Soarele ma uraste!

...Era o dimineata frumoasa...fara soare, cu cer innourat...
M-am ridicat din pat cu o bucurie inexplicabila...se anunta a fi o zi buna...
...ma uitam putin buimaca de somn dupa ceas...trebuia sa plec spre servici, dar nu auzisem alarma dimineata...08:45...fuck!...intarziasem deja 45 de minute...am inceput sa rad...
...imi cautam haine prin mormanul facut intr-un colt pe pat, si ma gandeam ca totusi 5 minute pentru o cafea nu se supara nimeni..:P...cu o mana imi incheiam bluza cu cealalta asezam ibricul pe aragaz... priveam in oglinda...si cica eram eu...zburlita,aiurita... m-am oprit si m-am uitat mai atent...eram complet dezordonata...daca m-ar fi vazut mama mi-ar fi tinut o intreaga predica despre cum trebuie sa arate o femeie...eram indragostita... nu ma interesa nimic altceva...nici daca ploaia, nici daca ningea... era jumatatea lui mai... si totusi era racoare... imi pusesem cafeaua in cana si cautam ceva repede de mancat prin frigider...sorbeam din cafeaua fierbinte dar eram asa grabita ca nici nu simteam... iesisem din casa cu o felie de paine in mana...alergam si mancam...trebuia sa ajung cat mai repede la spital...
...imi incercasem norocul cu autobuzul care venea, dar fara succes asa ca ma repezisem spre taxi... in 20 de minute coboram din taxi si ma indreptam gandindu-ma la scuza pe care urma sa o imbarlig sefului... m-ar fi crezut daca ii spuneam ca din cauza autobuzului?....nu...deja o folosisem de prea multe ori...poate daca i-as fi spus adevarul era mai bine...treceam cu graba printre zeci de oameni care stateau si asteptau la urgente....3 ambulante venira...era foarte aglomerat...ma uitam dupa fete cunoscute...insa nimic...
...am intrat in unitate...si cu un zambet larg mi-am salutat colegii...
"o zi buna de salvat vieti! ce ziceti:P?"
...liniste... salut din nou si nimic... de dupa o perdea, o colega iesise....plina de sange...cu lacrimi in ochi...
"...e impopsibil...nimeni nu ar trai cu asemenea traume...cine ii spune..." zarindu-ma s-a oprit...
"...uuuh!ce priviri aveti...stiu am intarziat...ce cazuri sunt...ce trauma ai?"...ma indreptam spre zona de unde iesise colega... o mana ma oprise...era colegu de la chirurgie...
"Nu te du!...Ole..."
"Ce se intampla cu voi?...va purtati ciudat!!...traumele sunt specialitatea mea..."
"...poate ar trebui sa te duci in cabinetul sefului...are ceva sa-ti zica..."
"ce se intampla?..."
"...iti va spune el..."
priveam fetele colegilor mei...si nu intelegeam...intarziasem ce-i drept o ora...dar totusi...observam cateva din colege plecand spre baie plangand...
"ok...ma duc...dar vreau sa stiu...Volodia a ajuns?"...
...o colega izbucnise pur si simplu in plans...
"ok...spuneti-mi fratilor!ce dracu?...unde e Volodia...n-a ajuns?..."
"...hai in cabinet la sef...vorbesti cu el..."
"Volodia e acolo?..."
nu intelegeam....priveam si nu intelegeam... "ok...ma duc..." ma indreptam incet spre cabinet...treceam pe langa perdea...si intr-un moment de neatentie din partea colegilor am tras perdea...
"nu..."...un tipat al unei colege...prea tarziu...priveam uimita, muta... nu mai puteam nici sa respir...lacrimi curgeau siroaie fara ca eu sa realizez macar...nu ma puteam misca...nu puteam face nimic...stateam dreapta privind spre patul unei iubitul meu statea...intins...fara suflare...
"Olenka...ne pare rau...dar Volodia venea cu o urgenta cand un tir a intrat in ei...am facut tot posibilul..."
m-am intors sa-l privesc in ochi...aveam o privire goala...
"tot posibilul?..." ...abia ma auzeam..."...zace mort in pat...si e tot posibilul?..." pulsul imi crestea cu fiecare secunda in care incepeam sa constientizez ce se intampla..."nu...visez!... e doar un vis urat...nu-i posibil..."
...incepusem sa rad...si totusi plangeam... era o zi frumoasa de salvat vieti... hohote de ras umpleau camera...
imi speriasem colegii care ma priveau neputinciosi....
...rasul isteric se terminase cu o mare de lacrimi..."de ce?...de ce?..."
...era intins...cu ochii inchisi...cu buzele albe..si un zamebt sters..."te iubesc atat de mult...si tu ma lasi singura?...cum poti?..."...ma apropiasem de el...si loveam cu pumnii in pieptul lui..."acum?...cand totul era asa frumos?...acum ti-ai gasit sa mori???...."...il scuturam in speranta ca va deschide ochii...insa cazusem intr-o imbratisare...

trecuse deja 3 ore de cand stateam in bratele lui reci...si fara viata...
...colegii incercau sa ma dezlipeasca de el...
...priveam in gol...nu mai aveam nici lacrimi...
m-am apropiat si i-am alintat buzele cu un sarut...un ultim sarut...m-am ridicat si am plecat... afara soarele acoperise cerul...lumea zambea...iar...eu... lasam lacrimile sa-mi acopere pasii....