Apus...

Privesc uneori apusul si ma gandesc daca exista ceva mai frumos decat acea priveliste cu soarele aproape de pamant... exista sentiment mai mare de admiratie decat pentru aceasta creatie? Exista combinatie de culori mai complexa si plina sentimente ca aceea? Rasaritul nu este la fel de spectaculos, insa apusul... apusul naste alte orizonturi... dupa apus mereu urmeaza altceva. Insa acel moment unic cand toate se imbina si creaza un cer atat de hipnotizant e coplesitor...
Ce a gandit Dumnezeu cand a creat apusul?
Poate l-a creat pentru mine... ca sa am un loc unde sa-mi astern gandurile si sa le colorez asa cum vreau eu...
Poate s-a gandit ca in toate zilele mele de uraciune si amaraciune, seara ma pot bucura cateva minute de ceva mereu frumos...
Poate mi l-a facut cadou, ca sa ma invete ce inseamna culorile....caci eu nu cunosc decat albul si negru...

Cat as vrea sa ma pierd in apus, sa ma imprastii si sa colind lumea odata cu el... cat as vrea sa-l simt din nou, sa-l traiesc, sa-l ascult, sa-l privesc...
Apus....

Crazyness of the moment

Off...La naiba...
O zi proasta, foarte proasta, cea mai proasta...Unde esti?????
Nu pot sa cred ca am ajuns sa ma simt atat de singura...si da, nu sunt.... el e langa mine si ma iubeste...
si totusi.... si totusi nu mai rezist asa... mi-e dor de zilele nebune... acum sunt doar eu... si dorinta de a trai....
Of... De s-ar opri lacrimile astea...
Totul merge indarat... disper...innebunesc...nici nu stiu ce sa fac...unde sa fug...unde sa ma duc...
Fugi, Olguta....acuma fugi...ai ocazia cat inca mai esti libera.... fugi.....
Si daca imi pare rau?
....

love notes...

 Statea cu cafea in mana...privind pierduta prin perdeaua de la fereastra...vantul sufla puternic, suierand... soarele era ascuns si norii se plimbau pe cer...
Privea pe strada...era pustie...
In fundal Diana ii vorbea de toate... ce facuse zilele trecute la scoala, ce mai invatase... In mod normal ar fi ascultat-o dar azi nu avea chef... desi ii era draga ca o sora... diferenta dintre ele era de aproape 10 ani... Ii zambea usor...insa gandurile ei zburau departe... se simtea singura... totul parea sa ii mearga prost...
Privi din nou strada...la fel de goala... urca cu privirea pe blocul din fata si observa ca la acelasi etaj ca si ea, dar in fata,cineva abia se trezisese...cel putin asa parea...Privi spre ceas... 12:05...
"cam tarziu" gandi si privi in continuare... nu reusea sa desluseasca figura... persoana misterioasa intra in balcon, acum vizibila si pentru ea...
Zambetul ii disparu si o expresie de mirare ii lua locul...
Era un barbat...ciufulit, somnoros care se intindea de zor nevoie... deschise geamul balconului si simtind frigul il inchise la loc...
Era frumos... se plimba prin bucatarie, incercand sa-si gateasca ceva...privi atenta dupa el, sa vada daca mai era si altcineva... "singur..."
"Ana, ma auzi???Cine e singur?... La ce te uiti cu privirea asta de toanta??" glasul Dianei o trezi...
"Poftim?? nimic, nimic...te ascult...spune mai departe..." Se intoarse spre ea, zambind din nou..."spuneai ca..."
"Spuneam ca ieri la scoala..."
Privirea i se muta din nou pe balconul din fata... putin neindemanatic, probabil din cauza ca era somnoros, reusi sa-si gateasca ceva... pleca din bucatarie...
Ana nu-l mai vedea, insa curiozitatea nu-i dadea pace... statea de vreo 3 luni aici, cum de nu-l vazuse?...
De fapt stia...fusese mult prea indragostita de altcineva, incat nu avea ochi pentru altul...
Barbatul isi facu din nou aparitia in balcon...deschizand geamul si scotand capul in afara...vorbea la telefon...
"Cu cine oare?" fugi in balcon si privi in jos... era un tip care ii facea semne spre masina de langa el...se auzi un mic zgomot si se deschise masina ...lua ceva..si ii facu din mana barbatului de la 3... Barbatul inchise din nou masina cu telecomanda...
"hmmm...are masina... privi spre numar..deci e in 82...si il cheama Marius... incepuse sa rada...previzbili barbatii astia..."
...
Era curioasa sa afle mai multe despre el...
Il privea de 3 saptamani de dupa perdea... era putin ciudat..nu-l vazuse cu nimeni...parea sa locuiasca singur, sa-si gateasca singur si sa-si faca cumparaturile singur... nici o fata...
O idee nebuneasca ii trecu prin minte...un zambet strengaresc ii aparu si fugi dupa o bucatica de hartie si un pix...
"Buna vecinule,
Marius?...asa te numesti?...
Vecina...
p.s te rog lasa-mi biletul in acelasi loc in care ti-l las si eu"
Il impaturi si alerga spre geam...era in casa...in bucatarie... isi lua un hanorac pe ea si iesi pe strada...era abia 9, insa strada era goala...se apropie de masina lui si ii aseza biletelul sub stergator...
Privi spre geamul lui si zambi..
"Cred ca-mi placi cam mult de fac asta...oh doamne, sper sa nu regret..."

