Un ochi peste copilul din tine...

Statea in bratele mele atat de neajutorat...atat de obosit, atat de vulnerabil... acum nu mai era in stare sa fie barbatul puternic...acum era doar un copilas ghemuit in bratele mele pentru un pic de somn...il priveam cum doarme si era cel mai frumos barbat din lume...Il priveam cum sta lipit de pieptul meu si cu bratele strans in juru-mi parca sa nu plec...Doamne, cat il iubesc! cand, cum si de ce s-a intamplat nu stiu...dar sunt cea mai fericita ca am avut eu aceasta sansa...
Imi amortisera picioarele stand nemiscata pe scaun, insa incercam din rasputeri sa nu ma misc ca sa nu il trezesc...L-am strans in brate si l-am sarutat usor pe obraz...Dormi dragul meu...eu sunt langa tine... sa te alint, sa te iubesc, sa te adorm, sa te fac la fel de fericit cum si tu ma faci...

suflet gol in zbor cazut...

...privea pe geamul ferestrii aburita de caldura din casa si inghetata de frigul de afara...lacrimile ii raceau si mai tari obrajii si asa infrigurati de temperaturile iernii...

...

...era un sfarsit de decembrie trist...

...iesise din casa fara sa stie incotro se indreapta...In urma cu 2 ani ar fi fost cuprinsa de febra cumparaturilor, ar fi impodobit casa si ar fi cumparat cadouri sa le aseze sub bradul nelipsit de Craciun...
acum casa era goala...nici macar becurile normale nu le tinea aprinse...nu mai suporta lumina...era parca prea mult pentru ea... tot ce putea sa faca era sa planga... crezuse ca avea totul si pierduse...
Intr-un moment de luciditate se imbracase si iesise din casa...era seara... luminile orasului inca nu erau aprinse, iar strazile nu erau asa pline de oameni... poate pentru ca cele -20 de grade erau perfecte sa-i faca sa stea in casa...
Isi alesese o singura ruta...drept inainte, fara stanga, fara dreapta....drept inainte.... si mersese asa... probabil vreo 1 ora si ceva... caci luminile acum se aprinsesera, iar pe strada nu se vedea tipenie de om...
parca trezita pentru cateva secunde privi de jur imprejur la locurile ce o inconjurau...vazu atunci un brad luminat la fereastra unei case atat de cunoscuta pentru ea...se apropie si privi pe geamul ferestrii aburita de caldura din casa si inghetata de frigul de afara...lacrimile ii raceau si mai tari obrajii si asa infrigurati de temperaturile iernii...Imaginea din fata ei o facu sa ramana cateva secunde fara rasuflare... lacrimile se inghesuiau pe fata ei... Se apropie mai mult... si se lipi de fereastra cu mainile si cu fruntea... El era alaturi de sotia sa, iar copii isi desfaceau cadourile cu entuziasm... era imaginea familiei perfecte... era tot ce-si dorise ea... un sot si un copil...nu... pe el si un copil...il iubise atat de mult... ce vina avea ea ca viata fusese atat de dura si o pedepsise furandu-i bucuria de a fi mama?... ce putea face?... il iubise mai mult decat se iubise pe sine... ii daruise zilele, noptile, intreaga ei viata si totusi...
Intoarse privirea de la geam si cazu in zapada plangand haotic...
...era prea tarziu...respira sacadat, caci frigul o cuprinsese atat de tare incat o amortise... se ridica usor... se indeparta de casa...fara sa priveasca inapoi... isi relua drumul drept inainte... spusese fara stanga, fara dreapta... insa casa in care isi petrecuse atatia ani din viata si care acum nu mai era a ei o facura sa se abata de la drum...
