Soarele ma uraste!

...Era o dimineata frumoasa...fara soare, cu cer innourat...
M-am ridicat din pat cu o bucurie inexplicabila...se anunta a fi o zi buna...
...ma uitam putin buimaca de somn dupa ceas...trebuia sa plec spre servici, dar nu auzisem alarma dimineata...08:45...fuck!...intarziasem deja 45 de minute...am inceput sa rad...
...imi cautam haine prin mormanul facut intr-un colt pe pat, si ma gandeam ca totusi 5 minute pentru o cafea nu se supara nimeni..:P...cu o mana imi incheiam bluza cu cealalta asezam ibricul pe aragaz... priveam in oglinda...si cica eram eu...zburlita,aiurita... m-am oprit si m-am uitat mai atent...eram complet dezordonata...daca m-ar fi vazut mama mi-ar fi tinut o intreaga predica despre cum trebuie sa arate o femeie...eram indragostita... nu ma interesa nimic altceva...nici daca ploaia, nici daca ningea... era jumatatea lui mai... si totusi era racoare... imi pusesem cafeaua in cana si cautam ceva repede de mancat prin frigider...sorbeam din cafeaua fierbinte dar eram asa grabita ca nici nu simteam... iesisem din casa cu o felie de paine in mana...alergam si mancam...trebuia sa ajung cat mai repede la spital...
...imi incercasem norocul cu autobuzul care venea, dar fara succes asa ca ma repezisem spre taxi... in 20 de minute coboram din taxi si ma indreptam gandindu-ma la scuza pe care urma sa o imbarlig sefului... m-ar fi crezut daca ii spuneam ca din cauza autobuzului?....nu...deja o folosisem de prea multe ori...poate daca i-as fi spus adevarul era mai bine...treceam cu graba printre zeci de oameni care stateau si asteptau la urgente....3 ambulante venira...era foarte aglomerat...ma uitam dupa fete cunoscute...insa nimic...
...am intrat in unitate...si cu un zambet larg mi-am salutat colegii...
"o zi buna de salvat vieti! ce ziceti:P?"
...liniste... salut din nou si nimic... de dupa o perdea, o colega iesise....plina de sange...cu lacrimi in ochi...
"...e impopsibil...nimeni nu ar trai cu asemenea traume...cine ii spune..." zarindu-ma s-a oprit...
"...uuuh!ce priviri aveti...stiu am intarziat...ce cazuri sunt...ce trauma ai?"...ma indreptam spre zona de unde iesise colega... o mana ma oprise...era colegu de la chirurgie...
"Nu te du!...Ole..."
"Ce se intampla cu voi?...va purtati ciudat!!...traumele sunt specialitatea mea..."
"...poate ar trebui sa te duci in cabinetul sefului...are ceva sa-ti zica..."
"ce se intampla?..."
"...iti va spune el..."
priveam fetele colegilor mei...si nu intelegeam...intarziasem ce-i drept o ora...dar totusi...observam cateva din colege plecand spre baie plangand...
"ok...ma duc...dar vreau sa stiu...Volodia a ajuns?"...
...o colega izbucnise pur si simplu in plans...
"ok...spuneti-mi fratilor!ce dracu?...unde e Volodia...n-a ajuns?..."
"...hai in cabinet la sef...vorbesti cu el..."
"Volodia e acolo?..."
nu intelegeam....priveam si nu intelegeam... "ok...ma duc..." ma indreptam incet spre cabinet...treceam pe langa perdea...si intr-un moment de neatentie din partea colegilor am tras perdea...
"nu..."...un tipat al unei colege...prea tarziu...priveam uimita, muta... nu mai puteam nici sa respir...lacrimi curgeau siroaie fara ca eu sa realizez macar...nu ma puteam misca...nu puteam face nimic...stateam dreapta privind spre patul unei iubitul meu statea...intins...fara suflare...
"Olenka...ne pare rau...dar Volodia venea cu o urgenta cand un tir a intrat in ei...am facut tot posibilul..."
m-am intors sa-l privesc in ochi...aveam o privire goala...
"tot posibilul?..." ...abia ma auzeam..."...zace mort in pat...si e tot posibilul?..." pulsul imi crestea cu fiecare secunda in care incepeam sa constientizez ce se intampla..."nu...visez!... e doar un vis urat...nu-i posibil..."
...incepusem sa rad...si totusi plangeam... era o zi frumoasa de salvat vieti... hohote de ras umpleau camera...
imi speriasem colegii care ma priveau neputinciosi....
...rasul isteric se terminase cu o mare de lacrimi..."de ce?...de ce?..."
...era intins...cu ochii inchisi...cu buzele albe..si un zamebt sters..."te iubesc atat de mult...si tu ma lasi singura?...cum poti?..."...ma apropiasem de el...si loveam cu pumnii in pieptul lui..."acum?...cand totul era asa frumos?...acum ti-ai gasit sa mori???...."...il scuturam in speranta ca va deschide ochii...insa cazusem intr-o imbratisare...

trecuse deja 3 ore de cand stateam in bratele lui reci...si fara viata...
...colegii incercau sa ma dezlipeasca de el...
...priveam in gol...nu mai aveam nici lacrimi...
m-am apropiat si i-am alintat buzele cu un sarut...un ultim sarut...m-am ridicat si am plecat... afara soarele acoperise cerul...lumea zambea...iar...eu... lasam lacrimile sa-mi acopere pasii....

...dispar in umbra norilor...

...am ochii atintiti spre cer...privesc, dar nu stiu ce...poate soarele, care se chinuie sa razbata, sau or fi pasarile ce pleaca in stoluri in tarile calde?...
...ninge...ninge mult si greu...fulgi reci imi ating obrajii...
...plang... sunt fericita si plang... un zambet sincer imi acopera fata...privesc peste tot si nicaieri visand... de fapt imi amintesc...imi amintesc zilele ce au trecut si pe care le-am petrecut visand cu tine... visam amandoi...acum trebuie sa visez singura...am sa pot oare?...
...mi-e frica...mi-e frica sa nu fi fost doar un vis... sa nu dispari acum cand toate merg in sensul acelor de ceas...
...te-as tine in brate o zi intreaga si tot nu m-as satura, ti-as spune o mie de povesti si tot as mai gasi una pentru tine...ti-as saruta ochisorii si nasucul si buzele si tot as continua... cine sunt eu fara tine?...am existat pana acum oare?... asa credeam...realizez acum ca nici macar n-am trait...eram o umbra pierduta pe strazile triste...
...privesc in continuare spre cer...si plang... mi-e bine...de asta plang... daca erai langa mine, de ce nu te-am gasit pana acum?...
...si gandurile mele...si teama...si toate sentimentele urate dispar in umbra norilor...
azi iubesc soarele!...azi te vreau langa mine....

Doar Povesti...

...sunt povesti...toate...sunt bucati scoase din vietile oamenilor pe care i-am cunoscut... sunt momente pe care toti ajungem sa le traim...sunt clipe de fericire si clipe de tristete...sunt tot ceea ce suntem noi...
...Tu straine, opreste-te o clipa si spune-mi: pe tine ce te framanta?

incertitudine...

...stateam in pat, invelita pana-n gat, arzand si in acelasi timp dardaind de frig...priveam in gol si ma gandeam...nu avusese noroc pana acum, de nici un fel...nu ma credeam in stare sa trezesc sentimente in oamenii din jurul meu...eram multumita de viata mea, dar ceva lipsea...si simteam in fiecare zi, dar imi umpleam golul cu alte lucruri, cu zambetul unui copil, sau desenand scene de poveste... ma obisnuisem sa traiesc cu golul respectiv...facea parte din mine...
...pana intr-o zi...
...credeam ca e normal...ma ghemuiam in bratele lui si-mi ziceam ca suntem prieteni...auzeam inima cum incepea sa accelereze si ma gandeam ca sunt eu obosita...
ne cunosteam de ceva timp...nu se pusese niciodata altfel problema...si totusi ceva se schimbase...
...timpul trecea si ghemuitul in bratele lui mi se parea ceva firesc, parca mi-ar fi apartinut...eram constienta insa ca nu...
...imaginatia imi zbura si ma gandeam totusi ca mi se pare, ca numai eu simt o schimbare, dar nu....schimbarea venea de la amandoi...
...priveam in gol in continuare...vroiam sa fiu tinuta in brate si vroiam sa simt ca sunt iubita...vroiam ca cineva sa aiba grija de mine, sa ma ghideze...si totusi...simteam ca ar trebui sa fug...

zile negre, imbracate-n alb...

...muzica rasuna in toata casa...si un sentiment de caldura se instalase...stateam in bucatarie si gateam zambind...asteptam din minut in minut sa intrii pe usa...eram atat de fericita...venea Craciunul...primul nostru Craciun in propia noastra casa...pregateam bucate pe care nu le mai facusem niciodata...ma gandeam la cadouri si priveam pe geam zapada cum se asterne... trebuia sa iesim sa ne amestecam in albul imaculat...simteam cum emotii ma cuprind...
...si bradul...cu cata dragoste il impodobisem, era cel mai frumos brad...doar era al nostru...si-ti pregatisem cel mai frumos cadou posibil... asteptam cu nerabdare sa-ti observ chipul cand primeai cadoul...eram atat de entuziasmata...
...trecusera doar 3 ore de cand nu te vazusem si nelinistea ma cuprindea...eram depedenta de tine.. ma pierdusem in amintirile noptii trecute si uitasem ca in mana tineam cutitul...ma taiasem....putin...dar eram anesteziata cu dragostea ta...nu mai simteam nimic...te vroiam iar langa mine...
...o panica tot mai grava ma cuprindea...ce se intampla?... simteam cum pulsul imi crestea...o stare de ameteala ma stapanise si cu greu reuseam sa ma mentin pe picioare...
...suna telefonul...ma tintuisem locului si incercam sa constientizez ce se intampla...nu...era Craciunul...eram fericita...nu acum...imi facusem putere si ridicasem receptorul:
"Aaaalo...?"
"Doamna Z?...Buna ziua!Suntem de la..."
"Unde este sotul meu?..."
"Ne pare rau...sotul dumneavoastra a suferit un accident, in timp ce..."
...Scapasem receptorul din mana...incercam sa respir...cautam ceva de care sa ma prind, sa nu lesin...degeaba...

...deschideam putin cate putin ochii...nu-mi aminteam exact ce s-a intamplat...eram in mijlocul sufrageriei...cu receptorul cazut alaturi...copilul!...speriata,am pus mana pe pantec...era bine...il simteam...m-am ridicat...priveam de jur imprejur... vazusem pe pat botosei pe care trebuia sa ti-i dau cadou sub bradul nostru spunandu-ti ca de acum nu vom fi doar doi, ci trei...eu, tu si iubirea noastra mica... cat ne dorisem un copil si uite ca acum de Craciun venea si cel mai frumos si asteptat cadou... luasem botosei in graba si ma gandeam unde sa ii ascund...nu trebuia sa-i gasesti, si stiam ca nu mai dura mult si ajungeai acasa... cautam cu privirea locul potrivit, cand ultimele fraze ale domnului care sunase mai inainte imi revenisera in minte..."Ne pare rau...sotul dumneavoastra a suferit un accident..."
...un tipat mut...lacrimi imi inundau ochii...amintiri se rasuceau prin fata ochilor mei:prima privire... in campusul universitatii dupa ce ma dadusem in spectacol cazand pe scari...tu ai venit sa ma ridici...primul sarut, pe marginea lacului, cand coplesita de problemele cotidiene, plangeam pe umarul tau...prima noastra escapada la mare, mergeam de fapt la bunici, dar n-am mai ajuns...primul nostru dans...sus, in varful dealului, sub lumina lunii pline in ritmul vantului...noptile albe pierdute sub plapuma depanand amintiri din copilarie, cafeaua de dimineata...avusesesi rabdare cu mine...ma invatasei sa iubesc...si acum...nu mai existam eu fara tine...eram doar eu cu tine...altfel nu se putea...
simteam ca nu mai pot respira din cauza lacrimilor, ma inecam, disperam....te cautam in camera si te vedeam in fiecare colt...pe noptiera o fotografie, pe scaun un pulover...si in aer parfumul tau...cum sa traiesc eu fara tine?...eu si bebele... il planuisem de mult si acum ma lasasesi singura?... ma sprijinisem de perete, in speranta ca ma voi linisti...plangeam in hohote...
Craciunul niciodata nu fusese pentru mine, dar de aceasta data chiar credeam ca se va schimba...
...ramasesem ghemuita langa perete...priveam in gol...si ma gandeam ce rost am eu pe lumea aceasta fara tine?... o durere din pantec m-a trezit... te voi avea langa mine...dar altfel...pentru cel ce urma sa poarte bucatica din tine... asta era rostul meu...

In noptile cu luna plina...

...Noaptea...
...noaptea ma duce cu gandul la tine...noaptea ti-as vorbi, te-as alinta, te-as adormi cu povesti si cantece...ziua nici nu-mi treci prin minte...ziua nu te cunosc.Cine esti?...dar noaptea...te regasesc si ma faci sa visez cat de bine ne sta impreuna...imi lipsesti in noptile cu luna plina, imi lipsesti in noptile instelate, imi lipsesti in noptile innourate...imi lipsesti in fiecare noapte...

ratacind...

...fulgi mici acopera soseaua...un vant rece imi gadila parul...ma plimb lenes pe strazi care duc spre nicaieri...nu stiu unde vreau sa ajung...doar ma plimb...am deja 2 ore de cand umblu de nebuna, privind fiecare vitrina a magazinelor in detaliu...
...inghet, dar ce conteaza...asa macar nu mai simt durere...ma simt singura...nu sunt!stiu, dar asa ma simt...
...ma uit in jur...indragostiti se plimba agale, tinandu-se de mana...visand prima zi de craciun...cata dragoste...m-as molipsi si eu, dar nu reusesc...
prima zi de craciun... poate am sa dorm...am deja 2 saptamani, de cand ma chinui sa dorm, ca de reusit....n-am reusit...
...ma prefac ca sunt bine...imi scot rujul din geanta...ma intorc spre o vitrina ce reflecta imaginea obosita a Olgai din decembrie...si-mi imprastii pe buzele uscate, un chinuit ruj rosu...ruj rosu pentru zile negre...zambesc stramb...va fi bine si pentru mine...