Adele - Someone Like You
   

sunt cine...

Soarele era ascuns, scapatand ici colo cate o raza...norii negri se imprastiau pe intreg cerul...
Orasul capata o nuanta gri...Copacii inalti si scheletici aduceau o nota de gol...pamantul umed intrista orasul...iar oameni se plimbau agale pierduti in nestire....
Vantul suiera incet miscand crengile copacilor...sunetul masinilor ii zgariau timpanele...Privea de jur imprejur buimacita...
Era in orasul Nicaieri singura si pierduta... cum ajunsese acolo nici ea nu era sigura... tremura caci frigul o cuprinse toata... se aseza pe o bordura...si incerca din rasputeri sa-si aminteasca...avea parul zbarlit si era imbracata intr-o camasa de noapte cu un palton pe deasupra...avea in picioare o pereche de papucii de casa...
Obrajii ii erau umezi... si gandurile ii erau departe... se intinse fara jena pe spatiul verde de langa trotuar si privea spre cer...poate ii va spune mai multe... "...cine sunt?...sau mai bine zis cine vreau sa fiu?...."
Total eclipse of the heart _ Bonie Tyler
   

rosu tomnatic...

Evanescence - Anywhere
 
...adia usor...invaluind aerul cu miresme de toamna...mirosea a pamant...trist...plouat...frunzele miscau usor...lasand o urma de culoare... crucile asezate in ordine stricau tabloul dezordonat creat de toanele vremii...
Statea acolo...pe banca...incapabila sa se miste, sa priveasca in alta parte decat spre mormantul acoperit si el de salbaticia climei... Lacrimi i se rostogoleau pe fata, iar vantul o gadila usor...racindu-i obrajii... Nu putea nici sa respire...trecuse atata timp si nu reusise sa-si stearga amintirile care-i furasera 10 ani din viata... Privea in gol...spre piatra funerara... ce joc sinistru i-a fost jucat?... cine a avut asa o inima sa i fure tot ce cu greu stransese in viata ei?...

...un val puternic de lacrimi ameninta sa iasa...in schimb un of ii misca usor pieptul...
"Nu...nu plangi...sau da?..."
O voce barbateasca o facu sa tresara si sa-si piarda punctul fix, schimbandu-si privirea pe el...ochii i se marira in semn de uimire iar rasuflarea disparu pret de cateva secunde bune... Era acolo in fata ei...frumos ca intotdeauna... fixand-o cu ochii lui verzi...
Zambi printre lacrimi...
"De ce plangi?..."
Incepuse sa rada...cine ar fi vazut-o acum..cu siguranta ar fi zis ca a innebunit... si ea stia ca nu se putea...nu avea cum sa fie aici...Edi se alaturase ingerilor dupa ce ani luptase cu o crunta boala...cancer...
Intoarse inapoi privirea spre piatra funerara si observase ca numele sau nu mai era...ba chiar piatra era goala... isi aminti atunci de prima zi cand il intalnise...
Statea pe aceeasi banca...plangea...puternic si zgomotos...asa cum ar fi plans orice copila de 15 ani care are probleme... venise in cimitir pentru ca era refugiul ei cand viata ii arata cine e mai tare... ii placea banca asta pentru ca era la umbra unui castan...iar langa, o simpla piatra funerara ingradita...fara nume...fara nimic...alba...putin invechita de ploi si zapada...era tot toamna pentru ca-si amintea frunzele cum dansau pe sunetul usor scartait de cruci vechi...
Un tanar o intrebase daca plange...si de ce plange...speriata si simtindu-si intimitatea oarecum violata...se ridicase si o lua la fuga spre primul boschete care ar fi reusit sa o acopere...un ras puternic o prinse din urma...
"te-am speriat?...nu...n-am vrut...fetita mica...Uite sunt Edi...tu?..."
Cu ochii rosii de plans si mari de uimire...incerca sa-si ingane numele..."Isabela..."
"Cum?"...il privea nedumerita...pentru ca era murdar pe haine de culori...
"Isabela..."
"Un nume puternic pentru o fiinta atat de firava ca tine..."
Ii zambi atat de frumos ca simti cum o caldura o cuprinde si o stare de bine molesind-o...Parea sa aiba in jur de 20-22 de ani... era vizibil mai mare ca ea...
De atunci... se intalneau doar acolo...la acea banca..si niciodata la o ora anume... veneau doar cand simteau si daca se intalneau...inseamna ca asa era sa fie...daca nu...nu.
Si curios...pentru ca era omniprezent... il gasea mereu cand avea nevoie de el... si fusese alaturi  de ea...cand avea probleme cu parintii, sau cand suferea din dragoste...cand se certa cu prietenii sau cand simtea ca viata era prea dura...Mereu purta haine patate ...pana si palmele ii erau murdare de culoare...Crestea alaturi de el...
Trecura anii...Nidia avea acum 19 ani....si urma sa plece la facultate... atat de indecisa era cu ce urma sa faca in viata ca fugi unde isi gasea mereu alinarea... Edi era acolo...ghidand-o in viata mai departe...desi timpul o facuse pe ea acum o femeie frumoasa si puternica...la el parea ca statuse in loc...
In ziua cand pleca la facultate fugi repede in cimitir sa-si ia la revedere de la Edi... il gasi pe banca...fara expresie...privind spre piatra goala...
"Edi..."...un gol ii cuprinse inima...
"Oh, Isabela..." un zambet fortat ii aparu pe fata..."pleci..."
"da... dar sa stii ca ma intorc...promit...."se apropie usor mangaindu-i fata...
"nu, te rog...nu promite...ce nu poti respecta..."
"Dar Edi..."
"Nu, Isa...promite-mi ca nu vei uita nimic din ce ti-am spus...nimic nu te doboara, totul te intareste...fugi...e tarziu..."
"Voi veni inapoi..."...ii saruta fugar obrazul...si-ii privi inc-odata ochii...pentru prima data vazu o lacrima in colt de ochi...si simti cum inima i se goleste, simtind deja un dor...
...
Trecusera 3 ani...3 ani de facultate in care Isa uita complet de casa...mai trecusera 2 ani pe care-i facuse in afara tarii...la o Universitate prestigioasa...era acum o femeie de succes...nu uitase complet de ce o tinea legata de tara...il pastra pe Edi mereu in suflet cu ce o invatase...si-l amintea cu drag...
Se intorsese in tara, pregatita sa-si deschida o propie afacere...si visa sa aiba o galerie, ea fiind acum un fotograf de succes...
plimbandu-se intr-o zi pe bulevard...un tablou ii atrase atentia... era o fata desenata...stand pe o banca sub un castan...era cu privirea in jos...si parul bucalat in vant... nuanta de rosu natural al parului era foarte bine conturata de imaginea toamnei... privi la alte tablouri din galerie si aceeasi fetita era infatisata razand si invartindu-se in ploaie... in altul aparea ca o femeie...frumoasa si seducatoare...
Simti cum sufletul i se face cat un purice...si-si aminti..acum intelegea...Edi... era patat mereu de culori...si mereu prezent in cimitir... o pictase in momentele ei de singuratate...inainte sa-l cunoasca si chiar dupa...
Se intoarse in apartamentul in care locuia momentan si-si stranse o valiza cu haine plecand spre casa...Nu reusise sa aiba o relatie mai lunga de cateva luni niciodata...nici unul nu era asa cum dorea ea...nici unul nu era Edi ca sa o inteleaga......primul lucru care-l facuse fusese sa fuga in cimitir...oare-l va intalni din nou?...
Zari banca goala...privi in jur poate era totusi pe acolo... se indrepta usor spre locul de intalnire...se aseza si astepta...astepta... dupa 5 ani era normal sa nu mai fie aici...un sentiment de vinovatie o cuprinse amintindu-si ce-i promisese....inchise ochii si inspira adanc, in minte aparandu-i ochii lui calzi si veseli...
"S-a intors intr-adevar domnisoara Isabela..."
Deschise ochi rapid si se intoarse spre el... nu apuca sa-l vada bine ca-i si sari in brate..
"Oh, Edi...iarta-ma..." il privi apoi...ochii ii erau mai incercanati si mai accentuati de riduri...desi acum avea pana in 29 de ani...timpul il ajunsese din urma...Era la fel de frumos si cu ochii la fel de intensi...
"Trebuia sa vin mai devreme...ti-am dus dorul..."
ii zambi..."Isa....fetita mica..."ii mangaie usor obrazul...
O scanteie se produse si ceva in corpul Isabelei se aprinse...un sentiment ciudat isi facea loc...
"De ce m-ai pictat?..."
"poftim?"...nedumerit si oarecum surprins o intrebase..."cum...cum?"
"m-am recunoscut in tablourile din galeria Autumn mood...de asta mereu erai murdar de culori..." incepu sa rada...iar rasul ei ii umplu inima..."acum am inteles...atatea lucruri...nu pricepeam de ce un tanar ca tine statea cu o pustoaica asa ca mine... de ce mereu era alaturi de mine...de cat timp ma iubesti?..."
...afirmatia ei il lasase fara grai si il stanjenise, facandu-l chiar sa roseasca...
"eram prea mica pentru tine?...asta era nu?...acum nu mai sunt...acum poti sa ma privesti ca o femeie... iar eu sa te fac sa intelegi de ce niciodata nu am reusit sa am o relatie de lunga durata...nu era vina lor...ci a ta....imi furasesi inima...dar eram constienta ca nu se poate..."...
o privea in continuare uimit de ce spunea...nu stia cum sa reactioneze...sa o stranga in brate sau sa o alunge acum cat inca mai putea...
"Isa...fetita mica..."
"fetita mica?..."
"ai ramas pentru mine o fetita mica...te iubesc si dragostea imi macina sufletul din prima zi cand te-am zarit aici pe banca... dar..."
"dar?... poate inainte era diferenta de varsta, insa acum..."
"niciodata nu a fost diferenta de varsta... au fost alte lucruri...altele mai grele de atat.... si sunt in continuare... nu pot sa te condamn la o asemenea viata..."
"ce viata?...ce vorbesti...nu inteleg..."
"nici nu ai avea cum...fugi Isa...acum...inainte sa-ti frang inima...."...firisoare de lacrimi ii curgeau pe fata...
"plangi?....Edi plangi!... te rog...spune-mi...nu lasa inima sa-mi tremure...orice ar fi..pot sa indur...sunt puternica acum...tu m-ai invatat...te rog..."ii prinsese

mainile in mainile ei si il privi adanc in ochi...
"Vreau sa raman langa tine...nimeni nu a reusit sa ma faca sa ma simt cum ai facut tu..."
"Isa...sunt bolnav...nu de azi, nu de ieri...de ani de zile..."
Cuvintele i se oprira in gat si ochii ii fusesera instant inecati in lacrimi...
"Nu..."
"Ba da Isabela...leucemie...iar tratamentul nu mai da rezultate...a mers un timp destul de lung....ba chiar la un moment dat credeam ca am scapat...ma pregateam sa vin dupa tine, insa analizele m-au contrazis si am ramas aici..."
Inghitea in sec, nestiind ce sa zica..."eu vreau langa tine...prea mult ti-am dus dorul ca acum sa nu ma lasi sa ma bucur de tine...nu fi egoist..." incepu sa planga puternic...
"Isa, te rog..."
"Am pierdut atatia ani si acum vrei iar sa ma indepartezi de tine...nu...Edi...nu..."
"Nu mai plange te rog...vom merge incet sa vedem unde va duce...bine?"o stranse puternic in brate si o saruta apasat... un prim sarut dupa atatia ani...tandru dar hotarat...
Atunci se legasera pe vecie...avusera nunta la vreo 6 luni dupa, iar Edi se mai bucura inca vreo 2-3 ani alaturi de ea... facusera tot ce nu reusisera inainte... el o picta, iar Isabela ii organiza expozitii la ea in galerie...
Trezindu-se din reverie, realiza ca nu fusese decat imaginatia ei... nu era acolo, iar pe piatra era scris numele lui... il ingropase acolo pentru ca asta fusese dorinta lui...sa fie mereu langa ea atunci cand va avea nevoie si il va cauta...la banca de sub castan... Chiar si la un an dupa moartea lui Isabela nu-si reveni...Sarbatoreau 4 ani de casnicie...sau doar ea sarbatorea...cum stia mai bine... amintindu-si de el in cele mai frumoase momente din intreaga lor viata...
"te iubesc..."

...si ploua peste noi...

Te iubesc!
Da?
Da!
De ce?
De ce??
Da...De ce?...
Cum adica?...
Adica de ce ma iubesti?...ce ti-am facut sa ma iubesti?
Pai ce mi-ai facut?...ce mi-ai facut de te iubesc atat de mult?...ce mi-ai facut de gandurile, in orice moment al zilei, imi zboara spre tine?...ce mi-ai facut de-ti simt dorul atat de tare?... ce mi-ai facut de te vreau mereu la mine in brate?...ce mi-ai facut de nu-mi pot lua privirea de la tine?... ce mi-ai facut de-ti simt parfumul mereu in preajma?... spune-mi... m-ai vrajit?
...daaa!...
nu glumesc, Ana... te iubesc!
Stiu prostutule, stiu!...si eu te iubesc..inimaginabil de mult....

o farama de viata...

Statea intinsa pe pat si privea cu interes tavanul...nu era nimic deosebit acolo...doar alb...insa din gandurile ei se nastea un print...asa cum il visase mereu... Il privea atenta caci parea atat de real...Printul ii zambi...iar ea la randul ei ii zambise...incepuse sa rada dandu-si seama cat de nebuna apare in acel moment pentru ca zambea unui tavan...
Alteori purtau discutii lungi despre problemele ei...se contraziceau, ba chiar ajungeau sa se certe de la anumite subiecte, dar totul se termina cu o portie de ras...visau impreuna plimbari prin lume, vizitau in fiecare zi alt oras...ea asculta si el ii povestea cum arata marele orase...
Uneori adormea la vocea lui cea calda...si in vis il intalnea iar...si plecau impreuna spre acele meleaguri...alergau...dansau...
Nu-i placea soarele caci o despartea de print...dar doar pana la lasarea serii...
Stia ca e doar inchipuirea ei si ca nu poate continua, insa cum sa renunte la printul ei...cum sa renunte la cel mai dulce vis al ei?...
Se auzi un ciocanit slab la usa...
Cine putea fi?...figurina de pe tavan disparu...Se ridica si incet si cu greu... se indrepta spre usa...se auzi din nou...nu ajungea la vizor si pentru ca mama ei nu era acasa, deschise usa...
Incremeni..
"Buna ziua...O caut pe Maira Sava..."
"aaa...e..eu"
il privea uimita si speriata si fara sa stie ce sa creada caci printul ei se afla in fata usii sale...intoarse privirea spre dormitor ca si cum ar fi asteptat sa iasa cineva de acolo...se intoarse si fasticita isi trase patura inapoi pe scaunul cu rotile in care era imobilizata, acoperindu-si picioarele...
"imi pare rau daca v-am speriat...nu asta era intentia mea..."
"nu, nu in niciun caz..."
"Sunt Matei Vlad...sunt noul dumneavoastra terapeut...de azi eu va voi ajuta sa va faceti exercitiile de recuperare..."