Oh doamne... cum poate cineva sa descrie atat de frumos dragostea... cum poate cineva sa scrie un roman in care fiecare fila reprezinta o pagina din viata ta?
Si inca o data Mihail Drumes nu m-a dezamagit... am termina Elevul Dima dintr-a VII-a si lacrimile abia acuma ma surprind... nu ma pot opri, atat de intens am trait cartea aceasta...
Iubirile lui sunt atat de puternice, atat de adevarate... toate se nasc dintr-o scanteie si se pierd in neant... insa raman in suflet si in amintiri... Ma simt de parca as fi trait eu in Invitatie la vals, Scrisoare de dragoste si Elevul Dima dintr-a VII-a...
Ma napadesc lacrimile doar cand imi amintesc de fiorul pe care ti-l transmit fiecare dintre aceste capodopere... si capodopera e putin spus...
As opri-o pe Mihaela sa nu moara, sa revina langa al ei Tudor, dar oare ar mai fi fost dragostea lor atat de frumoasa?...
Sau Dinu, care atat de mult a iubit-o pe a lui Anda Andaluza, incat nu a putut sa traiasca cu gandul ca a pierdut-o in bratele altui barbat...
Iar Dima si Charlotte...despartiti de societatea mult prea cruda pentru ei...sunt nevoiti sa retraiasca alaturi de altcineva...
In mintea mea...Dor, gasind scrisoarea alerga spre casa lui Aimee si vazand-o aproape moarta, o salveaza...
Ghiocela, in ultima seara cand se intalneste cu Ivar la balcon planuiesc sa fuga impreuna...si cand zorii li se arata fug...retraind pas cu pas luna de miere din Italia... Grig si Lotte, trezindu-se din somnul otravii...se regasesc unul langa celalalt, de mana ca si cum timpul ar fi trecut peste incercarea lor de a se uni prin moarte si impreuna pasesc spre viata pe care au visat-o, construind Grigorida lor cea mult dorita si visata...
Si iata-i impreuna pe toti protagonistii lui Drumes... povestindu-si iubirea implinita copiilor ce sad la picioarele lor...
Astazi...pentru prima data in viata mea sunt dezamagita de tara in care ma aflu... Nu am spirit patriotism... si nu tin la tara mea mai mult decat la cele in care ajung... as putea spune ca ma adaptez oriunde ajung... insa azi am ramas dezamagita de Romania... si de oamenii din ea...
Am gasit o copie a blogului meu... a povestilor mele....
Intr-adevar...pozele de la postari nu sunt create de mine... insa design-ul blogului, poza si poezia de la inceput, sunt asezate acolo cu un scop de mine, titlul blogului si numele acestuia imi apartin... si mult mi-a mai luat sa fac ceva care imi place...
Titlurile postarilor mele si scrierile mele sunt absolut personale, adunate poate in cativa ani... ani in care nu aveam unde sa le postez, sunt sentimente la care eu tin... ca sunt reale, ca sunt inventii...pana si inventiile rasar din niste sentimente reale...si uite... sa le gasesc denaturate doare.... si nu doar modificate, ci cu o gramatica pe care un roman ar fi trebuit sa invete in gimnaziu, si ea modificata de lumea messenger....
Am crezut prima data ca e o greseala, pana am vazut ca si adresa de la blog e aceeasi...fix la fel, cu liniute cu de toate, mai putin extensia...chiar si numele Expresorul nu ghiceste viitorul... e prea de tot...
Ce trist sa vezi ca ti-e furat ce ti-e mai drag...iar sursa nici macar nu e mentionata...
Nu vreau publicitate, insa vreau ca ce e al meu, sa ramana al meu...
Sa inteleg ca ii plac postarile mele?... bine si trecem la furat?...
Ma bucur ca pe unii postarile mele ii impulsioneaza si ii fac sa scrie...cred ca cea mai buna terapie e prin scris... insa nu asa... nu furam ideile altcuiva si le folosim ca ale noastre...
Nu sunt scriitoare si nici nu incerc sa fiu... am postat un jurnal public al Olgutei...dar e al ei...
Sper ca vei citi si sper ca vei sterge postarile mele, sper ca imi vei reda numele blogului si titlul... dar mai ales ideea aceastuia... sper si apelez la bunul simt care sper ca inca mai exista...
Nu-mi place sa stau ca la usa cortului sa ma cert, dar daca va fi nevoie... voi apara ce-i al meu...
Это было бы плохо...
Se aseza intr-un colt, langa geam...in mana tinea strans, un caiet vechi... ploua batand usor in geam... copacii se leganau in ritmul vantului... norii grei mergeau, acoperind intreg cerul... privea pierduta.... un strop mare o trezi si isi aminti ca in mana are un caiet... il deschise usor si cu teama... privi spre prima fila..."Cand totul se destrama..." un zambet sters ii aparu pe fata... " Cand totul se destrama, soarele dispare iar cerul se intuneca... o strada goala ma asteapta... o strada a amintirilor...din care ma hranesc ori de cate ori nu mai stiu cine sunt... cum as putea suferi singura...cum ar putea natura sa ma lase sa jelesc cand soarele e pe cer?... si pentru ca lumea e un ocean de ganduri.... imi asez aici cele mai mari ganduri, cele mai mari dorinte...cele mai mari asteptari... ca mai apoi sa traiesc cele mai mari deceptii...
Si uite asa incepe...
E toamna...e soare si-mi lipsesti...
Te asezasem intr-un loc undeva unde sa nu te gasesc usor, sa nu-mi amintesc la fiecare secunda de chipul tau somnnoros, de parul tau ciufulit...
...nu era mai simplu sa nu stergi praful din acel colt in care m-ai uitat?...de ce a trebuit tu sa-ti etalezi iar calitatile, doar atat cat sa aprinzi o luminita din camera obscura numita suflet?....of, copil mic si indecis...
Te gandesti la mine din cand in cand?
...mi-e dor si nu pot face nimic decat sa te las in acelasi colt pana praful se va aseza iar...."
Inchise caietul si privi inapoi spre geam... "Dor...amintiri...sentimente... Maine va fi timp de mai mult..."
Statea in fata oglinzii fara expresie privindu-se...parca ar fi fost prima data cand se vedea...
...Imaginea ii trezea un interes aparte...Ii era infatisata o femeie...numai era o fetita...era o femeie... cu un par negru, lung cazand in bucle rebele pe spatele-i gol...ochii verzi si mari ii erau goi...privirea pierduta era evidentiata de sprancenele groasesi arcuite, iar buzele rosii parca inganau un cantec...Era superba...stia ca este frumoasa si stia sa se foloseasca de aceasta calitate.
Din afara camerei se auzeau aplauze si numele-i strigat.
Se ridica in picioare sa-si mai verifice inca o data tinuta....purta o rochie lunga si alba, multata pe corpul ei perfect...sandalele cu toc inalt pe care le purta o faceau mai inalta, mai impunatoare...
Toti o considerau norocoasa pentru ca era inzestrata cu o frumusete naturala si o voce exceptionala...si totusi...viata ei era atat de trista si monotona...
Isi inconjura gatul lung cu un colier de perle, iar in urechi isi agatase cercei cu pietre albe.
Era pregatita sa iasa...privi spre unul din zecile de buchete care le primise si alesese doi crini imperiali pe care si-i aseza in par...pleca...
Urcase pe scena cu emotii mai mare ca in celelalte seri, desi avea 4 ani de cand canta aici...ceva ii facea inima sa bata mai tare...Zambi si facu semn orchestrei sa inceapa sa cante...
Fumul gros de tigara si trabuc urca...publicul aplauda in ritmul muzicii...lumina difuza intregea peisajul creat de ritmurile melodiei...
privea publicul cu un zambet seducator...toti o iubeau si o doreau pe scena sa le incante urechile...
Scena i se umplu de flori...pe ringul de dans cuplurile se miscau usor...
Un solo de pian o facu si pe ea sa danseze...incet...
Simti o mana pe spate...se intoarse si vazu un tanar cu un crin in mana..."Imi acordati cateva secunde de dans?..." nu astepta confirmarea ei ca o prinse in brate invartind-o pe toata scena...Il privea uimita...cu o senzatie ca-l cunoaste...Avea parul negru, dat peste cap., imbracat in costum cu o floare rosie in piept...o cuprinse de mijloc aducand-o si mai aproape de el...parfumul lui cu miros de stejar o ametea...Era frumos si ea devenea constienta de acest lucru...
"Te privesc de ceva timp..." Se opri din dans privindu-l in ochi...o urmarea...
"Ti-am trimis crini, nu i-ai primit?...iti trimit de cateva saptamana in fiecare seara..."
Isi aminti ca din toate florile alesese doi crini sa-i poarte in par...zambi...
"Deci i-ai primit..."
Isi continuara dansul usor...era momentul ca ea sa cante caci solo-ul tinuse mai mult decat era necesar... ii privea ochii...erau de un caprui intens...
"Te astept dupa recital...aici...langa scena...imi ramai datoare cu un dans intreg....sa nu crezi ca scapi..."
...incepu sa cante privindu-l cum pleaca de pe scena...in mana pastra crinul...
"Like a flower waiting to bloom
Like a lightbulb in a dark room
I'm just sitting here waiting for you
To come on home and turn me on..."
O asculta din public de fiecare data ca prima data...de fiecare data ca ultima data...stralucea...
Se indragosti din prima clipa cand intrase in bar...ajunsese din greseala si nu mai pleca niciodata...
O observase si stia ca era singura, altfel nu i-ar fi fost ochii atat de tristi in timpul melodiilor de dragoste...
Trebuia sa i le dedice cuiva...dar ea nu... o va ajuta sa-i straluceasca ochii precum straluceau bijuteriile pe care le purta....
Ma simt de parca as fi trait eu in Invitatie la vals, Scrisoare de dragoste si Elevul Dima dintr-a VII-a... 
Sau Dinu, care atat de mult a iubit-o pe a lui Anda Andaluza, incat nu a putut sa traiasca cu gandul ca a pierdut-o in bratele altui barbat...
Grig si Lotte, trezindu-se din somnul otravii...se regasesc unul langa celalalt, de mana ca si cum timpul ar fi trecut peste incercarea lor de a se uni prin moarte si impreuna pasesc spre viata pe care au visat-o, construind Grigorida lor cea mult dorita si visata...
