Si inca o data Mihail Drumes nu m-a dezamagit... am termina Elevul Dima dintr-a VII-a si lacrimile abia acuma ma surprind... nu ma pot opri, atat de intens am trait cartea aceasta...
Iubirile lui sunt atat de puternice, atat de adevarate... toate se nasc dintr-o scanteie si se pierd in neant... insa raman in suflet si in amintiri...
Ma simt de parca as fi trait eu in Invitatie la vals, Scrisoare de dragoste si Elevul Dima dintr-a VII-a... Ma napadesc lacrimile doar cand imi amintesc de fiorul pe care ti-l transmit fiecare dintre aceste capodopere... si capodopera e putin spus...
As opri-o pe Mihaela sa nu moara, sa revina langa al ei Tudor, dar oare ar mai fi fost dragostea lor atat de frumoasa?...
Sau Dinu, care atat de mult a iubit-o pe a lui Anda Andaluza, incat nu a putut sa traiasca cu gandul ca a pierdut-o in bratele altui barbat...Iar Dima si Charlotte...despartiti de societatea mult prea cruda pentru ei...sunt nevoiti sa retraiasca alaturi de altcineva...
In mintea mea...Dor, gasind scrisoarea alerga spre casa lui Aimee si vazand-o aproape moarta, o salveaza...
Ghiocela, in ultima seara cand se intalneste cu Ivar la balcon planuiesc sa fuga impreuna...si cand zorii li se arata fug...retraind pas cu pas luna de miere din Italia...
Grig si Lotte, trezindu-se din somnul otravii...se regasesc unul langa celalalt, de mana ca si cum timpul ar fi trecut peste incercarea lor de a se uni prin moarte si impreuna pasesc spre viata pe care au visat-o, construind Grigorida lor cea mult dorita si visata...Si iata-i impreuna pe toti protagonistii lui Drumes... povestindu-si iubirea implinita copiilor ce sad la picioarele lor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu