vineri, 30 octombrie 2009

...zori...



...Simteam un mic fior de gheata...ma strangeam ca un copil sub patura...am simtit 2 maini puternice ce ma acopereau... un parfum discret de barbat plutea in camera...era aici, langa mine... am deschis ochii usor si am vazut un inceput de dimineata...m-am uitat la mainile ce sedeau comod asezate, una pe pantec iar cealalta, lenes imi sprijinea sanul...pareau atat de hotarate si sigure...ii simteam respiratia usoara pe gat...m-am intors usor sa privesc chipul ce se scufundase in parul meu, la un somn adanc...dormea atat de linistit...ma cuprinse mai puternic, simtind miscarea mea...il priveam, bucurandu-ma de moment caci stiam ca odata cu venirea zorilor urma sa ne despartim...as fi vrut sa-l sarut, insa mi-era frica sa nu-l trezesc...dormea prea linistit...imi plimbam mainile prin parul cifulit, apropiindu-ma usor sa-i sarut buzele,caci tentatia era prea mare...

duminică, 25 octombrie 2009

...basm cules in zori...




...il privea adanc si simtea cum se topeste...credea ca va pica din picioare...era acolo in fata ei...inalt, drept, frumos ca ingerii pictati in biserici... ar fi vrut sa spuna un cuvant...un Buna ziua! ceva, dar...nimic nu iesea pe buzele-i mici si tremurande...statea pur si simplu si-l admira, contempla asupra acestei statui perfect sculptate... arata ca un zeu...lumina soarelui de dupa amiaza ii accentuau trasaturi ascutite si seriozitatea fetei...parul sau negru avea acum tente de roscat-brun...parea si mai inalt... vazu o mana intinsa si se trezi din reverie....statuia se misca...si-i intindea mana sa o ajute sa se ridice dupa ce se facuse de ras in fata tuturor, cazand... toti radeau, mai putin el...parea de-a dreptul ingrijorat:
"Ati patit ceva, domnisoara?"... avea in continuarea ochii atintiti asupra lui, de data asta examinandu-i fata... ochii erau mari si putin alungiti de un caprui tulbure, iar genele ce ii inconjurau erau lungi... nasul lung dar mic in acelasi timp parea perfect incadrat, iar buzele continuare a armoniei fetei, erau perfect simetrice...nici prea mici, nici prea mari, care te invitau sa le mangai...
...fata avea o expresie proasta pe fata...
"domnisoara, v-ati lovit?"..."...poftim?...aaa...nu, nu!"... trezita parca dintr-un vis, fata isi lua poalele rochiei, se ridica si rosi... se retrase speriata si jenata de situatie, privind in jur la toti cei care radeau cu pofta de mica ei patanie...se facuse de ras...si nu doar in fata celor din jur, ci si in fata lui, mai ales in fata lui... cazuse deoarece imbracase cea mai eleganta rochie din dulap, insa mult prea lunga pentru inaltimea ei... isi stricase seara ce trebuia sa fie debutul ei in societate...
...o miscare brusca, se intoarse si se indrepta sigura, cu ochii in lacrimi dar cu capul sus, spre iesirea din curtea casei unde avea loc balul...dorise intr-adevar o intrare spectaculoasa pentru a atrage atentia, dar aceasta fusese prea de tot...
...in spate o voce calma barbateasca se tot auzea...nu baga in seama, ce mai conta acum...raul fusese deja facut... simti o mana puternica pe brat, iar rochia lunga iar ii acapara picioarele, facand sa se dezechilibreze, insa de aceasta data doua brate puternice, masculine, o sprijinisera....se intoarse spre el...


...toti vorbeau, radeau...era o atmosfera placuta, insa ceva lipsea...domnisoarele prezente la petrecere erau chiar dragute, dar nici una pe placul lui...se plimba usor prin multime, salutand persoanele cunoscute...din cand in cand se oprea la mici grupuri, mai radeau putin impreuna, iar el isi continua drumul...vazu intrand pe poarta o tanara domnisoara, de o statura ciudat de mica pentru el care atingea 1.98 cm...nu parea sa-i ajunga mai sus de cot... dar era ceva ciudat cu ea...parea invaluita intr-o lumina...se putea sa fie doar soarele de dupa amiaza, ce se incapatana sa lumineze mai tare atunci...dar nu era soarele, era altceva...micuta domnisoara mergea cu capul sus,cautand parca pe cineva si in acelasi timp incercand sa razbata drumul pana la un loc sigur...in multime nici macar nu se vedea... mergea usor si calculat, cu rochia-i atarnand greu... o privea uimit...era atat de frumoasa... avea un par lung, negru, ce cadea in valuri pe spate pana la capatul acestuia...florile albe agatate in par, ii accentuau si mai tare negrul parului...ochii erau atat de negri, precum carbunele, incadrati de gene lungi si dese... buzele erau rosii si mici, dar plini... avea un corp perfect...rochia, desi prea mare pentru ea, ii accentua perfect formele de sus, lasandu-i sanii sa se vada cum se misca in ritmul respiratiei...avea emotii, se vedea clar... o privea fix, fara sa-l intereseze daca va fi observat sau nu... si atunci... o vazu cum se apleca spre pamant, infasurata fiind de rochie...micuta cazu...si acum statea in praf in mijlocul multimii...iar toti radeau...toti o priveau si radeau...nici unul nu-i intindea mana sa o ajute...miscat de o forta interioara, se indrepta grabit spre ea...cum se putea asa ceva?...de ce radeau de ea in loc sa o ajute... ii intinse mana si o intreba:"Ati patit ceva, domnisoara?"...se uita la ea...si-i vazu chipul imbujorat...lacrimi amenintau sa-i spele chipul...parea atat de neajutorata...ar fi luat-o in brate, sa o alinte, sa-i spuna ca nu e nimic rau...ca nu conteaza ce s-a intamplat...dar asa ceva nu era permis...se multumi intreband-o inca odata:"domnisoara, v-ati lovit?"... o privea nedumerit...nu intelegea de ce nu spune nimic...arata de parca in minutul urmator urma sa bufneasca intr-un plans puternic... auzi de la ea niste cuvinte, insa nu le intelesese...in secunda urmatoare o privi cum se ridica si sigura pe ea se indrepta spre poarta, ca si cum nimic nu se intamplase...cum se controlase...daca acum cateva secunde micutei ii venea sa planga, acum parea atat de calma... se lasa dus de impuls si alerga spre ea...sa afle daca totusi e bine... o privea din spate si observa inca odata ca rochia ii era mult prea lunga...o vazu din nou intr-o miscare stangace si prinse repede bratul inainte sa sarute din nou pamantul...ii cazu in brate...era atat de mica, ca n-o simti...parea un fulg...o cuprinse de talie cu ambele maini si o inconjura perfect...se intoarse spre el...

...o melodie lenta invalui gradina si parca lumina se schimba, scazand in intensitate... nu schimbasera nici o vorba, insa trupurile lor incepura sa se miste in ritmul muzicii... se priveau intens... nu erau constienti de multimea ce-i privea uimiti... nici nu conta....nu-i interesa...erau doar ei,valsand cu ochii atintiti unul asupra celuilalt, fiecare parand ca si-a gasit ceea ce cauta...

...alegerea ta...




...stiu...e tarziu...sau devreme...depinde ce iti place mai mult...noaptea sau dimineata...eu prefer noaptea, dar nu asta conteaza...este 03:31...ma obsedeaza un gand...ma obsedeaza demult timp, dar azi mai mult ca niciodata... ce dracu e in mintea ta?...ce vrei de fapt?...
...uita-te putin la mine...sunt frumoasa, sunt desteapta si deloc indiferenta sexului opus...dar nu...eu ii inlatur pe toti...de ce?... pentru ca inima mea bate mai tare pentru un idiot care nu stie sa vada ce are in fata lui... ciudat...dar de data asta simt ca sunt satula... sa fim, sa nu fim....nu mai suntem in liceu...poate tu ai ramas la stadiul ala...eu am trecut demult de el...imi placi, ok?imi placi mult!dracu...de ce? nu-mi pot explica... nu simt fluturasi cand te vad....nu ma iau ameteli...nimic de genu asta... pur si simplu...nu stiu...e o chestie ciudata...e ca si cum doar cu tine ma simt in siguranta, ma simt eu, simt ca in sfarsit nu trebuie sa ma chinui sa arat ca am o forta interioara foarte mare cand eu de fapt...nu mananc...asta e cel mai ciudat sentiment pe care mi-l produci...e ca si cum mi-ai tine de foame... ciudat, stupid, fie cum vrei...dar asta ceea ce eu simt... si nu stiu... cica toate au final...trist, fericit...e la alegerea noastra...noi ce alegem?

joi, 22 octombrie 2009

...franturi de expresii...



...hmm...ai un par atat de ciufulit... atat de negru... asa ca pamantul in ploaie...
esti peste tot...esti cafea dulce de dimineatza, esti un strugure negru abia cules din gradina, esti un stejar din parcul de pe Copou, esti un Chuppa Chupps intr-o pauza bine meritata,esti o poezie de Nichita Stanescu, un cantec de la Pasarea Colibri, esti un pian din salile Palatului Culturi,esti un calciu pentru anemici...

...ador struguri negri, si-mi place sa ma lipesc de fiecare copac din parc, sa le fur energia...

duminică, 18 octombrie 2009

....schizofrenie...



...eram stresata...ma uitam la ceas si ma intrebam de ce nu-mi da un semn de viata?...

...trecuse 2 zile si nu stiam nimic de el... ma plimbam prin camera si simteam cum batucesc covorul... eram atat de nervoasa ca nici unghii nu mai aveam la maini...

...trebuia sa aflu, trebuia sa stiu... nici un mesaj, nici un telefon, nici un e-mail... poate se intamplase ceva...nu... as fi aflat... poate plecase intr-o excursie... nu, si asta as fi aflat...
...as fi vrut atat de mult sa aflu ce se intamplase, dar nici ca as fi sunat, sau trimis vreun sms, email...nu nimic....caci sufeream de un orgoliu mult prea puternic, un orgoliu ce ma impiedica sa-i arat ca pentru mine conteaza...preferam sa ma plimb ca o nebuna prin casa, band cafea dupa cafea si uitandu-ma la ceas din minut in minut...ticaitul ceasului mi se intiparise in memorie si nimic altceva nu mai auzeam decat un tic-tac hotarat.
innebuneam, clar innebuneam...trebuia sa fac ceva...nu mai puteam astepta... bajbaiam dupa cheii...trebuia sa ma duc la o prietena... sa ma ajute sa scap de ceata in care ma aflam... uitandu-ma dupa chei, am dat de o poza...o poza de grup in care apaream si noi...noi doi cu cate un zambet larg pe fata ce arata cat de fericiti eram... m-am oprit si m-am gandit atunci:"eu oare sunt nebuna?...ne-am despartit acum un an..."

...si atunci...de la cine asteptam un semn de viata?...

joi, 15 octombrie 2009

...o fractiune de secunda...




...eram prinsi intr-un sarut...ploua torential, iar noi nu ne puteam opri din a ne dezmiarda buzele...incercam sa te privesc in ochi, vroiam sa mi te intiparesc in memorie...ca atunci cand inchid ochii, sa fii langa mine... strangeam tare, sa nu mi te fure vantul...stateam lipiti...incercam sa ne incalzim, dar gecile ne impiedicau...
...era timpul sa ne despartim...cand urma sa ne revedem oare?... te indepartai usor tinandu-ma de mana... ma priveai cu ochii tristi...cum sa-ti dau drumul?... m-am apropiat si ti-am furat un sarut, si inca unul...si inca unul...
...m-am intors, am inchis ochii si am plecat...nu mai suportam sa-ti vad privirea... am auzit motorul pornind...iti simteam privirea in ceafa...ma indepartam ca nu cumva sa ma intorc sa-ti mai fur un sarut, alergam aproape de frica sa nu-mi mearga picioarele inapoi spre tine...asa trebuia sa fie...
o acceleratie puternica... m-am oprit...am simtit ca-mi sta inima in loc... nu la mai mult de o secunda o bubuitura s-a auzit...am facut ochii mari si m-am intors speriata... lacrimi curgeau siroaie iar inima batea cu mai mult de 130 de batai pe minut...nu reuseam sa ma misc...lumea se strangea de jur imprejur...urlete umpleau zona... eram tot acolo, parca tintuita locului...si plangeam...tacut...pierdut...
...reusisem sa gasesc forta sa ma duc sa vad ce s-a intamplat...imi facusem loc prin multime sa ajung in fata... bucati din motor erau azvarlite... sangele pata strada proasta vopsita...tremuram din toate incheieturile... voci ma intrebau ce mi se intampla... nu aveam aer...simteam cum sufletul se desprinde de corp...intalnii doi ochi caprui...inlacrimati ce ma priveau de sub ramasitele unui motor negru...erau doi ochi bine cunoscuti mie...doi ochi ce acum cateva minute aveau atat viata si atata dragoste, erau acum doi ochi fara viata, stersi ce priveau fix spre mine...
...inca iti simteam sarutul pe buze, iar caldura mainilor tale pe mainile mele...tocmai ne spusesem vorba dulci, vorbe de dor...tocmai visasem impreuna...
...incercam sa leg 2 cuvinte... incercam sa ajung, sa te ating, sa te simt, sa vad daca esti tu... sau doar un cosmar?... plangeam atat de tare ca nu mai vedeam in fata ochilor...trebuia sa ajung la tine...de ce ma impiedica lumea?...de ce se intampla acelasi lucru ca de fiecare data...de ce se bagau intre noi....de ce iar se bagau intre noi...de ce nici macar acum nu ma lasau sa fiu alaturi de tine?... de ce vroiau sa mi te fure... de ce?...ma inecam cu propiile lacrimi, in disperarea de a ajunge la tine...o moleseala ma cuprinse si negru in fata ochilor...

miercuri, 14 octombrie 2009

...soare caprui...




...simteam ca-mi bate inima sa-mi sparga pieptul...mai erau cateva minute... mergeam accelerat si vorbeam cu prieteni pe care nu-i vazusem demult...incercam sa fiu atenta, dar gandul meu zbura la clipa cand urma sa ne reintalnim... trecuse atat de mult timp...si parca totusi atat de putin...
...priveam pierduta in toate partile, si desi stiam ca trebuia sa ajungi mai tarziu, iti simteam prezenta... sau sa fi fost doar emotiile puternice ce ma incercau?... ma gandeam, oare cum ai sa ma vezi tu dupa atata timp...sau...ce voi simti eu cand iti voi revedea chipul de copilas somnoros si mofturos... incercam in continuare sa ma concentrez asupra vorbelor colegului, insa o silueta inalta imi atrasase atentia... si acolo erai...tu...inalt, ciufulit...
...ma oprisem din mers sau imi continuam drumul?...nu stiam ce mai fac...nu mai eram constienta de dealul pe care il urcam, sau de discutia pe care o purtam... te priveam si ma gandeam ca poate timpul s-a oprit in loc un an de zile... ma observasesi oare?...
...erai atat de preocupat de bagaje, ca nu-mi lasasesi timp sa ma fac vazuta...
...simteam cum pulsul creste, iar picioarele parca o luau indarat...mi-era frica sa dau ochii cu tine...mi-era frica pentru ca nu stiam cum sa reactionez...

...

ai intrat fasticit, oarecum jenat...cu un semn de intrebare, ce caut eu aici?... te priveam...atat de scump...incercam sa fiu serioasa... era ciudat...eram amandoi aici... unde ne aflam...cum trebuia sa ne comportam?...nici noi nu stiam...
era frig... ai fi vrut sa-mi spui sa vin in bratele tale, dar nu stiai cum sa ma intrebi...as fi vrut sa ma intrebi,dar nici eu nu stiam cum...
...era tarziu, eram obositi... cum am ajuns unul in bratele celuilalt nici eu nu mai stiu... dar parea atat de natural si firesc... si era atat de cald... un parfum discret te invaluia... oare era bine cum reactionam?...ce mai conta cand deja corpul nu mai raspundea simturilor rationale?... aveai un copil in brate... si sarutari mici si suave imi gadilau gatul... ma tineai strans sa nu fug....unde sa fug?cum sa fug cand si eu asteptasem acest moment... cufundati in visare, cuvintele nu-si aveau rostul...
...visam impreuna, in sfarsit...atat de firesc, atat de natural...

miercuri, 7 octombrie 2009

...un vis ratacit...




...frunze plutesc in aer...vantul imi dezmiarda parul...un parfum discret ma invaluie... ma intorc de jur imprejur...privesc si ma gandesc ca nu e posibil...nu ai cum sa fii aici...si-mi continui drumul...nori pufosi au cuprins cerul... soarele se chinuie sa mazgaleasca un apus de toamna... nu e nici noapte, nici zi... din nou un parfum imi gadila narile... ma opresc....inchid ochii si astept... zgomotul obisnuit de oras:...ambulante, masini, tramvaie... toate se chinuie sa izbuteasca in trafic...se mai aude ceva...un sunet neclar...de chitara...mai indepartat se aude un acordeon...o romanta de toamna rasuna in parc...
...deschid ochii... parcul gol... nici chitara, nici acordeonul nu-si mai fac simtite prezenta... inchide din nou ochii, iar romanta isi reia cursul normal, de parca nici n-ar fi incetat...doua maini ma cuprind si o atingere suava de buze imi gadila gatul...mi-e frica sa ma misc...daca dispare?... din nou parfumul...miroase a stejar, a toamna, a ploaie...sarutari micute imi mangaie ochii, nasul, obrajii...incet, incet...pana ma simt prinsa intr-o imbratisare de dor...mi-e atat de bine... intind mainile...vreau sa ating, sa simt ce mi se intampla...deschid usor ochii... parcul este gol, nici chitara, nici acordeonul... nici soare, nici nori... este doar noapte... si-mi continui drumul....

vineri, 2 octombrie 2009

...Iubesc toamna...




...iubesc toamna...iubesc frunzele care lin se plimba prin aer, sa-si gaseasca locul pe recele pamant...iubesc apusul de soare mai colorat ca niciodata ce apune in vechiul cimitir...
...iubesc toamna... atunci sufletele noastre se reintalnesc sa-si continue povestea...iubesc lumina care te imbraca... iubesc vantul care ne apropie intr-o imbratisare stransa...iubesc ploaia care ne inghesuie intr-un coltisor calduros...


... ne plimbam printre frunze, incercand sa cautam cararea, care odata parea sa fie pe aici... soarele ne rade de dupa nouri, scapand cateva raze peste noi... e frig... dar nu-l simt...cum as putea cand trupul tau emana atata caldura... nici soarele nu-si are rostul cand esti aici... ne plimbam agale prin parc...si privim curiosi copacii..as vrea sa-ti spun ceva, dar mi-e frica sa nu stric momentul... asa ca doar iti zambesc... ma privesti si-mi zambesti inapoi... inchid ochii si incerc sa ascult ce poveste ne spune vantul... ma saruti...
...daca ar exista ceva perfect, as spune ca acesta a fost momentul perfect... eu, tu, copacii, vantul si soarele...toamna...e numai a noastra...