...era ingrijorata si totul se citea pe fata ei...privea intr-un punct fix si-si rodea unghiile...avea sa planga acus, caci simtea ca nu gaseste un punct de echilibru... ce avea sa faca?...
...se lipi de perete si incerca sa respire adanc... un atac de panica acum nu-si avea rostul... usor, usor lacrimi coborau rostogol pe obrajii lipsiti de culoare ai fetei...
...in mana strangea inca scrisoarea...i se inrosise palmele...daca mai strangea mult avea sa-i curga sange, dar nu conta...poate putina durere o va trezi o va aduce inapoi in prezent...
inainte
picta pentru ca in sfarsit se simtea inspirata, simtea ca are ce transmite lumii... dupa o pauza de 3 ani, in sfarsit gasise rostul pensulei intre degete...
...iubea...atat de mult, ca uitase de tot ceea ce fusese pana atunci... fugise in lume sa se regaseasca si nu numai ca se regasesise dar gasise pe cineva care o intelegea perfect...
...la inceput fusese o simpla greseala... si-au incurcat cafelele la tejghea...a ei amara, a lui slaba si dulce... s-au intors amandoi sa o schimbe si cand au realizat ce se intamplase de fapt s-au privit si au inceput sa rada... nici macar nu existase momentul de stanjeneala ca la inceputul oricarei relatii...parca se cunosteau deja...si-au intins mainile, si-au zambit si au zis doar:"ma bucur sa te cunosc..."
A doua zi, din nou la cafenea...de data asta s-au asigurat ca erau comenzile asa cum trebuie si au inceput sa vorbeasca de toate...zilele au trecut si nu exista dimineata in care sa nu se intalneasca sa nu vorbeasca la cafea...nu-si stiau numele sau numarul de telefon...nu...doar ca ei ii place cafeaua amara, iar lui mai dulce...
...incet, incet inimile incepeau sa bata mai tare cand se aflau unul in preajma celuilalt...incepeau sa se priveasca altfel, sa-si zambeasca altfel...diminetile la cafea se transformasera in pranzuri, ca mai apoi sa ajunga plimbari in parc...
...la inceput era un sarut pe obraz, apoi o imbratisare...
...erau unul pentru celalalt... lumea privea cu invidie la dragostea dintre cei doi...se plimbau prin parcuri si=si recitau poeme din poetii lor preferati...isi cantau cantece de dragoste si dansau pe muzica inimilor, singura pe care o puteau auzi...
...se intampla doar cateva zile pe saptamana sa nu se vada deoarece el disparea...zicand ca are nevoie sa-si limpezeasca mintea si ca doar singur reuseste...il intelegea si ii respecta dorinta, stiind ca si ea are nevoie de momente singura pentru a picta, pentru a gandi macar putin, caci langa el tot ce putea era sa viseze...
... si venise acele zile din saptamana in care el disparea...era vorba de 2 zile... si trecusera repede, caci rememora momentele alaturi de el sa nu-i simta dorul...dar zilele trecuse iar el nu se intorsese...
se gandi ca poate de asta data avea sa-si pastreze ceva mai mult timp pentru el... mai trecusera 2...si se facu o saptamana de cand el nu mai venise sa o vada...
...incepuse sa-si faca griji...nu stia nimic despre el...nici unde sta, nici cum se numeste..absolut nimic... si erau impreuna de 4 luni... isi aminti totusi ca are o carte pe care el o uitase la ea, insa nu o deschisese niciodata...citise doar titlul pe coperta caci era prinsa cu o funda rosie atat de frumos incat se hotari sa o lase asa, in caz ca o fi fost vreun cadou pentru o prietena sau un prieten de al lui...
...usor desfacu panglica, iar in interior se afla o scrisoare...lua scrisoare si observa pe prima pagina a cartii un mic mesaj:
"Nu am uitat cartea la tine...ci am lasat-o intentionat...
Probabil nu am mai venit la cafea si probabil te intrebi de ce nu am venit.
Sa stii ca te iubesc... iar cartea pe care o ai acum in mana, e cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care am citit-o vreodata, sau cel putin asa am crezut pana te-am cunoscut...
Te iubesc!...nu uita...al tau pentru totdeauna..."
Daca la inceput era nedumerita de ce se intampla...acum era cu adevarat speriata...nu ii explica de ce nu mai venise...privi scrisoarea din mana si se gandi ca poate acolo va gasi raspunsul...o deschise si incepu sa citeasca...
"Draga mea Mirabela,
Bine ti-au mai zis parintii tai caci ti se potriveste numele...vine din latinescu "mirabilis" si inseamna miraculos...nu stiu daca ar fi existat vreun alt nume care sa te descrie mai bine.
Probabil esti surprinsa ca-ti stiu numele, ei bine am trisat...eram atat de curios sa aflu ce nume are o faptura atat de frumoasa incat te-am urmarit intr-o dupa amiaza, am aflat unde locuiesti si asa ti-am aflat si numele.
Nu sunt nebun, stiu ca ce-am facut nu e frumos, mai ales ca noi aveam intelegerea asta sa nu ne spunem numele... dar altfel cum as fi putut sa-ti strig numele in soapta, ca sa-mi vii in vis noptile cand nu erai cu mine?...
Daca ai sti de cate ori am strigat numele tau...Ar cam fi cazul sa-ti spun si numele meu...vrei sa-l afli?... acum zambesti probabil...normal ca vrei sa-l afli...numele meu e de origine ebraica si inseamna "de iubit"..oh doamne si cat de iubit am fost, mai ales de tine...caci m-ai iubit nu?...sau ma iubesti, nu?...David ma numesc...sopteste-mi putin numele...sunt curioasa daca suna mai frumos din gurita ta...cu siguranta suna... daca il soptesti in directia vantului, sa stii ca va ajunge la mine...si eu voi auzi...
Of cat de mult te iubesc... ti-as spune in toate limbile si tot nu ai intelege cat de mult...imi pare rau...imi pare rau ca de azi inainte nu am sa mai fiu langa tine...nu te parasesc sa stii, parte din mine va fi mereu in sufletul tau...stiu asta!...dar nu voi mai fi fizic...nu pentru ca nu vreau...ce cruda e viata! cand in sfarsit traiam si eu...abia acum imi dau seama ca pana la tine nici nu am existat...
Mira, Mira...plang acum cand iti scriu aceasta scrisoare si plange si cerul odata cu mine...
Cand te-am cunoscut...eram bolnav...fusesem diagnosticat cu leucemie in ultimul stadiu...ma luptam cu boala asta de 6 ani iar inainte sa te cunosc...cu vreo 2 saptamani, am refuzat orice tratament, pentru ca nimic nu-si facea efectul......apoi te-am cunoscut pe tine...la cafea...cea mai frumoasa greseala din viata mea...nu ma gandeam in nici o clipa ca voi ajunge sa te iubesc...nici macar nu m-am gandit ca vom continua sa ne intalnim la cafea...restul a decurs de la sine...
...mi-am dat seama atunci ca nu vreau sa mor...am reinceput tratamentul...de asta si absenta mea 2 zile din saptamana...dar se pare ca a fost prea tarziu...boala avansase si nu-mi ramasese decat vreo luna-2 de viata...si uite ca alaturi de tine am mai trait inca alte 2 minunate luni de iubire...stiu ca te-am mintit in zilele in care ma vedeai mai palid zicandu-ti ca am invatat pentru examene. De fapt...intelegi...
Mirabela draga mea, in nici o clipa nu am vrut sa te fac sa suferi, sa stii...te-am iubit mai mult decat am iubit vreodata...poate de asta si egoismul meu de a te lasa sa ma iubesti, desi stiam ca voi disparea mult prea repede din viata ta. Dar traiam sentimente mult prea frumoase alaturi de tine si fiecare clipa ma facea sa uit ca in curand...of! cat mi-e dor de rasul tau...hai razi putin! vreau sa te ascult...sopteste-mi un sonet din Shakespeare, canta-mi un vers din cele nenumarate cantece pe care mi le-ai dedicat...
Iarta-ma! iarta-ma caci te-am iubit prea mult ca sa te las sa pleci cand ar fi trebuit...
Sa nu ma uiti!...vreau sa cred ca am insemnat ceva in viata ta si vreau sa cred ca voi ramane intiparit ca un tatuaj in inima ta...
Nu exista un mormant...adica exista dar nu vreau sa vii sa plangi la el, sa-mi lasi flori...nu!...vreau ca atunci cand te gandesti la mine, sa zambesti, sa-mi strigi numele...sa-ti amintesti de mine asa cum eram cu tine...oriunde vei fi, daca vei incepe sa-mi reciti o poezie, o voi auzi caci voi veghea mereu asupra ta, chiar si atunci cand altcineva te va iubi...insa nu cred ca va fi cineva care sa te iubeasca mai mult decat am facut-o eu...
Te iubesc!
Al tau pentru TOTDEAUNA
David."
...era ingrijorata si totul se citea pe fata ei...privea intr-un punct fix si-si rodea unghiile...avea sa planga acus, caci simtea ca nu gaseste un punct de echilibru... ce avea sa faca?...
...se lipi de perete si incerca sa respire adanc... un atac de panica acum nu-si avea rostul... usor, usor lacrimi coborau rostogol pe obrajii lipsiti de culoare ai fetei...
...in mana strangea inca scrisoarea...i se inrosise palmele...daca mai strangea mult avea sa-i curga sange, dar nu conta...poate putina durere o va trezi o va aduce inapoi in prezent...
Era vreo gluma proasta a vietii?...era un vis?...mai bine spus un cosmar...
Incet, incet realiza ca ce se intampla era adevarat...nu era nici un cosmar...el...David nu mai era...si din nou Mirabela se afla singura in aceasta lume mult prea mare si mult prea urata pentru ea...
Plangea atat de tare...nu putea sa se opreasca..strangea cartea la piept ca si cum ar fi fost el...atat ii ramasese..o carte si 4 luni pline de dragoste...acum doar amintiri...
Se indrepta spre locul lor...locul unde isi declarau iubirea...era undeva sus, de unde puteau privi intreg orasul, unde isi teseau diferite variante ale viitorului lor impreuna...se aseza la marginea cladirii cu picioarele in afara gardutului care delimita cladirea...privi spre orizont si striga cat de tare putu:"Te iubesc!ma auzi???.... te iubesc! te iubesc..."...lacrimile o copleseau...aerul parca nu era suficient, iar orizontul parea mult prea mic, caci nu-l gasea...
...privi din nou cartea...Invitatie la vals...o rugase de atatea ori sa citeasca cartea...nu avusese cand... deschise cartea..."O voi citi dragul meu...acum cu tine, pentru tine..."...isi drese vocea si incepu sa citeasca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu