duminică, 19 august 2012

... si daca ai mai fi aici, o parte din tristete s-ar mai ridica....

Aseara am visat-o pe ea, prietena mea... blonda, creata si cu un zambet pe buze gata sa te scoata din cele mai negre zile... Venise pentru mine... cu o imbratisare pregatita, o imbratisare ca atunci cand inca eram cele mai bune prietene... o imbratisare sincera, calda, care te dezbraca de toate temerile si te face sa-i povestesti tot ce-ti macina sufletul... Am inceput sa plang... pentru ca imi era dor de ea... atat de dor...  am negat ani de zile si m-am mintit ca nu ma doare si ca nu ma mai intereseaza... m-am prefacut ca am mers mai departe incercand sa-mi conving subconstientul ca nu a fost decat o faza trecatoare... ca nu a fost o prietena adevarata...  Am privit cu raceala pozele noastre din copilarie, zicandu-mi ca oricine o poate inlocui, am crezut ca am reusit sa o inlocuiesc...
Aproape am reusit... aproape...mai putin in serile in care traiesc nazbatiile copilariei noastre impreuna... mai putin in serile in care imi amintesc cum dormeam una la cealalta razand si povestind pana ne prindeau zorile, mai putin cand imi amintesc cum am cunoscut-o, cum am fost langa ea cand mama ei s-a transformat in inger... mai putin cei 15 ani petrecuti impreuna... 
Ma intreb cateodata in serile cand ma viziteaza in vis, daca si ea se gandeste la momentele respective... si ma intreb cum ar fi fost viata noastra daca "vrajitoarea cea rea" nu ne-ar fi indepartat...
Nu stiu de ce... aseara am simtit-o iar aici langa mine, ca atunci... ca atunci cand eram copii... Imi e dor de ea, atat de dor si stiu, stiu ca nu va mai fi niciodata ca atunci, insa pentru cateva secunde as vrea sa fim iar noi....

2 comentarii:

Ioana spunea...

conteaza sa ne cream noi amintiri mai frumoase sa nu traim in cele din trecut si sa ne reamintim de fiecare data ca sunt speciali...

Olguta spunea...

:) asa e...