miercuri, 9 septembrie 2009

bolnava..




....haine imprastiate pe tot patul...o valiza goala zacea langa dulap... ma uitam prin camera si incercam sa-mi amintesc unde sunt....era atat de cald....simteam cum ma inadus... incercam sa ma ridic sa ajung la geam, dar simteam ca razele ce intrau prin jaluzelele prafuite sunt mai puternice decat mine si ma imping inapoi in pat...
...ma simteam inutila, epuizata....oare decat ore zaceam?... camera se scalda intr-o lumina de dupamiaza...praful plutea prin aerul inchis, lasand impresia ca nimeni nu-si mai pusese amprenta de mult timp...
...imi ascultam respiratia greoaie... trebuia sa-mi amintesc ce era cu valiza...

...eram intr-o zi de vineri...venisem de la servici suparata ca nu-mi mergeau toate asa cum vroiam...aveam deja 2 saptamani de cand problemele de la munca ma stapanisera si simteam cum imi pierd pana si limpiditatea mintala... intr-un moment de nebunie decisem sa plec...deci asta era....trebuia sa plec...oare unde... ma concentram iar ca sa-mi amintesc ce traseu aveam in minte... scosesem tot dulapul si-l imprastiasem pe pat, nestiind ce sa-mi aleg pentru ca nu stiam unde am sa plec...
...imi cautam cheile masinii pe birou... imi era mai comod sa merg cu masina, mai ales ca nu stiam incotro ma indrept...
m-am asezat pe marginea patului....obosita, epuizata... mi-am intors privirea spre geam si nu ma gandeam decat ca vreau sa scap cat mai repede de acest oras... vroiam sa fug, sa ma duc in locuri unde nimeni nu ma cunoaste si nu are treaba cu mine, undeva unde oamenii nu ma vor suna mereu cu aceeasi intrebare:"ce sa fac?"...eram satula pur si simplu, sa-i mai ajut... aveam nevoie de timp si spatiu pt mine.oare de cat timp nu mai statusem sa ma uit in oglinda?... imi facusem curaj si ma prezentasem in fata oglinzii... doi ochi caprui, incercanati priveau tristi inapoi spre mine.... un par lung, negru prins neglijent intr-un coc ameninta sa se desprinda... o fata trasa, fara culoare...eram eu?... imi atingeam fata si ma gandeam ca nu se poate... fata imi ardea si transpiratia se prelingea de pe frunte pe obraji...ma simteam bolnava...aratam bolnava... ma panicasem.... nu mai aveam aer, nu mai vedeam sa merg...bajbaiam dupa pereti ca sa ajung inapoi in camera... am simtit cum ma lasa toate puterile, prabusindu-ma fara vlaga pe patul plin de haine...
am pierdut orice contact cu realitatea...

asta se intamplase deci, lesinasem... pentru ca eram bolnava oare?...sau pentru ca imaginea reflectata in oglinda ma speriase?...cat timp sa fi fost lesinata?... trebuia sa ma ridic sa vad...ce zi e,ce ora?...trebuia sa ma pun din nou in contact cu realitatea...bajbaiam dupa telefon... 29 de apeluri nepreluate... era ora 6 dupa amiaza intr-o zi de duminica...picasem 2 zile?... am impins stangaci in valiza tot ce mi-a picat in mana, am cautat dupa chei si am iesit grabita din casa...era timpul sa traiesc si eu. mi-am trantit valiza in portbagaj si m-am grabit spre locul din fata... mi-am pus centura de siguranta si am ezitat putin inante sa bag cheia in contact... "Gata Olenka!...gata cu operele de binefacere...este momentul tau, nu-l strica gandindu-te iar la ceilalti...vor putea trai si fara tine!"... am deschis radioul... "It's a long way to the top,If you wanna rock 'n' roll,It's a long way to the top,If you wanna rock 'n' roll"...incepusem sa rad, era clar momentul meu... Dadusem volumul la maxim lasandu-i pe cei de la AC/DC sa ma incante cu melodiile lor... am bagat cheia in contact, mi-am asezat ochelarii de soare...si am pornit in viteza... spre nicaieri.

Niciun comentariu: