Din jurnalul unei adolescente. ..

8 noiembrie, 20:16, cu ani in urma:

"A trecut ceva timp...multe s-au mai intamplat...am fost intr-o tabara.... Ecaterina intr-o seara mi-a zis:"Mergi in tabara, fata!"....eu:"what??:O"...
Desigur am acceptat si m-am trezi in drum spre locul Z... Fantastic, nu am cuvinte...ce peisaj...
Am plecat dis-de dimineata cu trenul la 5:30(ador sa merg cu trenul, insa pe distante mici) si am ajunsi primi la Z.
Din aceasta cauza am fost nevoiti sa asteptam, sa ne cazam... ne-am imprietenit cu catelusi de acolo si ne-am terminat sandvisurile pregatite pentru tren... eram 5... 4 fete si 1 baiat... reprezentam Nicaieriul. In sfarsit momentul nostru...ne-au cazat intr-o casuta alaturi de D, I si C(localitati)... La D se afla si Mihai, un tanar pe care il cunoscusem mai devreme, in vara, intr-o alta distractie de a mea... M-a lasat in pace....oricum altfel nu se putea, mai ales ca ma prefacusem ca nu-l vad... nu ma atragea de nici o culoare...si iti zic si de ce.. vorbea mult si fara rost, laudandu-se intr-un mod subtil si replicand de mii de ori aceleasi fraze, de parca ar fi fost prima data cand mi le zicea...
Putini timizi si oarecum speriati de necunoscut, ne-am asezat toti din Nicaieri intr-un leagan, cand o figura cunoscuta din acelasi loc cu Mihai se apropie de noi..."Buna, Buna...ce faceti aici?...Haideti in fata sa cunoasteti si pe ceilalti..." Porecla lui era Mediocrul, deoarece avea asa... o figura de prostanac... imi pare rau pentru el, insa trebuia sa-i zica maica-sii sa-l scoata cu alta mutra...
Ne-am facut curaj si iata-ne pe terenul de football, asteptand ca lumea sa intre in vorba cu noi.. Deodata ce-mi vad ochii...Cristian... un tanar pe care-l cunoscusem in aceeasi distractie cu Mihai si Mediocrul.. si ma trezesc ca ma ia gura pe dinainte strigandu-l:"Cristian, Cristian!..." se oprise si se intoarse brusc la vocea necunoscuta..."Buna..." se uita putin ciudat...dupa care ma recunoscu " ce mai faci??..." si continuara un sir de politeturi, dupa care ne invita la masa rotunda a baietilor lui( colegii de breasla). Baietii erau din orasul Undeva si stateau singuri la o masa jucand carti... Priveam oarecum mirata...Ne invita sa luam loc alaturi de ei, asa ca eu, ceva mai timida asteptasem ca toti sa se aseze... Ecaterina se aseza undeva(nu remarcasem unde)... Mariana se aseza langa Cristian, iar eu...luasem locul cel mai aproape de mine... si anume la margine... acum ma gandeam care margine, caci masa era asezata intr-un semicerc, dar dintr-un oarecare feeling ma asezasem langa Valerian... Era un tanar brunet cu un ranjet de castigator pe fata... nu-mi atrasese prea mult atentia... pentru ca avea fruntea cam mica...
Parca am fi prezis ceva cand ne-am asezat asa....
Ne-am angajat intr-un joc cu baietii, din care evident rand pe rand am iesit fiecare dintre fetele din Nicaieri, pierzatoare... Pedepsele erau partea cea mai buna a jocului pentru ei...si partea pe care eu n-o  indeplineam nici de cum... nu eram adepta jocurilor de socializare cu pedepse...iar momentul cand pierdeam reprezenta si finele jocului pentru mine.... Dintr-una in alta, am ajuns in camera baietilor sa continuam jocul... acolo pentru prima data am pierdut si eu....insa am fost salvata de o pedeapsa usoara... le aruncasem asa o privire"asta e ultima oara cand pierd.." parca ma auzisera, caci stateam langa Vali si nu mai pierdusem in acea seara..

Radea de mine ca un copil, vazand ca nu stiu ce inseamna sa trisez...incerca sa-mi paseze carti pe sub masa, insa eu, oripilata de gandul trisarii, refuzam sub orice forma... Izbucnea intr-un ras copilaresc si molipsitor... intr-un final cedasem... incepusem sa trisez si aflam cu deosebita uimire ca-mi place... nu sa trisez, insa sa castig trisand...
Imi daduse si o porecla... imi spunea Fluturas... nu era prima data cand eram strigata asa(detineam un numar record de porecle), insa din gura lui suna altfel...ca o poveste... Seara se termina cu o usoara ameteala datorata vinului dulceag adus de noi si whisky adus de ei....

Dimineata, dupa trezire, era musai sa formam echipe mixte... insa intr-un mod foarte ciudat ne treziram amestecati cu orasul Undeva... Nicaieri si Undeva se amestecase.... ce iesise la sfarsit era.. Pretutindeni... Am ramas impreuna pana la finele taberei..la masa eram impreuna... in pauze eram impreuna... in timpul liber impreuna... intr-un mod foarte ciudat transformasem tabara de 100 de persoane, intr-una de 6, ceilalti parca disparand...Timpul trecea repede, iar noi ne bucuram din plin de acea perioada... exercitiile mergeau fara probleme, iar dupa o dadeam in mintea copiilor, jucand diverse jocuri si prapadindu-ne pe jos de ras... Noptile le pierdeam pana in zori jucand carti si gustand diverse sortimente de bauturi, iar diminetile ni le plangeam cu rasete si cafele... Ma apropiasem destul de mult de Vali, iar Mari de Cristi... Ne trezeam petrecand timp doar noi si discutand diverse pana se intuneca...

Se putea tabara fara ceva rau?... in timpul unui exercitiu cand eu deja ma aflam in tabara,caci proba mea se incheiase, ma trezesc cu o ambulanta in fata si multa lume in jur..."Ce dumnezeu?..." Cand ma apropii si privesc mai atenta, Mariana era intinsa cu o perfuzie in vena... Simtii ca inima imi sare din piept si nereusind sa ma controlez imi facusem loc printre oameni, sa ajung acolo... ii prinsesem mana ..."O sa fie bine.." In realitatea acea incurajare era de fapt pentru mine, caci simteam usor ca lesin si eu... Intr-un final veni si doctorul care ma asigura ca totul e in regula, si ca nu fu decat un episod de spasmofilie..."Slava cerului..."
Trecuse ziua destul de repede, cum si incepu... Iar urmatoarea fu randul lui Vali sa isi faca plinul cu calciu, caci ii urma exemplul Marianei si lesina..
Ma apropiasem de el si cand vazusem ca isi mai reveni putin ii spusesem:"Of...baiat asa mare si ce face...lesina la nevoie... apoi tu? tocmai tu?mare maiestru in ale cartilor de joc si uite unde ai ajuns.."
"Hai Ariana, las-o moale...stiu ca iti pasa... si-ti multumesc"... il prinsem de mana in semn de solidaritate... Ne intorsesem in tabara(exercitiul fusese undeva mai departe) si Vali plecase direct la un somn adanc, mult recomandat de medic... mai tarziu ni se alatura...noi deja jucam un pasionant remi... eu, inca incercand sa ma prind de cum se joaca... David, fusese destul de simpatic, incat sa-si bata capul si sa incerce sa ma invete(David era desteptul grupului si pe buna dreptate caci avea un bogat bagaj de cunostinte)... Mihai isi tot facea aparitia pe acolo, insa eram prea preocupata cu prezenta lui Vali, pentru a-l baga macar putin in seama...
Observasem ca intre Mariana si Cristian ceva se infiripa... era atat de frumos... mereu mi-a placut sa vad dragoste in jurul meu... Nici Vali nu parea absent de prezenta mea, caci mereu gasea motiv sa-mi fie in preajma si sa ma multumeasca cu tot ce-mi poftea inimioara... ca si Mariana de altfel... puteam spune ca eram rasfatatele taberei, caci impreuna faceam un cuplu de fete "mortale"..
Ultima seara fusese una speciala... fusesem la un foc de tabara si atunci sentimentul ca Vali simte ceva fusese in sfarsit confirmat... cand asezandu-ne pe patura, isi lasa capul in bratele mele...cuprinzandu-ma in acelasi timp... era atat de inocent, incat nu ma putusem abtine si incepusem sa ma joc in parul lui....
Ne-am intors spre final in casa... Ne adapostisem intr-o camera ramasa goala de la cei care plecasera mai devreme.... si decisem sa ramanem acolo in acea seara... Desigur ca si in celelalte seri, cand legasem usile celorlalti participanti intre ele, manjisem manerele de la masinile directorilor cu pasta de dinti.... si in aceasta seara ne apucaseram de o farsa...Ne hotarasem sa ii udam pe cei mai plictisitori ai taberei, virindu-le in pat cate un balon cu apa... Am dus la bun sfarsit farsa si am inceput din nou jocurile de carti... deja stiam sa joc si reusisem chiar sa castig singura...ne imbatasem cu miros de tuica fiarta, caci de baut nu apucasem si radeam nonstop de orice gluma....
Obosisem atat de tare ca nu mai puteam ramane treji... am decis sa dormim si dintr-una in alta am ajuns langa Vali, certandu-ne amandoi pe singura patura de pe cele 2 paturi apropiate...nici unul nu voise sa vina mai aproape de celalalt...orgoliu..ce naiba... Mariana si Cristian, care si ei erau intr-o disputa pe un singur pat si pe o singura perna, se oprisera amuzati si se uitau la noi...:"Ce dumnezeu? voi aveti 2 paturi si nici alea nu va ajung??... impartiti naibii patura" si izbucnisem toti intr-un ras... fiecare isi relua preocuparea, pana cand oboseala ne ajunse din urma... Mariana adormise in bratele lui Cristi, iar eu in bratele lui Vali... In timpul noptii, simti la un moment dat o imbratisare atat de stransa, incat aerul nu-mi mai era suficient si ma trezisem... bratele lui erau in jurul meu atat de strans, incat nu mai puteam respira... nu deschisem ochii si nici nu schitasem vreun gest ca m-as fi trezit... isi slabi stransoarea... simtisem niste buze calde saruntandu-mi fruntea... adormisem din nou, pentru a fi trezita iar de o imbratisare stransa... de aceasta data ma sarutase pe obraz.. si nu se multumi doar cu unul, imi mai fura unul... ramasesem cu ochii inchisi si inima batand navalnic... era ceva ciudat, ceva nou si nu stiam cum sa reactionez... dimineata veni repede... si momentul plecarii la fel..
Ne-am luat la revedere odata... plecasem sa-mi fac bagajul si il gasii in pragul camerei..."Ce faci?"... "Inca nu am plecat si am venit sa-mi mai iau o data la revedere..."
Se aseza pe pat, privindu-ma cum imi fac bagajul, hainele imi erau insiruite pe pat... "Stii... ma gandeam sa tinem legatura, Fluturas..."

"Cum sa nu..." ii zambisem sincer, privindu-l in ochii... schimbaram adresele si stabilisem sa vorbim... pleca urandu-mi drum bun si sarutandu-ma pe ambii obraji...
Il privisem cum se indreapta spre masina, si ii facusem inca o data din mana... Oare va fi ultima oara cand ne vom vedea?... Ma intorsesem la ale mele bagaje si continuam de zor nevoie de sa le fac..."Mariana,unde sunt sosetele de pe pat?.."
"Nu stiu... nu le-ai pus in bagaj?..."
"Nu cred...trebuia sa le incalt... ciudat..."
Imi gasisem alta pereche si plecasem intr-un final la drum...
Primesc mesaj de la el ceva mai tarziu, cum ca mi-am uitat sosetele la el....nu intelegeam... asa ca il intrebasem daca e adevarat si cum arata. Dupa o lunga explicatie despre cum aratau o pereche simpla de sosete scurte, albe cu floricele portocalii in termenii barbatesti, realizasem ca erau ale mele...
Cum ajunsesera la el?... imi batusem capul tot gandindu-ma cum se putea...cand intr-un final imi amintisem ca a 2a oara cand isi luase la revedere se asezase pe patul meu plin de haine... probabil atunci, intr-un moment de al meu de neatentie, imi furase perechea de sosete...
Izbucnisem intr-un ras isteric, doar la gandul ca-mi furase sosetele...ce avea sa faca cu el... si mai ales ca erau asa mici... trebuiau sa gazduiasca un piciorus marimea 36...
"Nebunule...si ce ai sa faci cu ele?..."
"Le pastrasez pentru cand ne vom revedea...acum cu siguranta am motiv, trebuie sa-ti inapoiez sosetele, sau nu?..."

un final rescris....

 

Oh doamne... cum poate cineva sa descrie atat de frumos dragostea... cum poate cineva sa scrie un roman in care fiecare fila reprezinta o pagina din viata ta?

Si inca o data Mihail Drumes nu m-a dezamagit...  am termina Elevul Dima dintr-a VII-a si lacrimile abia acuma ma surprind... nu ma pot opri, atat de intens am trait cartea aceasta...

Iubirile lui sunt atat de puternice, atat de adevarate... toate se nasc dintr-o scanteie si se pierd in neant... insa raman in suflet si in amintiri...
Ma simt de parca as fi trait eu in Invitatie la vals, Scrisoare de dragoste si Elevul Dima dintr-a VII-a...
Ma napadesc lacrimile doar cand imi amintesc de fiorul pe care ti-l transmit fiecare dintre aceste capodopere... si capodopera e putin spus...

As opri-o pe Mihaela sa nu moara, sa revina langa al ei Tudor, dar oare ar mai fi fost dragostea lor atat de frumoasa?...
 
Sau Dinu, care atat de mult a iubit-o pe a lui Anda Andaluza, incat nu a putut sa traiasca cu gandul ca a pierdut-o in bratele altui barbat...

Iar Dima si Charlotte...despartiti de societatea mult prea cruda pentru ei...sunt nevoiti sa retraiasca alaturi de altcineva...

In mintea mea...Dor, gasind scrisoarea alerga spre casa lui Aimee si vazand-o aproape moarta, o salveaza...
Ghiocela, in ultima seara cand se intalneste cu Ivar la balcon planuiesc sa fuga impreuna...si cand zorii li se arata fug...retraind pas cu pas luna de miere din Italia...
Grig si Lotte, trezindu-se din somnul otravii...se regasesc unul langa celalalt, de mana ca si cum timpul ar fi trecut peste incercarea lor de a se uni prin moarte si impreuna pasesc spre viata pe care au visat-o, construind Grigorida lor cea mult dorita si visata...
Si iata-i impreuna pe toti protagonistii lui Drumes... povestindu-si iubirea implinita copiilor ce sad la picioarele lor...

Lipsa de originalitate...

Astazi...pentru prima data in viata mea sunt dezamagita de tara in care ma aflu... Nu am spirit patriotism... si nu tin la tara mea mai mult decat la cele in care ajung... as putea spune ca ma adaptez oriunde ajung... insa azi am ramas dezamagita de Romania... si de oamenii din ea...
Am gasit o copie a blogului meu... a povestilor mele....
Intr-adevar...pozele de la postari nu sunt create de mine... insa design-ul blogului, poza si poezia de la inceput, sunt asezate acolo cu un scop de mine, titlul blogului si numele acestuia imi apartin... si mult mi-a mai luat sa fac ceva care imi place...
Titlurile postarilor mele si scrierile mele sunt absolut personale, adunate poate in cativa ani... ani in care nu aveam unde sa le postez, sunt sentimente la care eu tin... ca sunt reale, ca sunt inventii...pana si inventiile rasar din niste sentimente reale...si uite... sa le gasesc denaturate doare.... si nu doar modificate, ci cu o gramatica pe care un roman ar fi trebuit sa invete in gimnaziu, si ea modificata de lumea messenger....
Am crezut prima data ca e o greseala, pana am vazut ca si adresa de la blog e aceeasi...fix la fel, cu liniute cu de toate, mai putin extensia...chiar si numele Expresorul nu ghiceste viitorul... e prea de tot...
Ce trist sa vezi ca ti-e furat ce ti-e mai drag...iar sursa nici macar nu e mentionata...
Nu vreau publicitate, insa vreau ca ce e al meu, sa ramana al meu...
Sa inteleg ca ii plac postarile mele?... bine si trecem la furat?...
Ma bucur ca pe unii postarile mele ii impulsioneaza si ii fac sa scrie...cred ca cea mai buna terapie e prin scris... insa nu asa... nu furam ideile altcuiva si le folosim ca ale noastre...
Nu sunt scriitoare si nici nu incerc sa fiu... am postat un jurnal public al Olgutei...dar e al ei...
Sper ca vei citi si sper ca vei sterge postarile mele, sper ca imi vei reda numele blogului si titlul... dar mai ales ideea aceastuia... sper si apelez la bunul simt care sper ca inca mai exista...
Nu-mi place sa stau ca la usa cortului sa ma cert, dar daca va fi nevoie... voi apara ce-i al meu...
Это было бы плохо...

Olga

strigat...

... gand cu gand am ajuns om....

Amintiri din caietul numit trecut...

 

Se aseza intr-un colt, langa geam...in mana tinea strans, un caiet vechi... ploua batand usor in geam... copacii se leganau in ritmul vantului... norii grei mergeau, acoperind intreg cerul... privea pierduta.... un strop mare o trezi si isi aminti ca in mana are un caiet... il deschise usor si cu teama... privi spre prima fila..."Cand totul se destrama..." un zambet sters ii aparu pe fata... " Cand totul se destrama, soarele dispare iar cerul se intuneca... o strada goala ma asteapta... o strada a amintirilor...din care ma hranesc ori de cate ori nu mai stiu cine sunt... cum as putea suferi singura...cum ar putea natura sa ma lase sa jelesc cand soarele e pe cer?... si pentru ca lumea e un ocean de ganduri.... imi asez aici cele mai mari ganduri, cele mai mari dorinte...cele mai mari asteptari... ca mai apoi sa traiesc cele mai mari deceptii...

Si uite asa incepe...

E toamna...e soare si-mi lipsesti...

Te asezasem intr-un loc undeva unde sa nu te gasesc usor, sa nu-mi amintesc la fiecare secunda de chipul tau somnnoros, de parul tau ciufulit...

...nu era mai simplu sa nu stergi praful din acel colt in care m-ai uitat?...de ce a trebuit tu sa-ti etalezi iar calitatile, doar atat cat sa aprinzi o luminita din camera obscura numita suflet?....of, copil mic si indecis...

Te gandesti la mine din cand in cand?

...mi-e dor si nu pot face nimic decat sa te las in acelasi colt pana praful se va aseza iar...."

Inchise caietul si privi inapoi spre geam... "Dor...amintiri...sentimente... Maine va fi timp de mai mult..."

come away with me in the night...

Statea in fata oglinzii fara expresie privindu-se...parca ar fi fost prima data cand se vedea...
...Imaginea ii trezea un interes aparte...Ii era infatisata o femeie...numai era o fetita...era o femeie... cu un par negru, lung cazand in bucle rebele pe spatele-i gol...ochii verzi si mari ii erau goi...privirea pierduta era evidentiata de sprancenele groasesi arcuite, iar buzele rosii parca inganau un cantec...Era superba...stia ca este frumoasa si stia sa se foloseasca de aceasta calitate.
Din afara camerei se auzeau aplauze si numele-i strigat.
Se ridica in picioare sa-si mai verifice inca o data tinuta....purta o rochie lunga si alba, multata pe corpul ei perfect...sandalele cu toc inalt pe care le purta o faceau mai inalta, mai impunatoare...
Toti o considerau norocoasa pentru ca era inzestrata cu o frumusete naturala si o voce exceptionala...si totusi...viata ei era atat de trista si monotona...
Isi inconjura gatul lung cu un colier de perle, iar in urechi isi agatase cercei cu pietre albe.
Era pregatita sa iasa...privi spre unul din zecile de buchete care le primise si alesese doi crini imperiali pe care si-i aseza in par...pleca...

Urcase pe scena cu emotii mai mare ca in celelalte seri, desi avea 4 ani de cand canta aici...ceva ii facea inima sa bata mai tare...Zambi si facu semn orchestrei sa inceapa sa cante...
Fumul gros de tigara si trabuc urca...publicul aplauda in ritmul muzicii...lumina difuza intregea peisajul creat de ritmurile melodiei...
privea publicul cu un zambet seducator...toti o iubeau si o doreau pe scena sa le incante urechile...
Scena i se umplu de flori...pe ringul de dans cuplurile se miscau usor...
Un solo de pian o facu si pe ea sa danseze...incet...
Simti o mana pe spate...se intoarse si vazu un tanar cu un crin in mana..."Imi acordati cateva secunde de dans?..." nu astepta confirmarea ei ca o prinse in brate invartind-o pe toata scena...Il privea uimita...cu o senzatie ca-l cunoaste...Avea parul negru, dat peste cap., imbracat in costum cu o floare rosie in piept...o cuprinse de mijloc aducand-o si mai aproape de el...parfumul lui cu miros de stejar o ametea...Era frumos si ea devenea constienta de acest lucru...

"Te privesc de ceva timp..."
Se opri din dans privindu-l in ochi...o urmarea...
"Ti-am trimis crini, nu i-ai primit?...iti trimit de cateva saptamana in fiecare seara..."
Isi aminti ca din toate florile alesese doi crini sa-i poarte in par...zambi...
"Deci i-ai primit..."
Isi continuara dansul usor...era momentul ca ea sa cante caci solo-ul tinuse mai mult decat era necesar... ii privea ochii...erau de un caprui intens...
"Te astept dupa recital...aici...langa scena...imi ramai datoare cu un dans intreg....sa  nu crezi ca scapi..."

...incepu sa cante privindu-l cum pleaca de pe scena...in mana pastra crinul...
"Like a flower waiting to bloom
Like a lightbulb in a dark room
I'm just sitting here waiting for you
To come on home and turn me on..."
O asculta din public de fiecare data ca prima data...de fiecare data ca ultima data...stralucea...
Se indragosti din prima clipa cand intrase in bar...ajunsese din greseala si nu mai pleca niciodata...
O observase si stia ca era singura, altfel nu i-ar fi fost ochii atat de tristi in timpul melodiilor de dragoste...
Trebuia sa i le dedice cuiva...dar ea nu... o va ajuta sa-i straluceasca ochii precum straluceau bijuteriile pe care le purta....
 
Norah Jones - I'll be your baby tonight
  i'll be your baby tonight...

Apus...

Privesc uneori apusul si ma gandesc daca exista ceva mai frumos decat acea priveliste cu soarele aproape de pamant... exista sentiment mai mare de admiratie decat pentru aceasta creatie? Exista combinatie de culori mai complexa si plina sentimente ca aceea? Rasaritul nu este la fel de spectaculos, insa apusul... apusul naste alte orizonturi... dupa apus mereu urmeaza altceva. Insa acel moment unic cand toate se imbina si creaza un cer atat de hipnotizant e coplesitor...
Ce a gandit Dumnezeu cand a creat apusul?
Poate l-a creat pentru mine... ca sa am un loc unde sa-mi astern gandurile si sa le colorez asa cum vreau eu...
Poate s-a gandit ca in toate zilele mele de uraciune si amaraciune, seara ma pot bucura cateva minute de ceva mereu frumos...
Poate mi l-a facut cadou, ca sa ma invete ce inseamna culorile....caci eu nu cunosc decat albul si negru...

Cat as vrea sa ma pierd in apus, sa ma imprastii si sa colind lumea odata cu el... cat as vrea sa-l simt din nou, sa-l traiesc, sa-l ascult, sa-l privesc...
Apus....