...oare?...

...de ce simt mereu ca nimic din ce fac nu e bun?...de ce mereu simt ca nu sunt in stare sa fac ceva care sa merite....incerc din rasputeri sa fiu buna la ceva...dar simt ca nu reusesc...nimc nu e bun, nimic nu e la standardele celor din jur....de multe ori ma imaginez la ultimul etaj al unui bloc turn...si e apus de soare...si e toamna...copacii sunt ruginii iar in jur e o liniste apasatoare...nici o muzica pe fundal...nici macar un ciripit de pasare... as vrea sa zbor ...oare ce ma impiedica?...
....sau alte ori...ploua puternic...atat de puternic ca nu reusesti sa distingi formele bizare ale oameilor din fata....si ma gandesc...de ce n-as traversa strada?...
....si stau si ma gandesc...oare daca as fi in alta forma de cat cea de acum, mi-ar simti oare cineva lipsi...s-ar gandi careva la mine?...ar vedea careva persoana din mine...si nu doar fetita care incearca din toate fortele sa demonstreze ca poate?...

...de ce ma chinui oare?...

mai bine trec strada sau zbor!...

...Confuz...

...Scriu...insir ganduri intunecate,sentimente reprimate pe colile albe...pe fundal un vals scartaie amarat(La valse d'Amelie)...lasandu-si amprenta in scrierile mele...

...de ce eu?...

...Cata forta ai asupra mea...nici eu nu stiu de ce te las sa-mi bantui visele...e intuneric...cica e noapte...suier luna si o rasar caci n-am la cine privi si cui vorbi in noptile lungi...
...Ochi melancolic, soare caprui cand ai uitat tu oare sa-ti indrepti razele spre mine?...Sa-si fi pus oare timpul amprenta asupra mea de te-ai ascuns in ochi strain?...te-ai ascuns..in ochi strain?...

...de ce nu ma certi caci mereu dau vina pe tine pentru ca s-a terminat?...cand eu, coplesita de o furtuna interioara ti-am dat drumul, asemeni unui copac ce-si pierde o frunza, asemeni unui soare ce-si scapa o raza dupa un nor negru...cearta-ma caci n-am fost indeajuns de puternica sa lupt, cearta-ma pentru ca niciodata nu sunt...si nu stiu sa pastrez ce mi se cuvine...cearta-ma ca nu sunt egoista, cearta-ma ca nu cer mai mult si ma complac in situatia in care sunt...cearta-ma ca nu stiu sa iubesc si nici nu ma chinui sa invat...

sau

...mai bine intelege-ma, fii tu langa mine, gandeste-te la mine, tine cu mine...invata-ma sa adorm zambind si ïubeste-ma asa cum sunt...

...pOvEsTe...

...Sa-ti spun o poveste...

A fost odata ca niciodata, caci daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit...undeva, pe un deal inalt, plin de margarete, un castel unde traia o fetita impreuna cu matusa ei, caci parintii demult plecasera la intalnire cu Sfantul Petru si nu se mai intorsesera( cica plecasera sa cumpere bilete in primul rand la un mare concert de vedete rock cum ar fi Kurt Cobain, Fred mercury...:-?? )... Era o fetita tare scumpica, bruneta cu niste ochisori verzi dar botoasa rau, caci era singura la parinti si zilele petrecute acolo i se pareau tare plictisitoare... Dat fiind faptul ca traiau intr-un loc indepartat, fetita nu avea prieteni si nici mall-urile, parcurile de distractie nu erau aproape... Nu putea sa mearga la shopping ci doar sa faca comanda online( ce dezastru! daca-ti greseau marimea? :O )...caci fiind intr-o poveste avea cablu si internet:), desigur...:P...
Nu exista zi in care, fetita noastra, sa nu viseze la un fat-frumos, care sa vina cu o limuzina sa o duca intr-un mall si sa se plimbe tinadu-se fericiti de mana prin magazinele de la Zara, Mango, BsB...schimband impresii despre tinutele vestimentare vazute..."of! ce vis frumos..."spunea fetita in fiecare zi...
Dar uite ca totusi ca minunile se intampla si intr-o zi...intr-o buna zi, cand soarele se ascunsese in nori negri de pe cer si ploaia razbunatoare, se abatu asupra delisorului unde soarele tinuse conferinta saptamani intregi cu plantele...fetita noastra fara nume se gandi sa iasa la o plimbare...
(to be continued...)

Claustrofobie...

...Este aglomeratie, ma sufoc... incerc sa respir... nu reusesc... toti se imping... incerc sa-mi fac loc printre multime, dar sunt mult prea mica, iar ei sunt mult prea multi... incet, incet ma pierd... tot aerul mi-a fost luat... caut ajutor dar pare ca nimeni nu ma vede... nici macar unul nu ma priveste... cad jos si ma lovesc de asfaltul dur, nimeni nu-mi intinde mana?... lacrimi curg siroaie pe obrajii fierbinti... voci stridente, voci puternice imi chinuie mintea... de-as putea sa respir... ma inec si nici unul nu-mi intinde colacul de salvare... Incerc sa ajung la suprafata, ma zbat sa traiesc, dar ceva ma tine la fund.... sunt gandurile grele ce-mi impovareaza sufletul... de m-as elibera... Totul incepe sa se intunece... sunt cu totul pierduta... inima de ar iesi... sa fie libera, caci sufera de claustrofobie...

...windy...

I hate you for making me miss you...

dor...

...E dimineata, iar mirosul de cafea s-a imprastiat in toata camera...Afara ploua si simpla imagine a Iasului in ploaie ma face sa-ti simt lipsa...
...Candva amandoi ne uitam pe geam, ca doi copii curiosi...incercam sa stabilim limitele Iasului, de parca privirea noastra ar fi dat atat de departe...

Why?...

De data asta voi fi indiferenta...la naiba! nu pot! nu pot fi indiferenta...oricat as incerca..doare...si... nici macar cand dorm nu ma lasi in pace... nu obisnuiam sa visez, acum insa, imi bantui toate visele...esti mereu prezent...