

Isi propusese...azi isi propusese sa fie frumoasa...desi nu avea nevoie de nici un retus pentru a intoarce capete pe strada...
Simtea insa ca increderea in sine scazuse asa ca avea nevoie de putin machiaj...ceva discret...ca sa recapete atitudinea pe care mereu o afisa...de femeie puternica...
Se trezise devreme si isi facu o cafea mare....isi pregati micul dejun cu toate ca un mic rasfat...trecuse ceva vreme de cand uitase sa isi aloce timp pentru micile capricii...
Putin ruj, putin creion negru in jurul ochilor, un puf de blush, o rochita vaporoasa, niste balerini micuti si o poseta usor de purtat...era gata sa primeasca complimente si sa se bucure de ziua insorita care abia incepuse...
Iesise in forta pe usa casei, cu un zambet larg...mergea increzatoare fara sa stie incotro se indreapta...la un momentan simti cateva picaturi de apa pe obraz...se sterse usor, sa nu-si strice machiajul...erau lacrimi...
Degeaba se machia, degeaba se aranja....era clar ca viata se schimbase pentru ea...si nu era tocmai intr-un sens rau...nu, in nici un caz...era ceva ce-si dorea enorm si astepta cu nerabdare acea zi....doar ca venise mult prea devreme si acum nu stia cum sa ia viata in piept, cum sa se descurce si cum sa infrunte ceea ce lumea urma sa zica... ce sa faca cu un copil?...cum sa fie o mama singura?...dar oare era singura?...

Lasă fericirea în pace. Nu e decât un termen de dicţionar.

Mi-e frica... imi este atat de frica... nu stiu cine sunt, unde ma aflu si nici ce sa fac... intr-o lume atat de mica m-am pierdut...am pierdut speranta... s-au stins luminile si intunericul a cuprins strada...incotro sa merg acum?...
"La ce-ti folosesc atatea cunostinte, daca nu stii cum sa-ti conduci inima?"...
si atunci...Sa ma agat de iubire?...
si daca ma agat prea tare?..."Trăiesc stări sufleteşti atât de stranii, încât, cu toată deprinderea mea de a mă introspecta, mă sperii de ceea ce mi se întâmplă; mai mult decât asta, mă mir întruna..."
"Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele...noi, femeile, când iubim, ne dăm integral, mistuindu-ne în aşa fel, încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost."
"Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos şi ne cufunda în nebunie?"
ne-a ajuns din urma oboseala fericirii?...

whiskey dublu sec...

Statea trantita in pat si privea in gol....gandurile ii zburau departe si uita de paharul cu whiskey din mana, pana ce auzi sunetul de sticla sparta... Tresari si privi in jur de parca abia se trezi dintr-un somn adanc....
...nu era pe deplin constienta de realitate...Avea ochii umflati de atata plans si fata trasa de prea multa oboseala...De cate zile nu dormise oare?...
...Se simtea ametita si lipsita de vlaga...daca acum ar fi incercat sa se ridice din pat, cu siguranta ar fi cazut fara suflare pe podeaua rece...
In casa se instalase un aer rece, semn ca de cateva zile centrala nu fusese deschisa sa incalzeasca casa, desi era sfarsitul lunii noiembrie...
Auzi un ciocanit, dar privi fara expresie spre usa...poate reusea sa o deschida cu puterea mintii...clar! bautura ii luase si ultimul gram de seninatate...
Ciocanitul se accentua, insa nu se ridica nici acum...inchise ochii, iar lacrimile ii acopereau din nou obrajii...
cauta sticla prin pat...dar nu gasea nimic...auzi usa, insa nu era sigura ce aude...era mult prea ametita de la bautura cat si de la oboseala ca sa mai auda in jur...
"Cami...Cami,ce-i cu tine?..."
O voce barbateasca atat de cunoscuta o facu sa se opreasca din orice facea in acel moment... incremeni de spaima, de uimire...nici ea nu stia... deschise incep ochii si privi spre locul din care auzi vocea...
"Cami ce te-a suparat spune-mi....atat de mult am lipsit?..."se apropie usor de ea si o cuprinse in brate...
Il privea cu lacrimi in ochii si nu stia daca sa planga sau sa rada...sa-l imbratiseze si sa-l sarute sau sa-l pocneasca pentru toate cele indurate din cauza lui...
"Esti cumva o fantoma?...am innebunit?...nu erai in avionul Londra Bucuresti care s-a prabusit acum 4 zile?..."
"Oh doamne Cami...ai crezut ca am murit..."
"Da, idiotule..."nu se putu abtine si izbucni din nou in plans..."m-au anuntat ca ai murit si tu nu ai putut sa imi trimiti un amarat de mesaj sa imi spui ca esti bine?"
"Am incercat..."
"Cum ai incercat?...cum?..."
"Cami...am pierdut avionul dintr-o greseala stupida si toate lucrurile imi erau acolo...telefonul l-am pierdut la Londra...iarta-ma ca te-am speriat..."
Sari la gatul lui si il acoperi cu sarutari...il imbratisa strans sa fie sigura ca nu e doar o inchipuire dupa prea multe pahare...era adevarat...atat de adevarat si de viu...adormi in bratele-i calde zambind si plangand de bucurie..."esti aici..."

Esti o falsa, Olguta!

Olguta traieste intr-o lume plina de fantezii si vise care se transforma in realitate in functie de dorintele ei...Are curajul de a-si exprima sentimentele si de a-le imparti cu restul lumii...
Viseaza, iubeste, traieste, sufera, plange, cade la pamant dar maine se ridica si o ia de la capat....
Olguta ajunge oriunde isi doreste si ii invarte pe degete pe toti din jurul ei...
OOOHH! e atat de puternica....
Cateodata invidiez aceasta imagine a Olgutei....invidiez puterea de care da dovada si increderea in sine... Cum poate sa fie atat de sigura si cum poate sa fie atat de sincera si extrovertita?...
Pacat ca aceasta este doar Olguta, avatar pentru acest blog...
In realitate... Olga este o fricoasa...care vrea sa traiasca din plin viata insa ii lipseste curajul...increderea in sine nici macar nu exista... Ar dori sa poata spune tot ce simte in fata...sa-si impuna punctul de vedere si sa hotarasca pentru ea...
Toate probleme o doboara, iar sufletul se rupe bucatele si desi se reface niciodata nu se intregeste pentru ca pierde mici bucati din acesta...neinsemnate atunci cand pica, dar acumulate se transforma intr-un mare gol...
Afiseaza un zambet in fiecare zi, insa in ochii i se strange toata tristetea....
De ce ii este frica sa traiasca?....ba mai mult...sa iubeasca?...

nonsens...

De ce?
Spune-mi: de ce?
De ce simt ca eu sunt cea care ofera mai mult desi tu erai cel care spunea ca da mai mult?...
...de ce simt ca ma iubesti dar in acelasi timp ti-e frica sa ma iubesti in totalitate?...
Spune-mi: ti-e frica?...de ce?....
Imi simt capul greu de atatea intrebari...dubii...indoieli...
Cand suntem impreuna lumea dispare si totul este o poveste...cel mai frumos vis...
...cand traim ancorati in realitate simt ca ti-e frica sa ma iubesti la fel de mult ca atunci cand suntem singuri...simt ca ti-e frica sa-mi impartasesti greutatile care-ti impovareaza zilele... simt ca nu poti veni la mine sa gasesti alinare...de ce?...
oh, urasc lumea care vine intre noi...urasc lumea care nu ne da pace si care nu ne lasa sa fim noi....
...Eu sunt aici...sa te iubesc, nu sa te judec...eu sunt aici sa te alin... sa te accept cu toate relele cu toate bunele, ca doar asa erai si cand am inceput sa te iubesc... de ce as vrea sa te schimb?....
Spune-mi te rog...ma iubesti intr-adevar atat pe cat spui?... si atunci de ce ti-e frica?
M-ai facut sa-ti spun ca te iubesc?...de ce?....

...si luna se ascunde de mine...

...nu puteam sa dorm asa ca rataceam pe strazi fara un sens anume... iesisem sa ma scald in aerul de primavara sperand ca poate gandurile se vor linisti...dar nu...
...priveam asfaltul de parca ar fi fost singura mea legatura cu realitatea... imi minte mi se derula continuu aceeasi scena...eu, tu... cuvintele grele pe care ti le strigasem...acum erau ecouri ce ma bantuiau...
...greseam...oh, doamne...oare greseam?...
...mi-era frica... sa iubesc...sa deschid sufletul si sa las caldura sa ma invaluie... as fi fost vulnerabila daca as fi facut asta, sau cel putin asa simteam eu... dar ar fi fost oare adevarat?...
...incepusem sa simt aerul rece...iar fata-mi scaldata de lacrimi...
...imi continuam drumul spre nicaieri...urandu-ma tot mai mult pentru lasitatea din fata iubirii...

Dimineata

Deschise usor ochii si vazu ca este dimineata...ii inchise inapoi..nu vroia sa se trezeasca...se intinse si se intoarse spre cel ce dormea alaturi de ea, il saruta apasat si-l privi...dormea usor si linistit...
...se ridica din pat si se indrepta spre geam...deschise fereastra si inspira adanc un aer proaspat de primavara...razele soarelui ii mangaiau fata facand-o sa viseze...
...era fericita...
...deschise bratele larg inafara geamului si striga:"...iubesc!iubesc!iubesc..." ultimul spus mai mut in soapta caci doua brat puternice o cuprinsesera si simti pe gat un sarut...
...o lua in brate si o conduse inapoi in camera...mai aveau timp sa leneveasca unul in bratele celuilalt...

teama de iubire...

m-am apropiat de tine si te priveam atenta...era liniste..doar inima ta se auzea batand...aritmic...
...m-am intrebat de multe ori daca te iubesc, caci te auzisem rostindu-mi de atatea ori la ureche, iar eu nu ti-am raspuns niciodata...
...ma uitam la tine si ma gandeam...te iubesc?...ceva mi-a cuprins atunci parca inima si am simtit ca pamantul imi fuge de sub picioare, am simtit cum inima o ia la fuga...era ceva ce nu am simtit niciodata...nu as avea cu ce sa compar emotia care ma cuprinsese...e pentru prima data cand nu am cuvinte sa definesc starea pe care mi-o inducea... am simtit cum imi dau lacrimile pentru ca sentimentul ma coplesea...era atat de puternic... zambeai atat de frumos si sincer la mine... nu stiam cum sa reactionez...sa te sarut nu ar fi fost de ajuns ca sa intelegi ce simteam, sa te imbratisez...nu ar fi transmis nici o mica parte din acea coplesitoare emotie... as fi urlat Te iubesc!...da, cu siguranta atunci m-ai fi inteles... as fi urlat atat de tare pe cat de puternic era sentimentul pe care il aveam, caci simteam intr-adevar ca te iubesc... imi facusem curaj....ma pregateam sa-ti spun ...timid, usor...te-am privit in ochi si hotarata dau sa incep...si atunci ai rostit din nou:"Te iubesc!"... o panica m-a cuprins si tot ce-a mai ramas din curajul meu a fost un zambet...
...Mi-e frica sa te iubesc...dar te iubesc!...

Te iubesc!

Te iubesc...daca ai sti cat te iubesc...
...Te privesc...imi place atat de mult sa te privesc...ai niste ochi superbi...si nu este vorba de culoarea lor, ci de ceea ce transmit...parca zambesc...si simt ca ma privesc cu atata dragoste...cat de mult imi plac ridurile care se formeaza in jurul ochilor tai...
...Imi plac buzele tale...sunt mereu moi...sunt mereu dornice sa ma rasfete... hmmm...ce te-as saruta acum...
...imi place gatul tau...ma invita mereu sa-l sarut...cum as putea sa-ti rezist... mirosi superb...
...imi plac mainile tale...ma alinta mereu...si ma fac sa ma pierd intr-o lume numai a noastra...
...imi place vocea ta...atat de blanda, de suava...as putea sa te ascult zile intregi, luni... ai putea chiar sa ma minti, te-as crede...
...dar nu m-ai minti, nu-i asa?...

...undeva in orizont erai tu...

...era ingrijorata si totul se citea pe fata ei...privea intr-un punct fix si-si rodea unghiile...avea sa planga acus, caci simtea ca nu gaseste un punct de echilibru... ce avea sa faca?...
...se lipi de perete si incerca sa respire adanc... un atac de panica acum nu-si avea rostul... usor, usor lacrimi coborau rostogol pe obrajii lipsiti de culoare ai fetei...
...in mana strangea inca scrisoarea...i se inrosise palmele...daca mai strangea mult avea sa-i curga sange, dar nu conta...poate putina durere o va trezi o va aduce inapoi in prezent...

inainte

picta pentru ca in sfarsit se simtea inspirata, simtea ca are ce transmite lumii... dupa o pauza de 3 ani, in sfarsit gasise rostul pensulei intre degete...
...iubea...atat de mult, ca uitase de tot ceea ce fusese pana atunci... fugise in lume sa se regaseasca si nu numai ca se regasesise dar gasise pe cineva care o intelegea perfect...
...la inceput fusese o simpla greseala... si-au incurcat cafelele la tejghea...a ei amara, a lui slaba si dulce... s-au intors amandoi sa o schimbe si cand au realizat ce se intamplase de fapt s-au privit si au inceput sa rada... nici macar nu existase momentul de stanjeneala ca la inceputul oricarei relatii...parca se cunosteau deja...si-au intins mainile, si-au zambit si au zis doar:"ma bucur sa te cunosc..."
A doua zi, din nou la cafenea...de data asta s-au asigurat ca erau comenzile asa cum trebuie si au inceput sa vorbeasca de toate...zilele au trecut si nu exista dimineata in care sa nu se intalneasca sa nu vorbeasca la cafea...nu-si stiau numele sau numarul de telefon...nu...doar ca ei ii place cafeaua amara, iar lui mai dulce...
...incet, incet inimile incepeau sa bata mai tare cand se aflau unul in preajma celuilalt...incepeau sa se priveasca altfel, sa-si zambeasca altfel...diminetile la cafea se transformasera in pranzuri, ca mai apoi sa ajunga plimbari in parc...
...la inceput era un sarut pe obraz, apoi o imbratisare...
...erau unul pentru celalalt... lumea privea cu invidie la dragostea dintre cei doi...se plimbau prin parcuri si=si recitau poeme din poetii lor preferati...isi cantau cantece de dragoste si dansau pe muzica inimilor, singura pe care o puteau auzi...
...se intampla doar cateva zile pe saptamana sa nu se vada deoarece el disparea...zicand ca are nevoie sa-si limpezeasca mintea si ca doar singur reuseste...il intelegea si ii respecta dorinta, stiind ca si ea are nevoie de momente singura pentru a picta, pentru a gandi macar putin, caci langa el tot ce putea era sa viseze...
... si venise acele zile din saptamana in care el disparea...era vorba de 2 zile... si trecusera repede, caci rememora momentele alaturi de el sa nu-i simta dorul...dar zilele trecuse iar el nu se intorsese...
se gandi ca poate de asta data avea sa-si pastreze ceva mai mult timp pentru el... mai trecusera 2...si se facu o saptamana de cand el nu mai venise sa o vada...
...incepuse sa-si faca griji...nu stia nimic despre el...nici unde sta, nici cum se numeste..absolut nimic... si erau impreuna de 4 luni... isi aminti totusi ca are o carte pe care el o uitase la ea, insa nu o deschisese niciodata...citise doar titlul pe coperta caci era prinsa cu o funda rosie atat de frumos incat se hotari sa o lase asa, in caz ca o fi fost vreun cadou pentru o prietena sau un prieten de al lui...
...usor desfacu panglica, iar in interior se afla o scrisoare...lua scrisoare si observa pe prima pagina a cartii un mic mesaj:
"Nu am uitat cartea la tine...ci am lasat-o intentionat...
Probabil nu am mai venit la cafea si probabil te intrebi de ce nu am venit.
Sa stii ca te iubesc... iar cartea pe care o ai acum in mana, e cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care am citit-o vreodata, sau cel putin asa am crezut pana te-am cunoscut...
Te iubesc!...nu uita...al tau pentru totdeauna..."

Daca la inceput era nedumerita de ce se intampla...acum era cu adevarat speriata...nu ii explica de ce nu mai venise...privi scrisoarea din mana si se gandi ca poate acolo va gasi raspunsul...o deschise si incepu sa citeasca...
"Draga mea Mirabela,
Bine ti-au mai zis parintii tai caci ti se potriveste numele...vine din latinescu "mirabilis" si inseamna miraculos...nu stiu daca ar fi existat vreun alt nume care sa te descrie mai bine.
Probabil esti surprinsa ca-ti stiu numele, ei bine am trisat...eram atat de curios sa aflu ce nume are o faptura atat de frumoasa incat te-am urmarit intr-o dupa amiaza, am aflat unde locuiesti si asa ti-am aflat si numele.
Nu sunt nebun, stiu ca ce-am facut nu e frumos, mai ales ca noi aveam intelegerea asta sa nu ne spunem numele... dar altfel cum as fi putut sa-ti strig numele in soapta, ca sa-mi vii in vis noptile cand nu erai cu mine?...
Daca ai sti de cate ori am strigat numele tau...Ar cam fi cazul sa-ti spun si numele meu...vrei sa-l afli?... acum zambesti probabil...normal ca vrei sa-l afli...numele meu e de origine ebraica si inseamna "de iubit"..oh doamne si cat de iubit am fost, mai ales de tine...caci m-ai iubit nu?...sau ma iubesti, nu?...David ma numesc...sopteste-mi putin numele...sunt curioasa daca suna mai frumos din gurita ta...cu siguranta suna... daca il soptesti in directia vantului, sa stii ca va ajunge la mine...si eu voi auzi...
Of cat de mult te iubesc... ti-as spune in toate limbile si tot nu ai intelege cat de mult...imi pare rau...imi pare rau ca de azi inainte nu am sa mai fiu langa tine...nu te parasesc sa stii, parte din mine va fi mereu in sufletul tau...stiu asta!...dar nu voi mai fi fizic...nu pentru ca nu vreau...ce cruda e viata! cand in sfarsit traiam si eu...abia acum imi dau seama ca pana la tine nici nu am existat...
Mira, Mira...plang acum cand iti scriu aceasta scrisoare si plange si cerul odata cu mine...
Cand te-am cunoscut...eram bolnav...fusesem diagnosticat cu leucemie in ultimul stadiu...ma luptam cu boala asta de 6 ani iar inainte sa te cunosc...cu vreo 2 saptamani, am refuzat orice tratament, pentru ca nimic nu-si facea efectul...
...apoi te-am cunoscut pe tine...la cafea...cea mai frumoasa greseala din viata mea...nu ma gandeam in nici o clipa ca voi ajunge sa te iubesc...nici macar nu m-am gandit ca vom continua sa ne intalnim la cafea...restul a decurs de la sine...
...mi-am dat seama atunci ca nu vreau sa mor...am reinceput tratamentul...de asta si absenta mea 2 zile din saptamana...dar se pare ca a fost prea tarziu...boala avansase si nu-mi ramasese decat vreo luna-2 de viata...si uite ca alaturi de tine am mai trait inca alte 2 minunate luni de iubire...stiu ca te-am mintit in zilele in care ma vedeai mai palid zicandu-ti ca am invatat pentru examene. De fapt...intelegi...
Mirabela draga mea, in nici o clipa nu am vrut sa te fac sa suferi, sa stii...te-am iubit mai mult decat am iubit vreodata...poate de asta si egoismul meu de a te lasa sa ma iubesti, desi stiam ca voi disparea mult prea repede din viata ta. Dar traiam sentimente mult prea frumoase alaturi de tine si fiecare clipa ma facea sa uit ca in curand...of! cat mi-e dor de rasul tau...hai razi putin! vreau sa te ascult...sopteste-mi un sonet din Shakespeare, canta-mi un vers din cele nenumarate cantece pe care mi le-ai dedicat...
Iarta-ma! iarta-ma caci te-am iubit prea mult ca sa te las sa pleci cand ar fi trebuit...
Sa nu ma uiti!...vreau sa cred ca am insemnat ceva in viata ta si vreau sa cred ca voi ramane intiparit ca un tatuaj in inima ta...
Nu exista un mormant...adica exista dar nu vreau sa vii sa plangi la el, sa-mi lasi flori...nu!...vreau ca atunci cand te gandesti la mine, sa zambesti, sa-mi strigi numele...sa-ti amintesti de mine asa cum eram cu tine...oriunde vei fi, daca vei incepe sa-mi reciti o poezie, o voi auzi caci voi veghea mereu asupra ta, chiar si atunci cand altcineva te va iubi...insa nu cred ca va fi cineva care sa te iubeasca mai mult decat am facut-o eu...
Te iubesc!
Al tau pentru TOTDEAUNA
David."
...era ingrijorata si totul se citea pe fata ei...privea intr-un punct fix si-si rodea unghiile...avea sa planga acus, caci simtea ca nu gaseste un punct de echilibru... ce avea sa faca?...
...se lipi de perete si incerca sa respire adanc... un atac de panica acum nu-si avea rostul... usor, usor lacrimi coborau rostogol pe obrajii lipsiti de culoare ai fetei...
...in mana strangea inca scrisoarea...i se inrosise palmele...daca mai strangea mult avea sa-i curga sange, dar nu conta...poate putina durere o va trezi o va aduce inapoi in prezent...
Era vreo gluma proasta a vietii?...era un vis?...mai bine spus un cosmar...
Incet, incet realiza ca ce se intampla era adevarat...nu era nici un cosmar...el...David nu mai era...si din nou Mirabela se afla singura in aceasta lume mult prea mare si mult prea urata pentru ea...
Plangea atat de tare...nu putea sa se opreasca..strangea cartea la piept ca si cum ar fi fost el...atat ii ramasese..o carte si 4 luni pline de dragoste...acum doar amintiri...
Se indrepta spre locul lor...locul unde isi declarau iubirea...era undeva sus, de unde puteau privi intreg orasul, unde isi teseau diferite variante ale viitorului lor impreuna...se aseza la marginea cladirii cu picioarele in afara gardutului care delimita cladirea...privi spre orizont si striga cat de tare putu:"Te iubesc!ma auzi???.... te iubesc! te iubesc..."...lacrimile o copleseau...aerul parca nu era suficient, iar orizontul parea mult prea mic, caci nu-l gasea...
...privi din nou cartea...Invitatie la vals...o rugase de atatea ori sa citeasca cartea...nu avusese cand... deschise cartea..."O voi citi dragul meu...acum cu tine, pentru tine..."...isi drese vocea si incepu sa citeasca...