...Un moment de nebunie... ne privim adanc cu zambetul pe buze... avem acelasi gand, eu zambesc in semn de intrebare, iar tu ma saruti drept raspuns... ma tii de mana strans, ca si cum ti-ar fi teama sa nu ma razgandesc si alergam ca doi nebuni spre locul unde ne vom schimba viata... si ploua...dar pentru noi nu conteaza...caci ploaia e martora a iubirii noastre...
...ma opresti, ma privesti ca si cum as fi...cea mai de pret comoara...ai vrea sa-mi spui ceva, dar nu-ti gasesti cuvintele...imi trec mana prin parul tau si dau sa te intreb ce e cu tine, insa inainte sa apuc sa deschid gura, ma saruti... cata intensitate, cate emotii... de ce simt ca urmeaza sa te pierd?...
...si alergam in continuare ca si cum am fi urmariti... nu inteleg, de ce atata graba?... "si maine tot aici vom fi, nu?"... te opresti, insa nu te intorci cu fata la mine... "si maine tot aici vom fi?"...te intorci cu un zambet fals spre mine, un sarut fugar imi mangaie buzele... "mereu voi fi cu tine!...voi fi in ploaie, voi fi in vant... voi fi luna de pe cer cand vei vrea sa vorbesti cu cineva si soarele cand iti va fi dor de imbratisarea mea... voi fi in valurile din mare ce se sparg la tarm...voi fi cea mai inalta stanca de pe muntele tau...voi fi cea mai frumoasa si neintalnita culoare din apus...voi fi mereu cu tine, intelegi?"...
...simt cum picuri alearga pe obraji si ma intreb daca sunt lacrimi sau e doar ploaia?...ma cuprinde un tremur, nu de frig, ci de teama...ma imbratisezi ca sa ma linistesc... nu pot...te lovesc, te imping si plang...plang mai ceva ca ploaia, plang ca un copil, galagios si cu suspine... "cum ai putut?....cum ai putut sa nu-mi spui mie...mie!...tocmai mie!" ma aplec la pamant si plang cu neputinta... incerci sa ma linistesti...sa-mi spui ca totul va fi bine...ca nu te voi pierde...
"...mi-ai promis..."... ma uit in ochii tai si-mi dau seama ca si tu plangi la fel de tare ca mine... esti nedumerit...imi intorc inapoi privirea spre pamant..."mi-ai promis ca niciodata nu ma vei lasa singura in lumea asta cruda, mi-ai promis ca ma vei invata ce inseamna sa iubesti, mi-ai promis ca ai sa-mi spui in fiecare zi de sarcina ca sunt cea mai frumoasa chiar daca voi avea kg in plus, mi-ai promis ca o sa stai langa mine cand voi fi o batranica fara dinti, mi-ai promis ca o sa-mi arati drumul spre casa atunci cand eu nu voi mai fi in stare sa-l recunosc...mi-ai promis...ca ma vei iubi mereu...mi-ai promis ca nu se va mai intampla nicicand..."...iti iau fata in palme si ma uit direct in ochii tai..."sa nu faci asta sau nu te voi ierta niciodata"..."pentru ca mor?..."...."nu, pentru ca m-ai facut sa te iubesc!"...incerci sa ma strangi in brate, insa sunt mult prea nervoasa ca sa te las...
..."te iubesc prostuta mica, te-am iubit si te voi iubi mereu! sa-ti intre bine in cap... te-am invatat sa iubesti, iar eu am invatat sa nu traiesc fara tine... esti mai ceva ca aerul...nu pricepi?...esti motivul pentru care traiesc...nu fi incapatanata!...unele lucruri nu se intampla pentru ca vrem..."...plang disperat, nu ma pot opri..."...trebuie sa ma crezi cand spun ca nu voi pleca de langa tine..."...."nu...nu!"...hohotele de plans ma impiedica sa vorbesc, sa respir...nu puteam sa te pierd...acum, acum cand uitasem ce inseamna sa fii egoist, cand uitasem cum e sa dormi singur sau sa mananci singur...nu...aveam nevoie de aerul tau, de tine ca sa pot sa fiu eu...zi de zi aceeasi, dar mereu mai buna...trag aer adanc in piept si incerc sa ma ridic... imi plimb degetele pe fata ta ca si cum ar fi prima data cand te vad... nu exista cuvinte sa te descriu, nu exista fenomen care sa explice ce se intampla in interiorul meu cand tu esti langa mine...imi iau inima in dinti..."este...este randul meu sa fiu alaturi de tine, sa te iubesc mai mult cu fiecare zi care trece... e randul meu sa te invat sa pretuiesti fiecare secunda..."
...iti pecetluiesc buzele cu un sarut disperat, caci simt o foame exagerata, o foame de tine...parca nu ma mai satur...cum as putea?... ne privim adanc... siguri si hotarati... alergam din nou, cu mai mare forta, cu mai multa dorinta...
...urcam niste scari de marmura in graba si intram intr-o cladire rece... totul pare din alta lumea... iar noi, doi copii infrigurati si uzi din cap pana in picioare nu intram in peisaj...dar ce conteaza?...noi am intrat intr-un fel ca sa iesim la fel dar diferit...ce stupid, nu?...te privesc si stiu ca gandesti si tu ca mine... ne uimtam prin camerele mari nestiind incotro sa ne indreptam pana cand o voce barbateasca ne desprinde din lumea noastra:"Cu ce va pot ajuta?"... speriati ca doi copii prinsi asupra faptului implinit, balbaim 2-3 cuvinte fara sens...nu era nevoie de mai mult...parca ne-ar fi asteptat... ne conduce intr-o camera imensa care avea in mijloc un birou, simplu, alb... singura pata de culoare era data de perdelele rosii ce stateau agatate neglijent la fereastra...in camera isi face aparitia o doamna de varsta mijlocie, ne zambeste stupid...parca ne-ar invinovati de ceea ce urmeaza sa facem... au fost 15 minute...15 minute in care am revazut prima clipa in care te-am zarit, primul nostru sarut, prima ta dovada de dragoste, primul nostru Craciun impreuna...nu puteai fi din nou bolnav...lacrimi imi inunda din nou ochii doar la simplu cand c-as putea sa te pierd... "domnisoara?..." "da?..." "raspunde-ti?..." ma pierdusem complet in gandurile mele si pierdusem orice legatura cu realitatea...nu stiam nici ce intrebare imi pusese doamna in costum din fata mea, parca uitasem unde ma aflu..."...domnisoara, luati in casatorie pe domnul...?"... imi amintesc, da imi amintesc...eram aici ca sa pecetluim iubirea noastra, sa-i dam un sens... eram aici pentru ca suntem doi,tu si eu...
te privesc...esti atat de frumos cu chipul tau de copil somnoros...si ma gandesc ca cel ce te-a creat a facut-o doar ca sa-mi creeze mie suferinta...caci erai numai al meu...da, erai numai al meu...dar nu ramaneai al meu....hm! ce ironie... iti zambesc si ma intorc spre doamna caraghioasa ce sade cu o expresie indescifrabila in fata noastra:"da!"... " cu puterea cu care am fost investita..." nu am auzit sfarsitul frazei...ma sarutai si-ti raspundeam cu mai multa dragoste si mai multa dorinta...acum eram chiar numai noi...tu si eu...pana cand moartea ne va desparti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu