In sfarsit... in sfarsit se intampla... 2 luni... doar atat pana cand una din cele mai mari dorinte mi se implineste...
Voi lasa totul in urma... voi pleca... usor, usor ma voi pierde in amintirile oamenilor pe care ii cunosc... ma dezbrac de visele de aici, imi impaturesc cunoscutii si ii asez in dulapul sufletului, pentru ca desi nu vor fi langa mine, daca ii voi cauta in suflet ii voi gasi mereu.... Voi inchide usile la tot ce-am trait aici, voi inchide geamurile ca sa nu intre regretele... mai putin o usa... singura care imi va da sansa sa ma intorc in trecut cand voi simti ca lumea mi se prabuseste... ori decate ori imi va fi greu, voi deschide usa si voi ajunge in bratele bunicii ca atunci cand eram un copil, si ma mangaia pe par cand eram trista, voi ajunge in bucatarie langa mama gatind o prajitura, savurand un pahar de vin si razand de tot ce ne inconjoara, voi ajunge langa prietenii mei, in locul nostru preferat, cu zambetele pe buze... Usita aceea va fi scaparea mea... ma cuprind fiorii cand ma gandesc ca voi fi intr-un loc nou...
Daca n-ar fi langa mine... sa-mi aduca o parte din soarele de aici, nu cred ca as suporta raceala necunoscutul... dar asa... stiu... stiu ca va fi acolo cand voi avea nevoie, stiu ca va reusi sa-mi aduca zambetul inapoi...
Imi pare rau.... as minti sa zic ca e usor sa arunci totul pe geam... sa lasi tot ce-ai visat aici si sa-ti construiesti alte vise... mi-e greu cand privesc chipurile oamenilor pe care ii iubesc, cum plang... mi-e greu ...
Dar sunt si fericita, pentru ca am ocazia sa o iau de la capat... am ocazia sa schimb o parte din viata mea.... sa ma eliberez de vechi si sa fug departe... unde voi avea un alt nume, un nou corp, noi haine, o alta eu....
La revedere, Olguta! Cand ne vom revedea sper sa te recunosc....
