Mi-e frica... imi este atat de frica... nu stiu cine sunt, unde ma aflu si nici ce sa fac... intr-o lume atat de mica m-am pierdut...am pierdut speranta... s-au stins luminile si intunericul a cuprins strada...incotro sa merg acum?...
"La ce-ti folosesc atatea cunostinte, daca nu stii cum sa-ti conduci inima?"...
si atunci...Sa ma agat de iubire?...
si daca ma agat prea tare?..."Trăiesc stări sufleteşti atât de stranii, încât, cu toată deprinderea mea de a mă introspecta, mă sperii de ceea ce mi se întâmplă; mai mult decât asta, mă mir întruna..."
"Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele...noi, femeile, când iubim, ne dăm integral, mistuindu-ne în aşa fel, încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost."
"Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos şi ne cufunda în nebunie?"
ne-a ajuns din urma oboseala fericirii?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu