Să facem dragoste....
...ne amestecăm...eu verde, tu albastru...eu cireș, tu cais...eu o floare, tu un copac...eu ploaia, tu vântul...eu luna, tu soarele...eu o notă, tu un cântec...eu răsăritul, tu apusul...eu dulce, tu amar...eu un spin, tu un trandafir...
...ne amestecăm trupurile-n noapte,ne amestecăm până ajungem șoapte...

ți-am spus că.....

...Ești atât de frumos...superb...îți ador ochii? ți-am spus?....de mii de ori probabil, dar nu mă pot abține... ce vină am eu că ochii tăi mă fac să nu-mi mai iau privirea de pe tine?...
...buzele...îmi place să le mușc, să le gust...îmi place să le aud șoptindu-mi Te iubesc...
...oh, și inima...atâte povești are să-mi spună... o ascult mereu cum bate, iar când mă apropii bate și mai tare...îmi place să cred că e din vina mea...așa o fi oare?

decor funerar...

...culori necunoscute acaparase cerul...vantul sufla usor, jucand frunzele, gadiland pamantul... era un sfarsit trist de toamna... cimitirul se scalda intr-o ceata usoara, iar ciorile incepusera duetul... din cand in cand un scartait de cruce le acompania...
...Intra usor pe poarta cimitirului, demult uitat de lumea omeneasca...privea in jur la ceea ce iubea cel mai mult cand avea nevoie de pace, cand dorea sa planga, sa tipe, sa rada...sa respire din nou...oaza ei de liniste...
Cand venea cu multi ani in urma, nu avea pe nimeni aici...nu avea mormant pe care sa-l planga...asa ca isi alegea de fiecare data alt mormant care-l lumineze si sa-i lasa cateva lacrimi pe monument...Cat ii placea sa vina sa se plimbe printre copacii ingalbeniti de vreme, sa se aseze pe o banca, sa inchida ochii si sa ascult acel cantec al vesniciei ce mereu se auzea...
Acum, intra cu frica...nu mai era acolo doar pentru a se bucura de copaci, de priveliste...acum se ducea sa lumineze un anume mormant...
Trecusera atatia ani de cand plecase si uitase de oaza ei, incat acum se gandea de ce plecase?...pieduse atata...si atatia oameni...
...fugise de problemele de "acasa" si uitase ca timpul nu iarta...
gasi imediata piatra funerara...si ingenunchind aseza florile pe mormant...flori de camp, asa ii placeau... scoase din geanta 3 lumanari si le aseza pe margine aprinse...
Se aseza la margine si inchise ochii...incerca sa rememoreze clipele traite alaturi de el...cel mai bun prieten...desi plangea pentru ca nu-l vazuse de vreo 12 ani...si nici macar nu ii daduse nici un semn, chiar daca el fusese cel care o ajutase mereu... nu ii trimisese nici o scrisoare, nici nu-i daduse vreun telefon... il lasase pur si simplu in umbra trecutului...motiv avea...era moarta pentru toti si asa trebuia sa ramana...nu putuse sa-i spuna nici macar lui...
... acum isi reamintea chipul lui...incepuse sa rada amintindu-si de nazbatiile pe care le faceau impreuna, de serile in care plecau la vanatoare de fantome sau furat de cirese... radea cu pofta printre lacrimi amintindu-si cum incercase cu disperare el sa se catare la fereastra ei sa-i dea piersici, pentru ca ea era pedepsita in casa...si astfel ajunsese sa stea si el in casa cu un picior in ghips, dupa o cazatura de la fereastra camerei ei...
...sau cand fugeau in timpul noptii ca sa prinda rasaritul langa iaz...
"De ce plangi si razi?"...un copilas o trezise din reverie...deschise ochii brusc...
"Ce s-a intamplat?...ti-e rau?"...
...privea copilasul de vreo 6 anisori...si zambi...
"George?..."era ca si cum se intorcea in trecut...in prima zi cand l-a cunoscut... era in cimitir si plangea din cauza unor probleme acasa, asa ca fugise la cimitir sa planga...nu avea decat 5 anisori pe atunci... de undeva aparuse un baietel si o ajutase sa rada...de atunci fusesera de nedespartit... copilasul care aparuse acum semana foarte bine cu George si aveau o varsta apropiata, doar ca ea avea acum mult mai mult...
"L-ai cunoscut pe tati?..."
"Tati?..."...deci era copilul lui...se casatorise, isi intemeiase o familie...oare o uitase?...
"da...pe tati il cheama George..."
"Si pe tine?..."
"Lorin...dupa matusa Lorena..."
"Matusa Lorena?..."...asa se numise si ea cand era mica...acum avea alt nume pentru ca fusese nevoita sa si-l schimbe...Amalia
"Da...Matusa Lorena era prietena cea mai buna a lui tati, erau ca frati...mami spune ca tati a plecat la ceruri ca sa aiba grija de matusa, asa cum a avut si atunci cand traia...acuma sunt unul langa altul...Tati obisnuia sa ne spuna povesti cu matusa Lorena...de ce plangi?...si tu i-ai cunoscut pe amandoi?..."
intoarse privirea spre mormantul de alaturi...nu-l observase...Slav Lorena...era numele ei pe o piatra funerara...alturi Cristea George...macar erau impreuna...isi stersese lacrimile de pe obraz si zambi
"...Da...i-am cunoscut pe amandoi..."
"Atunci o cunosti si pe mami..."
il privea nedumerita...
"Mami este sora matusii Lorena, Gabriela..."
Deci George se casatorise cu sora ei mai mica..si avusesera si un copil...macar el avusese parte de o viata...
"Da...i-am cunoscut pe toti trei..erau buni prieteni..."
"Atunci de ce nu vii la noi??...mami ar fi foarte fericita sa intalneasca prieteni..."
izbucni in rase, ceea ce il lasase pe copilas nedumerit...
"Nu pot...dar spunei mamei asa:...matusa lorena o iubeste si o va iubi mereu...de acolo de sus are grija de familia ei, si mereu cand se va gandi la ea va fi acolo sa-i dea putere..."
"Dar tu cine esti?..."
"o amintire..."
Se ridica, saruta copilasul pe frunte si-l lasase in urma, impreuna cu toate amintirile si trairile pe care le avuse alaturi de tatal sau, George... din nou il lasa in umbra trecutului...insa nu-l va da uitarii...

vin berzele....

Isi propusese...azi isi propusese sa fie frumoasa...desi nu avea nevoie de nici un retus pentru a intoarce capete pe strada...
Simtea insa ca increderea in sine scazuse asa ca avea nevoie de putin machiaj...ceva discret...ca sa recapete atitudinea pe care mereu o afisa...de femeie puternica...
Se trezise devreme si isi facu o cafea mare....isi pregati micul dejun cu toate ca un mic rasfat...trecuse ceva vreme de cand uitase sa isi aloce timp pentru micile capricii...
Putin ruj, putin creion negru in jurul ochilor, un puf de blush, o rochita vaporoasa, niste balerini micuti si o poseta usor de purtat...era gata sa primeasca complimente si sa se bucure de ziua insorita care abia incepuse...
Iesise in forta pe usa casei, cu un zambet larg...mergea increzatoare fara sa stie incotro se indreapta...la un momentan simti cateva picaturi de apa pe obraz...se sterse usor, sa nu-si strice machiajul...erau lacrimi...
Degeaba se machia, degeaba se aranja....era clar ca viata se schimbase pentru ea...si nu era tocmai intr-un sens rau...nu, in nici un caz...era ceva ce-si dorea enorm si astepta cu nerabdare acea zi....doar ca venise mult prea devreme si acum nu stia cum sa ia viata in piept, cum sa se descurce si cum sa infrunte ceea ce lumea urma sa zica... ce sa faca cu un copil?...cum sa fie o mama singura?...dar oare era singura?...

Lasă fericirea în pace. Nu e decât un termen de dicţionar.

Mi-e frica... imi este atat de frica... nu stiu cine sunt, unde ma aflu si nici ce sa fac... intr-o lume atat de mica m-am pierdut...am pierdut speranta... s-au stins luminile si intunericul a cuprins strada...incotro sa merg acum?...
"La ce-ti folosesc atatea cunostinte, daca nu stii cum sa-ti conduci inima?"...
si atunci...Sa ma agat de iubire?...
si daca ma agat prea tare?..."Trăiesc stări sufleteşti atât de stranii, încât, cu toată deprinderea mea de a mă introspecta, mă sperii de ceea ce mi se întâmplă; mai mult decât asta, mă mir întruna..."
"Iubirea e nesaţioasă, de un egoism sălbatic, vrea să-i sacrifici tot fără să-i ceri nimic în shimb, mulţumindu-te doar cu ceea ce-ţi oferă. Eu am vrut totul de la tine pentru că-ţi dădusem totul şi oricum ceva mai bun decât mine nu puteam eu să-ţi dau. De aici a pornit greşeala, de la acest schimb în aparenţă just. Dar ce experienţă aveam eu, de unde să ştiu eu că iubirea dintre două fiinţe nu e niciodată egală, că balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta, după variabile de care foarte greu ne dăm seama. În cazul nostru balanţa atârna în favoara ta. Lanţurile cu care mă încătuşai erau mult mai puternice decât ale mele...noi, femeile, când iubim, ne dăm integral, mistuindu-ne în aşa fel, încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost."
"Nu cumva dragostea sfărâmase acel echilibru sănătos şi ne cufunda în nebunie?"
ne-a ajuns din urma oboseala fericirii?...

whiskey dublu sec...

Statea trantita in pat si privea in gol....gandurile ii zburau departe si uita de paharul cu whiskey din mana, pana ce auzi sunetul de sticla sparta... Tresari si privi in jur de parca abia se trezi dintr-un somn adanc....
...nu era pe deplin constienta de realitate...Avea ochii umflati de atata plans si fata trasa de prea multa oboseala...De cate zile nu dormise oare?...
...Se simtea ametita si lipsita de vlaga...daca acum ar fi incercat sa se ridice din pat, cu siguranta ar fi cazut fara suflare pe podeaua rece...
In casa se instalase un aer rece, semn ca de cateva zile centrala nu fusese deschisa sa incalzeasca casa, desi era sfarsitul lunii noiembrie...
Auzi un ciocanit, dar privi fara expresie spre usa...poate reusea sa o deschida cu puterea mintii...clar! bautura ii luase si ultimul gram de seninatate...
Ciocanitul se accentua, insa nu se ridica nici acum...inchise ochii, iar lacrimile ii acopereau din nou obrajii...
cauta sticla prin pat...dar nu gasea nimic...auzi usa, insa nu era sigura ce aude...era mult prea ametita de la bautura cat si de la oboseala ca sa mai auda in jur...
"Cami...Cami,ce-i cu tine?..."
O voce barbateasca atat de cunoscuta o facu sa se opreasca din orice facea in acel moment... incremeni de spaima, de uimire...nici ea nu stia... deschise incep ochii si privi spre locul din care auzi vocea...
"Cami ce te-a suparat spune-mi....atat de mult am lipsit?..."se apropie usor de ea si o cuprinse in brate...
Il privea cu lacrimi in ochii si nu stia daca sa planga sau sa rada...sa-l imbratiseze si sa-l sarute sau sa-l pocneasca pentru toate cele indurate din cauza lui...
"Esti cumva o fantoma?...am innebunit?...nu erai in avionul Londra Bucuresti care s-a prabusit acum 4 zile?..."
"Oh doamne Cami...ai crezut ca am murit..."
"Da, idiotule..."nu se putu abtine si izbucni din nou in plans..."m-au anuntat ca ai murit si tu nu ai putut sa imi trimiti un amarat de mesaj sa imi spui ca esti bine?"
"Am incercat..."
"Cum ai incercat?...cum?..."
"Cami...am pierdut avionul dintr-o greseala stupida si toate lucrurile imi erau acolo...telefonul l-am pierdut la Londra...iarta-ma ca te-am speriat..."
Sari la gatul lui si il acoperi cu sarutari...il imbratisa strans sa fie sigura ca nu e doar o inchipuire dupa prea multe pahare...era adevarat...atat de adevarat si de viu...adormi in bratele-i calde zambind si plangand de bucurie..."esti aici..."

Esti o falsa, Olguta!

Olguta traieste intr-o lume plina de fantezii si vise care se transforma in realitate in functie de dorintele ei...Are curajul de a-si exprima sentimentele si de a-le imparti cu restul lumii...
Viseaza, iubeste, traieste, sufera, plange, cade la pamant dar maine se ridica si o ia de la capat....
Olguta ajunge oriunde isi doreste si ii invarte pe degete pe toti din jurul ei...
OOOHH! e atat de puternica....
Cateodata invidiez aceasta imagine a Olgutei....invidiez puterea de care da dovada si increderea in sine... Cum poate sa fie atat de sigura si cum poate sa fie atat de sincera si extrovertita?...
Pacat ca aceasta este doar Olguta, avatar pentru acest blog...
In realitate... Olga este o fricoasa...care vrea sa traiasca din plin viata insa ii lipseste curajul...increderea in sine nici macar nu exista... Ar dori sa poata spune tot ce simte in fata...sa-si impuna punctul de vedere si sa hotarasca pentru ea...
Toate probleme o doboara, iar sufletul se rupe bucatele si desi se reface niciodata nu se intregeste pentru ca pierde mici bucati din acesta...neinsemnate atunci cand pica, dar acumulate se transforma intr-un mare gol...
Afiseaza un zambet in fiecare zi, insa in ochii i se strange toata tristetea....
De ce ii este frica sa traiasca?....ba mai mult...sa iubeasca?...