...No love, no glory, no hero in her skies...

Spune-mi ca ma iubesti... vreau sa te aud, sa te simt... sa te respir....
unde esti?... unde esti?...
Te iubesc mai mult decat poate soarele sa iubeasca cerull..

Au trecut ani...

...Au trecut ani...au trecut ani... si viata s-a schimbat... sau cel putin asa zice Tudor Chirila in melodia Nu am chef azi... Eu m-am schimbat... ei s-au schimbat... el s-a schimbat...
Cat de ciudat..cand suntem mici ne dorim atat de mult sa crestem...deoarece credem ca atunci cand voi fi "oameni mari" vom avea rezolvarile pentru problemele de cand suntem mici... insa nu e asa...
Nu avem rezolvari, ci acele probleme devin atat de mici incat sunt insemnificative... Dar cand suntem mari, ne dorim sa fim iar copii.. lipsiti de griji dar cel mai mult lipsiti de repsonsabilitati...ah, responsabilitatile... ne macina, ne ucid... ne transforma... in acele persoane e care nu le mai recunoastem astazi... unde este zambitoarea Olguta? ce cauta acele riduri pe mijlocul fruntii? cine e aceasta persoana care a uitat sa joace un simplu joc...in care tot ce trebuie sa faci e sa razi?...
E grea viata de adult, dar e si frumoasa... noi experiente, noi oameni... insa nu stiu daca sunt pregatita sa accept ca nu mai sunt un copil..

.https://www.youtube.com/watch?v=4CBIheA_mSg

cand visul devine realitate....

                    
                   In sfarsit... in sfarsit se intampla... 2 luni... doar atat pana cand una din cele mai mari dorinte mi se implineste...
Voi lasa totul in urma... voi pleca... usor, usor ma voi pierde in amintirile oamenilor pe care ii cunosc... ma dezbrac de visele de aici, imi impaturesc cunoscutii si ii asez in dulapul sufletului, pentru ca desi nu vor fi langa mine, daca ii voi cauta in suflet ii voi gasi mereu.... Voi inchide usile la tot ce-am trait aici, voi inchide geamurile ca sa nu intre regretele... mai putin o usa... singura care imi va da sansa sa ma intorc in trecut cand voi simti ca lumea mi se prabuseste... ori decate ori imi va fi greu, voi deschide usa si voi ajunge in bratele bunicii ca atunci cand eram un copil, si ma mangaia pe par cand eram trista, voi ajunge in bucatarie langa mama gatind o prajitura, savurand un pahar de vin si razand de tot ce ne inconjoara, voi ajunge langa prietenii mei, in locul nostru preferat, cu zambetele pe buze... Usita aceea va fi scaparea mea... ma cuprind fiorii cand ma gandesc ca voi fi intr-un loc nou...
                 Daca n-ar fi langa mine... sa-mi aduca o parte din soarele de aici, nu cred ca as suporta raceala necunoscutul... dar asa... stiu... stiu ca va fi acolo cand voi avea nevoie, stiu ca va reusi sa-mi aduca zambetul inapoi...
                 Imi pare rau.... as minti sa zic ca e usor sa arunci totul pe geam... sa lasi tot ce-ai visat aici si sa-ti construiesti alte vise... mi-e greu cand privesc chipurile oamenilor pe care ii iubesc, cum plang... mi-e greu ...
                 Dar sunt si fericita, pentru ca am ocazia sa o iau de la capat... am ocazia sa schimb o parte din viata mea.... sa ma eliberez de vechi si sa fug departe... unde voi avea un alt nume, un nou corp, noi haine, o alta eu....
La revedere, Olguta! Cand ne vom revedea sper sa te recunosc....

... si daca ai mai fi aici, o parte din tristete s-ar mai ridica....

Aseara am visat-o pe ea, prietena mea... blonda, creata si cu un zambet pe buze gata sa te scoata din cele mai negre zile... Venise pentru mine... cu o imbratisare pregatita, o imbratisare ca atunci cand inca eram cele mai bune prietene... o imbratisare sincera, calda, care te dezbraca de toate temerile si te face sa-i povestesti tot ce-ti macina sufletul... Am inceput sa plang... pentru ca imi era dor de ea... atat de dor...  am negat ani de zile si m-am mintit ca nu ma doare si ca nu ma mai intereseaza... m-am prefacut ca am mers mai departe incercand sa-mi conving subconstientul ca nu a fost decat o faza trecatoare... ca nu a fost o prietena adevarata...  Am privit cu raceala pozele noastre din copilarie, zicandu-mi ca oricine o poate inlocui, am crezut ca am reusit sa o inlocuiesc...
Aproape am reusit... aproape...mai putin in serile in care traiesc nazbatiile copilariei noastre impreuna... mai putin in serile in care imi amintesc cum dormeam una la cealalta razand si povestind pana ne prindeau zorile, mai putin cand imi amintesc cum am cunoscut-o, cum am fost langa ea cand mama ei s-a transformat in inger... mai putin cei 15 ani petrecuti impreuna... 
Ma intreb cateodata in serile cand ma viziteaza in vis, daca si ea se gandeste la momentele respective... si ma intreb cum ar fi fost viata noastra daca "vrajitoarea cea rea" nu ne-ar fi indepartat...
Nu stiu de ce... aseara am simtit-o iar aici langa mine, ca atunci... ca atunci cand eram copii... Imi e dor de ea, atat de dor si stiu, stiu ca nu va mai fi niciodata ca atunci, insa pentru cateva secunde as vrea sa fim iar noi....

O joaca de copii

"Da-mi drumul"...alerga prin incapere ascuzandu-se dupa piese de mobilier..."nu poti sa ma prinzi...sunt prea smechera..." rasetul umplu goliciunea camerei...
"Nu?"... ii prinse bratul, insa auzind-o tipand de durere, ii dase drumul de frica sa nu o raneasca. O privi speriat, insa observa ca de fapt fata radea in hohote pana la lacrimi.

"Prostutule!...chiar crezi ca ma doare?"
"Smechera mica! m-ai pacalit!!...."
"Doar ti-am zis ca nu vei reusi...ce credeai ca ma las asa repede prinsa?"
Inainte sa reuseasca sa termine fraza simti cum o pereche de brate o cuprind si o duc usor spre pamant...
O saruta adanc si sigur, fara sa o lase sa respire... o tintuise de pamant cu bratele intr-o imbratisare...
"Te-am prins o data, acum doar nu te voi lasa sa scapi... pentru ca te iubesc, iar locul tau mereu va fi langa mine..."

dreams are for fools....

Soare sta pe cer lenes si nu prea incantat sa lumineze... Copacii infloresc in ciuda frigului de afara... e o liniste ciudata asternata peste oras... de parca lumea ar dormi acum cand primavara in sfarsit a venit...
E o perioada buna de meditat... si asta fac... de cateva saptamani meditez.. ceva in mine s-a schimbat... am realizat un lucru important despre mine...
Intr-o dimineata ploioasa, stand la cafea si privind absenta pe geam umbrelele colorate ale trecatorilor, m-a intrebat cu o voce calma si aproape soptita: "Tu iti imaginezi viata noastra de acum incolo?"....
Am tresarit si m-am intors sa-l privesc curioasa...
"Iti imaginezi casuta noastra, copii nostri, viata noastra impreuna?..."
Pastram aceeasi expresie intre uimire si confuzie pe fata, nefiind sigura la ce se refera... "Ce vrei sa spui... cum sa imi imaginez?..."

"Pai...te-ai gandit cum ai vrea sa facem nunta?.... unde ai vrea sa ne facem casuta?..."
Am intors inapoi privirea spre strada... incerc sa-mi dau seama ce raspuns ar trebui sa dau...

"Eu nu-mi imaginez... " M-am intors sa-l privesc in ochii, incercand sa vad expresia lui..."nu pot sa-mi imaginez asa ceva, pentru ca apoi imi voi dori atat de mult acele lucruri, incat atunci cand va fi momentul si nu va fi cum mi-am dorit, voi trai o dezamagire si voi ramane mereu cu gandul, daca as fi facut chiar cum mi-am dorit si mi-am imaginat... stii, am facut o data greseala asta si mi-am imaginat ce voi face dupa liceu, ce facultate, ce loc de munca... eram sigura, aveam cladita o viata inaintea mea, insa planurile mele au esuat din cauza altor persoane... am ramas dezamagita si desi viata mea de acum poate e mai buna decat ce mi-am dorit.. ramane mereu sentimentul ca am esuat in a-mi implini visul... o parte din mine inca viseaza acea viata... o parte din mine inca e in cautarea unui sens... nu vreau sa fie la fel si cu viata mea de acum... am muncit pentru ea si-mi place asa cum e.... de ce sa-mi imaginez ce va fi de acum incolo?... nu mai bine traiesc fiecare moment si ma bucur de el?.. astfel nu sunt dezamagita de ce se intampla pentru ca nu am asteptari... Da, stiu... suna ca o lasitate, dar e mai bine asa... e mai bine pentru sufletul meu, pentru mintea mea... ea inca face escapade in trecut.... te iubesc, stii? si chiar imi doresc ce-i mai frumos langa tine, insa vreau sa traiesc fiecare clipa si sa ma bucur de fiecare moment asa cum vine, nu asa cum mi-l l-as imagina..."
Avea o expresie indescifrabila... nu trada nici un sentiment pe care-l putea avea in acel moment... Ramasem cu privirea la el si cu o mica teama in suflet de ce ar putea spune...
Mi-a zambit cald, intinzand mana spre fata mea si mangaindu-ma usor..." Nu e rau sa vizesi, nu e rau sa fii dezamagita, te intareste, te face sa-ti doresti mai mult, sa perseverezi, sa te perfectionezi... nimeni nu e perfect... chiar si cei mai de succes oameni, au momentele lor de cadere, insa isi amintesc telul lor si se ridica inapoi sa-l implineasca... la fel si tu... stii ca niciodata nu e prea tarziu... iar eu sunt acum aici langa tine si te voi ajuta sa-ti implineste visele... tot ce trebuie sa faci este doar sa visezi, sa te lasi purtata de ganduri si sa lasi imaginatia sa-ti zburde... nu-ti fie frica... te iubesc si mereu voi fi langa tine..."
I-am zambit... tocmai asta e problema mea...daca nu e asa... daca nu vei fi mereu langa mine?

Miroase a primavara...

Imi place dimineata sa ma trezesc sa deschid laptopul, sa ascult o melodie si sa dansez cu picioarele goale pe gresia rece... ma duce cu gandul la ploaie...
mi-e dor de o ploaie calda de vara...
iarba subtire si uda sub talpi...
mirosul de pamant ud...
mici lovituri de picuri de ploaie...
E atat de frumoasa ploaia...atat de  deosebita.... atat de speciala...