...pasii erau mici si chinuiti...tremura toata... si simtea cum durerile o cuprind... nu-si mai simtea mainile, picioarele...inima...cazu in genunchi...stia ca ajungea la capatul puterii ei... trebuia sa se ridice sa continuie drumul, insa nu reusi decat sa cada si mai tare...se intinse pe spate si privea cerul senin plin de stele... imaginea era umbrita de aburul rasuflarii ei... lacrimile ii incetosau privirea iar frigul o faceau sa-si piarda cunostinta... si parca imaginea era din ce in ce mai departe... ochii i se inchideau usor din cauza frigului....
...incepu sa ingande un cantec... era o descriere a celor intamplate in viata ei si era singurul care ii umplea casa goala... il tinuse pe repeat atat de mult timp ca si de ar fi vrut sa-l uite nu reusea...
"... suflet gol...nebun..de dor...tu credeai ca ai pereche...si un inger pazitor..."
...o voce indepartata o oprise din fredonat...
"...Suflet gol, in zbor cazut...orbita de iubire...credeai ca ai totul si ai pierdut... frumoasa melodie dar nu este de cantat intinsa pe trotuar pe un asemenea frig...
Era buimaca de la frig...dar vocea masculina era atat de calduroasa si calma...nu reusise nici macar sa-i raspunda, doar schita un zambet pe fata inghetata...
"... ce zici ne ridicam si mergem acasa?... unde stai?... te duc eu... sunt cu masina... prieteni ai?...trebuie sa chemam pe cineva sa aiba grija de tine...esti toata rece...ai sa te imbolnavesti rau de tot...of.. ce face o fata atata de frumoasa ca tine sa stea intinsa pe trotuar sa cante si sa planga?...
...un ras sadic o cuprinse...
"...te-am facut sa razi?...e bine atunci..." zambi si e si o ridica in brate...o aseza in masina parcata chiar langa ea... se urca la volan si o intreba inca o data:
"...deci unde stam?..."
"stau... aici..unde m-ai gasit..."
"...pe trotuar?...ma indoiesc ca n-ai o casa totusi..."
"... nu...nu...pe trotuar..nu pe trotuar... aici e ... casa... mea..."
"si atunci ce cautai pe trotuar?...nu-mi spune ca vroiai sa faci un picnic?..."
...caldura din masina incepea sa o dezghete si reusise sa-l priveasca mai bine...era chiar frumos... inalt...bine facut...extrem de familiar, dar totusi un necunoscut... era amuzant...incerca sa o inveseleasca...el nu stia ca sufletul ei era mult prea trist sa mai stie ce e aia fericire...
"multumesc pentru ajutor...eu ma indrept acum..." deschise usa si cazu langa masina...."..in casa...daca reusesc sa ma mai ridic...la naiba..."
speriat cobori din masina si se duse sa o ajute...o ridica...
"...ok...hai in casa... pe cine chemam sa te ingrijeasca?..."
"... sunt singura..."
"... si eu ce coincidenta...si chiar as avea nevoie de un loc in care sa stau cateva zile pentru ca sunt intr-n tur... al lumii sa zicem... si m-am pierdut prin oraselul acesta...aa... si sunt si medic... deci eu te voi ingriji iar tu-mi vei oferi cazare si mancare...ce zici?"
...nedumerita si amortita il privea de parca i-ar fi zis o poveste sf..."aaa..."
"...ma bucur ca esti de acord... acum...hai sa intram in casa sa te incalzim si sa te tratam...unde este cheia?..." cu ea in brate deschise usa casei si intra...
Nu stia cum sa reactioneze...nici ce sa-i zici...era un necunoscut pentru ea...si totusi se simtea extrem de bine stiind ca cineva are grija de ea...el vorbea in continuare...punandu-i mii de intrebari... nu reusea decat sa-i zambeasca in timp ce el continua....ochii i se inchisera usor privindu-l... adormise....

Dragostea...

...E mai frumoasa ca un rasarit de soare... e mai calda ca o zi torida de vara... e mai ceva ca primii fulgi de nea...mai emotionant decat atunci cand desfaci primul cadou din viata ta... mai buna ca orice cafea...dulce, amara... mai gustoasa decat orice ciocolata... mai amara ca pelinul si mai acra ca lamaia...
E ca un apus de soare ce te surprinde si te opreste sa-l privesti...e ca o tornada...ia in ea tot ce are in fata... iar daca e prea puternica distruge... sau poate e ca o ploaie torentiala...inunda inima cu picuri de emotie, de frica, de bucurie, de entuziasm...toate amestecate...
...E ca primul ghiocel aparut dupa o iarna lunga, sau ca prima raza de soare dintr-o primavara...e ca mirosul de toporasi...niciodata nu te saturi de ea...
sau ca o melodie cantata la pian intr-o sala goala...rasuna
E...nepretuita...

paradis sub ploaie...

..Il privea cum pleaca...ar fi vrut sa-l opreasca, insa orgoliul era prea mare...poate chiar mai mare decat iubirea pe care i-o purta...stia ca va regreta, stia ca va plange si ca se va uri pentru aceasta decizie, insa la momentul respectiv nici macar nu putu sa ingane un adio...
Simti cum obrajii ii se uda in timp ce privea prin crapatura usii ramase neinchisa dupa plecarea lui...nu era sigura ca plange, dar credea...afara ploaia se razbuna...un vant puternic ii izbi usa in fata...se trezi din amortire...
...isi lua primi papuci in picioare si iesi in strada dupa el...prea tarziu...strada parea sa nu aiba capat si era atat de goala...doar stropii de ploaie o mai gadilau, alungand senzatia de pustiu...
cazu in genunchi si incepu sa planga mai tare...renuntase la orgoliu dar prea tarziu, iar ea prea devreme incepuse sa regrete... Poate ca orgoliul nu era mai mare decat dragostea... era acoperita in totalitate de ploaie.... tunetele o mai faceau sa tresara si fulgerele o buimaceau...se intinse pe asfalt ca si cum ar fi vrut sa asculte ce are sa-i spuna ploaia...inchise ochii...lacrimi sau picurii de ploaie ii mangaiau fata...tremura de frig, dar nu se putea misca...ce facuse?...ce-i face pe oameni atat de prosti incat sa nu renunte la orgoliu...
...
"prostuta mica...ti-era atat de greu sa-mi spui ramai?..." o lua in brate si o duse in casa... o aseza pe pat, lua un prosop si o inveli in acesta... o stranse la piept..."de nu te-as fi iubit atat poate as fi reusit sa te las sa ma uiti...si poate te-as fi uitat si eu..."
"Iarta-ma..." o auzi inganand de sub prosop..."iarta-ma te rog...pentru ca nu ma gandesc decat la mine...te iubesc!"... ii zambi..."si eu te iubesc!"...

...totul se iarta, dar nimic nu se uita...

visez spre tine.7 va fi numarul meu norocos....

...e ciudat...am devenit dependentă...eram deja dependentă...de cafea...de shopping de rochițe... vicii stupide...de care oricum aș putea scăpa dacă aș vrea... dar cum să scap de dependența pe care mi-ai provocat-o tu?...
...spune-mi!...ce remediu există?...nu te-am văzut de câteva zile și deja simt că innebunesc...mă uit în oglindă și nu mă recunosc...strălucesc!...de fericire, de iubire...
... îmi pierd orele visându-te când nu ești aici...îmi inchipui mii de scenarii pentru momentul în care te voi revedea...știu că va fi în curând... dar nu-mi pot liniști gândurile... vor să te cuprindă, să te alinte... vor să-ti audă inima zburdând...vor să te privească..să te guste...
...
mă gândeam aseară... ce frumos este dimineața când mă trezesc și tu îmi ești alături...când mă trezești cu un "te iubesc", urmat de un sărut tandru... când mă strângi la piept de parcă m-ai pierde... ti-am promis...nu plec nicăieri.nu vreau! lângă tine mi-e bine...
Dar spune-mi...îți sunt cuvintele atât de adevărate pe cât spui?...

pe din doua!

Doua persoane imi cunosc adevarata identitate...una a "ghicit" cine sunt, iar cealalta ma cunoaste de cand ma cunosc si eu...
si totusi...
si totusi simt ca sunt descoperita, simt ca mi-este ceva mai greu sa scriu ce imi trece prin cap...
...aici sunt Olguta...in rest sunt...altcineva...
daca mi-as pierde identitatea...adica daca as pierde-o pe Olguta... ar fi ca si cum o parte din mine ar disparea... as fi injumatatita...
Olga, ar trebui sa fii mai atenta...

...o zi bună începe cu o cafea delicioasă și un zâmbet larg...

Incerca din tot dinadinsul să nu râdă... se chinuia teribil, insă izbucni în râs....era mult prea amuzantă situația, iar ea mult prea sensibilă ca să se poată abține... îl privea amuzată, incercând să revină la fața ei de serioasă.
...
O privi atent cu o expresie de genul "de ce razi?" și întoarse privirea spre tava cu pahare sparte...mereu se pierdea in prezența feminină și mai ales atât de frumoasă precum ea...sau cel puțin el așa considera...era o fată brunetă, dar atât de brunetă...părea culoare naturală...ochii mari, bulbucați și buzele pe măsură...arăta ca o indiancă... rochia-i verde de satin îl ducea și mai mult cu gândul într-acolo...era stânjenit de situație...nu era sigur de cum ar trebui să reacționeze, însă realiză că cel mai bine ar fi fost o confruntare, altfel nu ar fi fost în stare să se concentreze întreaga zi...
...
Privea mirată și nedumerită...se îndrepta spre ea?...oare ce va avea să-i zică?...o va întreba de ce râde sau de ce vine a 5 dimineață la rând la cafea?... gândi atunci toate posibilitățile...îi va zice ca așteaptă să intre la un curs, dar toate in fiecare dimineață la aceeași oră?...nu...îi va spune că așteaptă o prietenă...și în nici o dimineață "acea prietenă" nu a venit?...nu...mai bine îi spune că îi place cafeaua de aici...da...și era pe jumătate adevărat...doar nu avea să îi spună că de fapt venea să-l vadă...
...
"Bună!"
...cu un zâmbet speriat îi răspunse "bună!"
"Eu sunt Adrian..."
privi mirată și răspunse..."Adriana...ce coincidență!"
"Adriana?!...încântat să cunosc fata care mi-a chinut ultima săptamână cu frumusețea ei...și care m-a facut să stric 3 seturi de pahare...un adevărat record!"
"Eu?!...eu am făcut toate astea?!...nu, cred că e o greșeală...vezi tu...eu vin aici să be..."
"...da, da...vii aici de plăcere...e bună cafeaua, nu?"
"Da! așa e!"sigur pe ea ridică privirea la un nivel superior deși ea stătea jos, iar el în picioare.
"....Uite...te-am văzut de la începutul săptămânii aici...și nu doar pentru cafea... presupun că dacă ar fi fost doar cafeaua, nu m=ai fi privit atât de intens toate diminețile...e evident, să știi..."
rușinată plecă capul înainte ca el să observe ca-și schimbă culoarea feței..."...eu...aaa...știi..."
"...stai liniștită, n-ai de ce să te inroșești, deși să știi că te prinde roșul în obraji"...
...zâmbi timid la un astfel de compliment..."mulțumesc!"
"...te rog...acceptă-mi invitația în oraș și scuză-mă că nu am avut curajul tău, să recunosc că îmi placi și că aș dori să-mi zâmbești mai des..."
"...aaa...eu...da...adică...cum să nu...aș fi încântată să ieșim..."
"diseară?!...o plimbare pe plajă?...."
"sigur!"zâmbi larg..
"Atunci în față la cazinou la 20:00?!...desigur, dacă îți convine așa!"
"Perfect...atunci ne vedem acolo..." îi zâmbi și plăti consumația...plecă privind ușor înapoi... ce va urma oare?...